FOTO: Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, campioană universitară la baschet feminin, al treilea an consecutiv! Elisabeth Pavel, coşghetera competiţiei studenţeşti
Universitatea „1 Decembrie 1918” a câştigat pentru al treilea an la rând campionatul naţional universitar de baschet feminin, adăugându-şi în panoplie al 4-lea titlu naţional!
Graţie acestui rezultat, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia va fi reprezentanta României la Campionatul European Universitar de la Miskolc (Ungaria), în perioada 16-23 iulie, având de apărat rezultatul de anul trecut, când a devenit, în Croaţia, vicecampioană europeană.
Acest nou titlu a fost câştigat recent, la Arad, de către fetele pregătite de Sorin Şimon, după ce, în 2016, finalele s-au desfăşurat la Alba Iulia. De asemenea, Elisabeth Pavel (componentă a naţionalei României, fostă echipieră a CSU Alba Iulia) a devenit coşghetera întrecerii studenţeşti, cu o medie de peste 27 de puncte marcate!
Instituţia de învăţământ superior din Cetatea Marii Uniri se mândreşte cu un palmares remarcabil, dominând sportul sub panou din ţară în ultimii ani, cu patru titluri naţionale (2012, 2015, 2016 şi 2017), la care se mai adaugă şi alte două disctincţii de vicecampioană, în 2010 şi 2011. “Felicit în primul rând fetele, care au reuşit să ofere evoluţii remarcabile, titlul cucerit fiind o consecinţă a dăruirii exemplare pe teren, deşi lotul a suferit modificări substanţiale faţă de anul trecut, iar perioada de pregătire a fost una foarte scurtă”, a precizat lector univ. dr. Sorin Şimon, care a antrenat echipa, sprijinit de asist. univ. drd. Gabriel Alexandru Petrovici, trei dintre elevele sale, Beldian, Voica şi Dărăban fiind triple campioane naţionale.
*Patru titluri naţionale!
La finalele de la Arad, disputate în sistem turneu, au participat 5 echipe, iar echipa albaiuliană a obţinut victorii pe linie, la diferenţe categorice, 70-40 cu Braşov, 60-41 cu Timişoara, 78-53 cu UNEFS Bucureşti şi 20-0 (forfait) cu Politehnica Bucureşti.
Lotul format, din diverse motive, din numai 8 jucătoare, după cum urmează: Elisabeth Pavel (Germania), Bianca Voica („U” Cluj), Andreea Beldian (BC Tg. Mureş) Georgiana Plăviţu (CSU LPS Alba Iulia), Cristina Badi (SCM Timişoara), Mihaela Gherman, Maria Dărăban şi Adriana Iordache. Au absentat, comparativ cu ediţia anterioară, jucătoare importante precum Marta Fodor, Sonia Ursu, Alina Chivu şi Dora Ardelean, alături de Iulia Taltabeţ şi Iuliana Petrifălean (“prinse” cu un proiect în Italia, cele două vor fi prezente în Ungaria). “Se cuvine să mulţumim, în acest context, conducerii universităţii, în special domnului rector Daniel Breaz, pentru sprijinul acordat, dar şi Federaţiei «Sportului Şcolar şi Universitar» şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba. Am cucerit al treilea titlu consecutiv, deşi am avut probleme de lot, dominând baschetul feminin universitar din România”, a declarat Sorin Şimon.
[nggallery id=3972]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: Zlătneanul Antonio Bradu, gol istoric contra FCSB, în Cupa României | Marius Lupu, implicat în faza cu care Gloria Bistrița a răpus echipa lui Becali
Zlătneanul Antonio Bradu, gol istoric contra FCSB, în Cupa României | Marius Lupu, implicat în faza cu care Gloria Bistrița a răpus echipa lui Becali! Antonio Bradu și Marius Lupu sunt cei doi jucători din Alba decișivi la marea victorie repurtată de divizionara secundă Gloria Bistrița în Cupa României, 1-0 cu FCSB Citește și: FOTO: […]
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către albaiulianul Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”, spune „Procurorul”, care-l atacă dur pe antrenorul albaiulian: „bestia, canalia”… Conform uni articol publicat de Gazeta Sporturilor, „Procurorul” susține că este nevoit să renunțe la imobil din cauza problemelor financiare provocate de conflictul […]
Teodora Damian, talentata handbalistă din Alba, în lotul României pentru EHF EURO 2026! Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, face parte din lotul României pentru EHF EURO 2026. Federația Română de Handbal a anunțat lotul de 35 de jucătoare pentru Campionatul European de handbal la feminin, care va debuta pe 3 decembrie 2026. Merituoasă […]
