Un gigant de piatră, de aproape 10 tone, și un cimitir vechi de 6.500 de ani, descoperite lângă Paris. Ce mister ascunde civilizația neolitică?

Un gigant de piatră, de aproape 10 tone, și un cimitir vechi de 6.500 de ani, descoperite lângă Paris. Ce mister ascunde civilizația neolitică?

O descoperire arheologică remarcabilă, făcută în apropiere de capitala Franței, scoate la lumină o lume preistorică despre care se cunosc încă foarte puține lucruri. O statuie-menhir antropomorfă de 9,7 tone, 11 morminte, un schelet înhumat în poziție șezândă și o construcție misterioasă fără niciun defunct conturează imaginea unei comunități neolitice cu practici funerare și tehnici de construcție surprinzător de elaborate.

La Champigny-sur-Marne, în departamentul Val-de-Marne, la periferia sud-estică a Parisului, arheologii francezi au descoperit un complex funerar datat între 4750 și 4300 î.Hr. Descoperirea a fost făcută în cadrul unor săpături preventive, desfășurate înaintea unui proiect imobiliar, și a fost anunțată la 2 noiembrie 2026 de Institutul Național Francez pentru Cercetări Arheologice Preventive (INRAP).

Ceea ce părea inițial un teren obișnuit destinat construcțiilor s-a dovedit a ascunde vestigiile unei comunități care a trăit cu aproximativ 6.300–6.800 de ani în urmă. Ansamblul cuprinde 11 morminte, aproximativ 30 de blocuri megalitice și urme ale unor structuri realizate din lemn, piatră și pământ.

Importanța descoperirii constă nu doar în vechimea vestigiilor, ci și în concentrarea lor într-un singur spațiu. În regiunea Île-de-France, vestigiile funerare din Neoliticul mijlociu sunt cunoscute mai ales prin morminte izolate. La Champigny-sur-Marne, arheologii au identificat însă un adevărat peisaj funerar organizat, cu monumente, delimitări și construcții care par să fi avut funcții distincte.

Statuia de aproape 10 tone: chipul unei lumi dispărute

Piesa centrală a sitului este o statuie-menhir antropomorfă, cu dimensiuni impresionante: 3,04 metri lungime, 1,68 metri lățime și 74 de centimetri grosime. Greutatea estimată de specialiști este de 9,7 tone.

Monolitul nu este o simplă piatră ridicată în picioare. Suprafața sa păstrează o serie de intervenții umane care sugerează că a fost conceput pentru a reprezenta o figură umană.

Arheologii au identificat:

– O centură gravată, care traversează suprafața monumentului.

– Mici adâncituri circulare, cunoscute drept cupule, realizate intenționat în piatră.

– Posibile urme de pigmenți albi și negri, care indică faptul că statuia ar fi putut fi pictată.

Monumentul a fost găsit prăbușit în groapa în care fusese inițial instalat. Poziția sa sugerează că arheologii au surprins chiar urmele abandonării acestuia, după ce s-a răsturnat.

Deocamdată, nu se știe dacă statuia reprezenta un strămoș venerat, un personaj important al comunității sau o figură cu semnificație religioasă. Amplasarea sa în interiorul complexului funerar face însă foarte probabilă existența unei legături simbolice cu practicile de înmormântare.

Unsprezece morminte și o înmormântare neobișnuită

În jurul monumentului au fost identificate 11 morminte, dispuse în două zone distincte.

Opt dintre acestea se concentrează într-un spațiu de aproximativ 60 de metri pătrați, la sud de o structură asemănătoare unei movile. Alte trei morminte au fost descoperite în partea de nord, în apropierea statuii-menhir și a altor blocuri de piatră.

Majoritatea persoanelor au fost înhumate întinse pe spate, unele dintre morminte păstrând indicii privind existența unor marcaje din lemn, amplasate în apropierea capetelor celor decedați.

Inventarul funerar cuprinde lame de piatră, vârfuri de proiectile, unelte, o secure din gresie locală și obiecte prelucrate din os.

Una dintre descoperiri se distinge însă prin caracterul său neobișnuit: un adult a fost înhumat în poziție șezândă, într-o groapă circulară și îngustă, asemănătoare unui puț.

Picioarele și partea inferioară a membrelor au fost complet încorporate în calcit, mineral care s-a depus în timp în condițiile chimice specifice solului.

De ce a fost această persoană îngropată într-o asemenea poziție? A fost vorba despre un ritual special, despre statutul individului sau despre o tradiție funerară diferită?

Arheologii nu au încă un răspuns. Tocmai această particularitate ar putea deveni una dintre cele mai importante direcții de cercetare.

Monumentul care imita un mormânt, dar nu adăpostea niciun mort

O altă descoperire ridică întrebări importante despre organizarea simbolică a sitului.

În partea sud-estică a zonei cercetate, arheologii au identificat o structură în formă de cupolă, realizată din pământ, care acoperea aproximativ 30 de metri pătrați.

Deasupra acesteia se afla o mică stelă, găsită fragmentată în două bucăți. Sub structură au fost descoperite gropi, șanțuri cu urme de palisade, blocuri de piatră și amprente ale unor stâlpi de lemn.

La prima vedere, totul sugera existența unui tumul funerar, adică a unei movile ridicate deasupra unui mormânt.

Numai că sub construcție nu exista niciun defunct.

Funcția acestei amenajări rămâne necunoscută. Una dintre ipoteze este că ar fi reprezentat un reper vizibil în peisaj, cu rol simbolic sau comunitar. Poziționarea sa în apropierea mormintelor și a monumentelor megalitice sugerează că făcea parte din același ansamblu.

Absența unui mormânt transformă însă această construcție într-unul dintre cele mai interesante enigme ale sitului.
O tehnologie de construcție surprinzătoare: cimentul neolitic

Dincolo de monumentele de piatră și de practicile funerare, descoperirea aduce informații importante despre cunoștințele tehnice ale comunității.

Cercetătorii au identificat utilizarea unor amestecuri preparate din sedimente locale bogate în carbonați, nisip, pietriș și apă.

După uscare, aceste materiale deveneau compacte și rezistente, fiind utilizate la amenajarea marginilor mormintelor, la fixarea blocurilor megalitice și la realizarea structurii în formă de cupolă.

INRAP descrie această tehnică drept o formă de „ciment primitiv”.

Desigur, nu este vorba despre cimentul modern, obținut prin procese industriale, ci despre utilizarea intenționată a unor materiale naturale cu proprietăți de consolidare.

Descoperirea este importantă deoarece demonstrează că oamenii din această comunitate nu se limitau la amplasarea unor pietre sau la săparea unor gropi. Ei selectau și combinau materiale, pregăteau suprafețe și construiau structuri funerare complexe.

Această tehnică oferă indicii despre nivelul de organizare și despre cunoștințele practice ale unei populații care a trăit cu mii de ani înainte de apariția civilizațiilor istorice europene.

Cine erau oamenii care au ridicat monumentul?

Aceasta este întrebarea fundamentală la care specialiștii încearcă să răspundă.

Descoperirea de la Champigny-sur-Marne nu demonstrează existența unei civilizații complet necunoscute, dar scoate la lumină o comunitate neolitică insuficient documentată, ale cărei practici funerare și tehnologii merită investigate în profunzime.

Prezența celor 30 de blocuri megalitice, a statuii antropomorfe, a mormintelor și a structurilor din lemn și pământ indică o organizare colectivă care presupunea muncă, planificare și transmiterea unor cunoștințe.

Transportarea și ridicarea unui monolit de aproape zece tone ar fi necesitat, în mod evident, mobilizarea mai multor persoane și utilizarea unor soluții tehnice adaptate resurselor epocii.

Dar cine coordona asemenea lucrări? Ce rol aveau monumentele în viața comunității? Existau ierarhii sociale sau familiale? Iar persoana înhumată în poziție șezândă avea un statut diferit de ceilalți membri ai grupului?

Sunt întrebări la care vestigiile materiale oferă, deocamdată, doar indicii.

ADN-ul antic ar putea dezvălui secretele comunității

Următoarea etapă a cercetărilor va fi deosebit de importantă.

Sunt prevăzute analize de ADN antic și investigații izotopice asupra rămășițelor umane. Acestea ar putea contribui la stabilirea unor informații esențiale:

– Identitatea biologică: vârsta și sexul biologic al persoanelor înhumate.

– Legăturile de familie: eventualele relații de rudenie dintre indivizii descoperiți.

– Starea de sănătate: indicii despre bolile și condițiile de viață ale populației.

– Alimentația: informații despre resursele alimentare consumate.

– Mobilitatea: indicii privind originea geografică și deplasările indivizilor în timpul vieții.

Rezultatele ar putea clarifica dacă persoanele înhumate aparțineau aceleiași comunități, dacă aveau legături de familie și dacă zona atrăgea oameni proveniți din alte regiuni.

sursă documentare și foto: INRAP – Institutul Național Francez pentru Cercetări Arheologice Preventive

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News