Sport

FOTO: UAB Alba Iulia, aproape calificată în finala Campionatului Național Universitar! Uniristul Indrei a marcat toate cele 5 goluri!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Echipa Universității „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia este aproape calificată în finala Campionatului Național Universitar la fotbal, uniristul Darius Indrei marcând toate cele 5 goluri!

UAB a câștigat primele două meciuri din turneul final care se dispută în Alba, toate golruile marcate de Darius Indrei și mai are nevoie de un egal pentru a accede în ultimul act al competiției studențești găzduite pentru al doilea an la rând în județ

Petrecerea Divorțaților

Gazdele de la UAB Alba Iulia au învins Timișoara, scor 3-0 (1-0). hat-trick Indrei (ieri, la Micești), și 2-1 (2-0) pe Oradea, în derby-ul pentru prima poziție, dublă același Indrei (azi, la Sebeș), căpitanul grupării albaiuliene

Citește și: Pentru al doilea an la rând în Alba, Campionatul Național Universitar la fotbal, cu echipa UAB Alba Iulia printre protagoniste

Sâmbătă, 31 mai, la ora 11.00, pe „Cetate”, terenul 2, este meciul cu UBB Cluj. Iar în acest moment UAB are 6 puncte în ierarhie, Oradea și UBB Cluj  câte 3 și Timișoara – zero.

Pentru al doilea an consecutiv în Alba se dispută turneul final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, cu echipa Universității „1 Decembrie 1918” printre protagoniste. Este a noua ediție a acestei competiții, organizate în perioada 29 mai-1 iunie, de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), Federația Română de Fotbal (FRF), Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB).

Echipele participante sunt Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), Universitatea „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu (UCB), Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS), Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT Târgoviște), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT Timișoara), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).

Participă 8 echipe, repartizate în două grupe, meciurile urmând să se desfășoare la Micești, la Sebeș (pe „Pielarul”), pe „Cetate”. Locurile 1 vor juca finala, iar locurile 2 se vor întâlni în finala mică.

Finalele sunt prevăzute pe terenul principal de pe Stadionul „Cetate”, la ora 9.30 (locul 2 grupa A – locul 2 grupa B), finala mică, respectiv ora 11.00, (locul 1 din cele două grupe) – finala mare.

Echipa de pe locul 1 va fi declarată câştigătoarea competiţiei (campioană națională universitară la fotbal, ediția 2025), primeşte trofeul competiţiei şi va reprezenta România la turneul de fotbal masculin din cadrul Campionatului European Universitar de fotbal (European Universities Football Championship) 2025, care se va desfășura la Camerino (Italia), între 27 iulie – 3 august

*UAB, cu Gal și Indrei

Lotul UAB: Rareș Gal (CFR Cluj), Andrei Anghel, Darius Olălău (Performanța Ighiu), Denis Cunțan, Gheorghe Hăprianu (Metalurgistul Cugir), Florin Popa (Industria Galda), Vlad Domșa (Voința Stremț), Darius Trifu, Răzvan Gâțan (CSU Alba Iulia), Bogdan Popescu, Andrei Bârdea (Viitorul Sântimbru), Darius Indrei (CSM Unirea Alba Iulia), Darius Oneț (Energia Săsciori), Tiberiu Stanciu (Spicul Daia Română), Adrian Coman (CS Ocna Mureș), Lucian Cărăbineanu (Inter Sibiu), Dragoș Grecu (Viitorul Vama Seacă), Valentin Boldea (CIL Blaj). Antrenori Vasile Ursu și Răzvan Rusu. Un lot cu jucători de la cele 4 divizionare terțe din Alba, plus echipe din Liga 4, distingându-se nume precum Gal (CFR Cluj) sau Indrei (CSM Unirea Alba Iulia).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând | La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia, campioană națională la rugby în 7, la junioare, Under 18, al doilea an la rând! La senioare, medalie de bronz pentru formația din Cetatea Marii Uniri CSM Unirea Alba Iulia/CSU Alba Iulia a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la rugby în 7, Under 17, […]

Citește mai mult

Sport

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute! AFC Micești – scorul rundei! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a 7-a: Mureșul Gâmbaș, primele puncte pierdute, după 6 victorii! ACS Crăciunel, noul lider în Seria 2 Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut primele puncte stagionale, după 6 victorii consecutive, fiind egalată în ultimele secvențe ale disputei de la Răhău. „lanterna roșie” Mureșul Săliștea are zero puncte în continuare și a […]

Citește mai mult

Sport

Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup în diferend cu vizitatorii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 4, etapa a 7-a: Se strânge lupta la vârf în Seria 1! Voința Stremț a urcat pe locul secund. La Baia de Arieș, primarul Dup – diferend cu vizitatorii! În Seria 1, iarăși o etapă cu goluri multe, liderul Sportul Câmpeni a stat, asftel că urmăritoarele Hidro Mecanica Șugag și Dacic Blandiana s-au apropiat […]

Citește mai mult