FOTO ȘTIREA TA: Învățământ ca în Evul Mediu. Cum au fost așteptați preșcolarii la grădinița din satul Răchita, comuna Săsciori, în prima zi de școală
La orice început de an școlar, copiii ar trebuie să fie întâmpinați de clase încăpătoare, lucind de curățenie și numai bune pentru învățătură. În satul Răchita, comuna Săsciori, tot acest scenariu nu este decât o iluzie. Realitatea este cât se poate de cruntă și uneori greu de acceptat.
Începutul noului an şcolar nu a venit cu bucurie pentru preşcolarii din Răchita, care sunt nevoiţi să înveţe în spaţii improvizate, mizere şi periculoase.
Pentru cele trei grupe de la grădinița din sat începutul anului școlar a fost un adevărat dezastru. Peste 60 de copii stau înghesuiți într-o singură sală de clasă, din lipsa spațiului.
În abia a doua zi de școală, la ora 9:00, părinții au fost nevoiți să își ia copilașii acasă pentru că aceștia nu aveau loc în singura sală de clasă pusă la dispoziție.
Micuții pășesc în tainele învățăturii în săli de clasă și clădiri care nu respectă nici cele mai mici norme sanitare. Toaletele sunt vechi și insalubre. Părinții se plâng că nu sunt luați în seamă de către reprezentanții administrației locale care nu fac nimic pentru a oferi condiții adecvate copiilor.
Este un loc aflat parcă la capătul lumii. Și aici însă, copii s-au pregătit pentru școală. Școala însă nu a făcut același lucru pentru ei. Practic condițiile de la Răchita, arată neputința unui întreg sistem educațional.
Chiar și în spațiile înguste și fără condiții decente, copiii au speranțe mari, dar visele lor sunt susținute însă doar de inocență.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea Ta
Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră
Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]
FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie
Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

