Ştirea zilei

FOTO: Tronsonul de drum de la intrarea în Alba Iulia dinspre Cluj, reabilitat la standarde europene

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Lucrările de reabilitare a drumului DN1 E81 s-au încheiat oficial marți, odată cu recepția făcută de beneficiarul proiectului – Primăria Alba Iulia. Au fost prezenți primarul Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, reprezentanți ai Direcției Tehnice Dezvoltare, și executantul lucrării – patronul firmei Florea Grup, alături de câțiva angajați și trei tinere fără de care nu se putea face o inaugurare ”ca la carte”.

După tradiționala ”tăiere a panglicii” primarul Mircea Hava a declarat că în opinia sa drumul este acum de ”calibru” european, intrarea în Alba Iulia este acum ”elegantă” iar orașul și locuitorii săi merită acest lucru: ”Alba Iulia merită lucrul acesta, albaiulienii merită. Nu cred că mai are vreun oraș o intrare atât de interesantă și de elegantă, cu iluminat public așa cum trebuie, piste de biciclete, trotuar, tot ceea ce este nevoie. Arată foarte bine, s-a făcut o lucrare de calitate, avem o garanție de 5 ani în care, dacă se întâmplă ceva se va remedia”.

Primarul municipiului Alba Iulia nici nu vrea să audă de eliminarea restricției de viteză pe respectivul tronson și consideră că toată lumea trebuie să înțeleagă că regulamentul privind circulația pe drumurile publice este făcut cu un scop și trebuie respectat: ”Trebuie să înțeleagă toată lumea că este un drum intern, nu este o pistă de viteză. În oraș se circulă cu 50 de km/h, așa se va circula și pe acest drum. Nu se blochează nimic, trebuie înțeles că în dreapta și stânga drumului sunt foarte multe firme care plătesc impozite locale și trebuie să aibă posibilitatea de a intra și a ieși din curte iar pe această porțiune se deplasează foarte mulți cetățeni care trebuie să ajungă la muncă. Lumea trebuie să înțeleagă că acest drum nu a fost făcut să mergem cu 120 la oră”.

În ceea ce privește sensul giratoriu montat în dreptul magazinului Ambient, mult criticat de cei care se deplasează prin zonă, care prevăd că va fi un punct sensibil, unde se vor produce foarte multe accidente, primarul Hava a declarat:”Sensul giratoriu a fost făcut exact pentru a fluidiza circulația, pentru a se putea intra și ieși de la Ambient în condiții de siguranță. Îmi pare rău că au fost deja accidente dar la noi accidentele de circulație sunt datorate în mare parte indisciplinei celor care conduc mașini”.

A fost o lucrare bună, am reușit să ne încadrăm în toate termenele, și a contractului de finanțare și ale etapelor de lucru, o lucrare de care noi, cei din primărie suntem foarte mulțumiți. Dacă sunt mici nereguli, în timp, vor fi remediate. Împreună cu cei de la drumuri, de la poliție, și cu cei care dau avize vom face toate modificările necesare pentru ca șoferii să aibă parte de cele mai bune condiții de trafic”, a spus la rândul său viceprimarul Paqul Voicu.

“Modernizare DN1 – E81 de la km 382 + 400 până la km 385+160 – strada Alexandru Ioan Cuza inclusiv podul peste râul Ampoi şi pasajul peste calea ferată Alba Iulia”a fost un proiect a cărui finanţare a obţinut-o administrația locală în cadrul Programului Operaţional Regional, axa referitoare la Planurile Integrate de Dezvoltare Urbană (PIDU) iar lucrările au fost executate de SC Florea Grup SRL Alba Iulia.

Proiectul a cuprins lucrări de drumuri, pod, pasaj peste calea ferată, iluminat public, canalizare pluvială, reţea de apă cu următorii indicatori de rezultat: 38.823,48 ml sistem rutier modernizat; 7.560,71 mp piste pentru biciclişti; 4.785 m sistem pietonal; 179 buc mobilier urban; 3.410,51 mp pavaj înierbat pentru zonele de racord, zona verde şi pentru accesele în curţi; 2.318,77 ml rigolă; 270 ml canalizare pluvială nouă; 170 stâlpi iluminat ornamental; 2.950 ml reţea apă potabilă înlocuită.

Întreaga lucrare a avut o valoare de 15.284.727 lei plus TVA iar potrivit reprezentanților municipalității constructorul și-a meritat banii iar proiectul a fost finalizat cu succes chiar dacă nu s-a reușit respectarea termenului inițial de finalizare (15 aprilie 2013) deoarece lucrările au demarat cu întârziere din cauza licitaţiilor contestate, anulate, reluate şi iar contestate în ceea ce priveşte contractul de execuţie.

[nggallery id=124]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Roșia Montană rămâne și în 2026 pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol: Cum este motivată decizia UNESCO

Ioana Oprean

Publicat

în

Roșia Montană rămâne și în 2026 pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol: Cum este motivată decizia UNESCO Roșia Montană nu iese din zona roșie a patrimoniului mondial. UNESCO a decis să mențină pe mai departe Peisajul minier Roșia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, semnalând că amenințările asupra sitului nu au fost încă eliminate. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor: Lucrări pe cea mai spectaculoasă porțiune, de la Mănăstirea Râmeț până la Primăria Râmeț: ,,Va deveni un brand pentru turismul din județ”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor: Lucrări pe cea mai spectaculoasă porțiune, de la Mănăstirea Râmeț până la Primăria Râmeț: ,,Va deveni un brand pentru turismul din județ” Lucrările de modernizare a Drumului Județean 750C, cunoscut și ca ,,Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor”, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ, au ajuns la un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tragedie de neimaginat: Primarul comunei Bucerdea Grânoasă a fost găsit spânzurat. Edilul a candidat la alegerile locale din partea AUR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie de neimaginat: Primarul comunei Bucerdea Grânoasă a fost găsit spânzurat. Edilul a candidat la alegerile locale din partea AUR Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, a fost găsit spânzurat, joi după-amiază, 30 iulie 2026, în podul locuinței sale, de către soția sa. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, este vorba despre […]

Citește mai mult