Ştirea zilei

FOTO Star Transmission Sebeș și Cugir și-a deschis porțile pentru cea mai lungă noapte a industriei; în jur de 1.500 de persoane au vizitat compania

Dragoş Suciu

Publicat

în

Una dintre cele mai importante companii din județul Alba, Star Transmission, a organizat, joi, la Sebeș și Cugir evenimentul ”Noaptea lungă a industriei” din dorința ca cei care lucrează până la ora 16.00 – 17.00 și nu ar putea participa la o ”Zi a porților deschise”, în forma clasică, să aibă prilejul de a cunoaște activitatea fabricii. Cu această ocazie, în jur de 1.500 de persoane au simțit pulsul din domeniul automotive, au participat la workshopuri, concursuri și au luat parte la un proiect de responsabilitate socială.

Noaptea lunga a industriei la STC91Vizitatorii au fost grupați și conduși de un ghid în lumea roților dințate și a cutiilor de viteze, fiind informați despre activitatea din companie.

Bernd Krottmayer, managerul general Star Transmission, a declarat că, pentru el, angajații din companie sunt ca o familie, instituția fiind asemuită cu o roată dințată; dacă fiecare dinte funcționează, funcționează și roata. El a arătat că este foarte important să prezinte activitatea companiei și persoanelor din exterior.

Noaptea lunga a industriei la STC28Oaspeții au găsit o atmosferă deschisă, fabrici foarte curate, angajați profesioniști, cu zâmbetul pe bune care lucrează din suflet.

Fiecare vizitator a putut participa la concursul organizat de către companie. La intrare au primit o mapă de prezentare care conținea și o foaie cu întrebări, la care trebuiau să răspundă corect. Dacă nu erau siguri, puteau afla răspunsurile în timpul vizitei din producție sau întrebând ghidul. Foile de concurs erau depuse în urnele special amenajate.

Noaptea lunga a industriei la STC17Întrebările vizau activitatea companiei și aveau variante de răspuns: Care este domeniul de activitate a STC și STA, ce fel de cutii de viteză se asamblează, care este numărul angajaților la finalul anului 2014, câte locuri de muncă sunt momentan disponibile. Au fost și două întrebări deschise prin care compania dorea să afle impresii în urma vizitei și sugestii pentru anul viitor. Câștigătorul va fi desemnat în urma unei trageri la sorți și va putea să-și petreacă o zi într-un departament, la alegere.

Vizitatorii au fost încurajați să se implice într-un proiect de responsabilitate socială. În săptămâna 11-17.05.2015 fiecare angajat este încurajat să pedaleze 1 km. Astfel, dacă reușesc să pedaleze în total 1700 de km în ambele locații,  pe bicicletele eliptice puse la dispoziție, compania va dona 1700 de euro pentru amenajarea spațiului verde al unui așezământ social.

După ce au vizitat halele de producție, oaspeții au fost așteptați la cantină unde au avut ocazia să servească ceva de băut, să socializeze și să schimbe păreri cu angajații și ceilalți vizitatori.

Despre STC

Noaptea lunga a industriei la STC09Filiala Daimler – Star Transmission (STC) a fost înființată în anul 2001 și este un furnizor internațional de componente pentru industria de automobile. La sediul din Cugir se produc roți dințate, arbori, precum și componente prelucrate mecanic pentru motoare, cutii de viteză și casete de direcție. Pe lângă construcția de dispozitive, compania oferă clienţilor şi servicii de inginerie. La sediul din Sebeș se montează cutii de viteză automate in 5, 7 si 9 trepte. Compania are momentan 1500 de angajați.

Date generale privind anul 2014

Star Transmission a avut la fel ca și grupul Daimler un an foarte bun: vânzările au crescut de la 37 mn euro la 57 mn euro, ceea ce înseamnă o creștere cu 59%. Profitul înregistrat în 2014 este de 3,2 mn euro, anterior firma înregistrând pierdere cauzată de implementarea proiectelor mari, ale căror rezultate încep să fie vizibile. Numărul angajaților a crescut la 1499 de la 1167, adică o creștere cu 28%. Volumul total al investițiilor a fost de 69 milioane euro , această sumă reprezentând un indiciu clar al dezvoltării activității în firma Star Transmission.

Filozofia de recrutare

La STC, implicarea angajaților conferă certitudinea evoluției pozitive a companiei și creșterii satisfacției clienților. Investiția în dezvoltarea personală și profesională a echipei de specialiști STC este un ingredient de bază al succesului companiei. Integritatea, responsabilitatea, atitudinea proactivă reprezintă valorile solide care vor transcede orice bariere spre îndeplinirea obiectivelor organizației. Având o puternică cultură organizațională, bazată pe un spirit energetic, inovație, creativitate și ambiție, STC are drept filozofie investirea în oameni capabili, determinați, entuziaști. Astfel, compania și-a format o echipă de profesioniști care reprezintă garanția succesului oricărui proiect.

[nggallery id=471]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime

Ioana Oprean

Publicat

în

Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime Un informatician din Cugir a transformat propria casă într-un adevărat laborator de idei. Mihai Oltean cultivă legume pe peretele locuinței, produce energie cu ajutorul soarelui și se plimbă prin oraș cu un vehicul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Dosar penal la Alba Iulia după lucrările de dezafectare a structurilor de susținere pe care a fost amplasat podul pietonal din lemn de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Polițiștii spun că Primăria nu avea autorizație

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar penal la Alba Iulia după lucrările de dezafectare a structurilor de susținere pe care a fost amplasat podul pietonal din lemn de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Polițiștii spun că Primăria nu avea autorizație Un nou episod controversat legat de fostul pod de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Delex, deținătoarea singurei clădiri net zero energie din România, prezintă soluții de încălzire electrică și panouri fotovoltaice la Alba Green Energy 2026. Oferă și consultanță pentru programul Casa Verde

Bogdan Ilea

Publicat

în

Delex, deținătoarea singurei clădiri net zero energie din România, prezintă soluții de încălzire electrică și panouri fotovoltaice la Alba Green Energy 2026. Oferă și consultanță pentru programul Casa Verde Delex, o firmă din Alba Iulia cu 20 de ani de experiență pe piața sistemelor inteligente de încălzire electrică și de energie alternativă și deținătoarea singurei […]

Citește mai mult