Curier Județean

FOTO| ”Season best” pentru mărșăluitoarea Ana Rodean la Campionatele Mondiale de Atletism din Statele Unite ale Americii

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| ”Season best” pentru mărșăluitoarea Ana Rodean la Campionatele Mondiale de Atletism din Statele Unite ale Americii

Ana Rodean, sportiva CS Unirea Alba Iulia, a avut o evoluție foarte bună în proba de 35 de kilometri marș a Campionatelor Mondiale de Atletism – competiție desfășurată în perioada 15-24 iulie la Eugene, Oregon – Statele Unite ale Americii.

Mărșăluitoarea noastră s-a clasat pe locul 26, cu timpii 3:01:29, reușind cel mai bun record personal sezonier (din acest an) – ”season best”.

La proba de 35 de kilometri marș a concurat și cealaltă sportivă a CS Unirea Alba Iulia, Mihaela Acatrinei, care a avut o evoluție excelentă, însă a fost nevoită să se oprească înainte cu câțiva kilometri de linia de sosire din cauza că i s-a făcut rău (probleme medicale).

Prin acest rezultat, Ana Rodean și-a îmbunătățit cea mai bună clasare, în această probă, la un Campionat Mondial, chiar și în condițiile în care în acest an a participat la foarte multe concursuri, ceea ce a redus timpii de pregătire și recuperare.

Sportivele noastre, pregătite de către prof. Gabriel Avram, au făcut parte din delegația României care făcut deplasarea în SUA.

”Suntem foarte mulțumiți! Doar în acest an Ana Rodean a participat la concursuri care au totalizat 150 de kilometri – foarte competitive și în același timp obositoare – și la care a obținut performanțe deosebite. De asemenea, am încredere că Mihaela Acatrinei va obține rezultate foarte bune la următoarele competiții”, a transmis prof. Gabriel Avram.

Ana Rodean și Mihaela Acatrinei vizează participarea la proba de 35 de kilometri marș a Campionatelor Europene de Atletism, ce se vor desfășura în perioada 15-21 august, la Munchen.

CS Unirea Alba Iulia, director Daniela Moșneag, transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Alba, ARESTAT preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție: S-a apropiat în repetate rânduri de femeia protejată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Alba, ARESTAT preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție: S-a apropiat în repetate rânduri de femeia protejată Un bărbat din județul Alba a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Alba Iulia. Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Femeie din Aiud, reținută după ce a găsit un card bancar și a retras 3.600 de lei. Este cercetată de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Aiud, reținută după ce a găsit un card bancar și a retras 3.600 de lei. Este cercetată de polițiști O femeie de 42 de ani din municipiul Aiud a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale, fiind cercetată după ce ar fi găsit un card bancar și ar fi […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | INCENDIU pe o stradă din Alba Iulia: Mansarda unei locuințe a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU pe o stradă din Alba Iulia: o locuință a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin de urgență Două autospeciale de stingere cu apă și spumă intervin în aceste momente, joi, 5 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Liviu Rebreanu din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba, detașamentul de […]

Citește mai mult