Ştirea zilei

FOTO: Un autocar în care se aflau 25 de pasageri s-a răsturnat într-o râpă, la Codlea. Opt victime rănite ușor, conștiente

Ioana Oprean

Publicat

în

Marți seara, un autocar cu 25 de pasageri s-a răsturnat la ieșirea din Codlea, județul Brașov. Potrivit primelor informații, opt persoane au fost rănite.

Potrivit ISU Brașov, autocarul cu 25 de pasageri s-a răsturnat, marți seara, în jurul orei 22.00, la ieșirea din Codlea.

Din primele informații reiese că dintre cei 25 de pasageri sunt 8 victime, în urma accidentului care a avut loc pe raza localității Codlea, la ieșirea spre Făgăraș. Toate au suferit traumatisme ușoare și sunt conștiente. Trei dintre ele, cu traumatisme minore la nivelul mâinilor și picioarelor, vor fi transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Celorlalte 5 victime li s-a acordat asistența medicala necesară la fața locului și au refuzat transportul la spital. Carburantul a început să curgă pe șoșea, dar situația este sub control și nu există riscul de producerea a unei explozii, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Trei echipaje SMURD, două ambulanțe ambulanta SAJ, o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență Codlea sunt la fața locului.

Ceilalți pasageri din autocar vor fi transportati cu un microbuz al ISU la remiza de pompieri din Codlea, iar de aici vor fi preluati de un alt autocar.

Traficul pe DN 1 nu este afectat.

 Sursa: bunaziuafagaras.ro

Foto:  www.bzb.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult