FOTO| Săptămâna prevenirii criminalității: Ce activități vor desfășura polițiștii din județul nostru
Săptămâna prevenirii criminalității: Ce activități vor desfășura polițiștii din județul nostru
În perioada 22 – 27 mai 2022, la nivel național, se desfășoară evenimentul organizat de Poliția Română sub titlul „Săptămâna prevenirii criminalității”.
În context, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, va organiza, zilnic, activități preventive, obiectivele vizate fiind sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Activitățile planificate pentru fiecare din zilele săptămânii au teme diferite. Astfel, ziua de 23 mai va fi dedicată prevenirii discriminării, marți, 24 mai, vor fi desfășurate activități de prevenirea violenței domestice, iar miercuri 25 mai vor fi abordate teme care vizează prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori.
În ziua de 26 mai, polițiștii vor desfășura activități specifice pentru siguranța on-line.
Vineri, 27 mai, activitățile vor fi dedicate preveniri infracțiunilor contra patrimoniului și siguranței rutiere, urmând să fie organizate ample acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la cele mai eficiente modalități de protejare a locuințelor și bunurilor personale, acțiuni în trafic, menite să sporească siguranța rutieră și concursuri dedicate celor mai mici participanți la traficul rutier.
Premergător Săptămânii Prevenirii Criminalității, dar în spiritul evenimentului, ieri, 21 mai, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost alături de participanții la Junior Bike Race, concurs de montain-bike, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, care s-a desfășurat în comuna Ciugud.
Au fost repetate regulile de circulație rutieră dedicate bicicliștilor și pietonilor și s-au legat prietenii.
Grupul de copii ucraineni, prezenți la competiție, au învățat lecția siguranței în limba lor maternă, de la o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, vorbitoare de ucraineană.
Prin temele abordate în cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalității”, polițiștii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetățenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, în colaborare cu parteneri – autorități locale, unități de învățământ sau mass-media, cetățenii să fie informați despre necesitatea adoptării unei conduite de auto protecție, în vederea reducerii riscului de victimizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Într-un oraş din România a început amenajarea târgului de Crăciun. Tema din 2026, „Tărâmul Elfilor”
Într-un oraş din România a început amenajarea târgului de Crăciun. Tema din 2026, „Tărâmul Elfilor” La Craiova au început deja pregătirile pentru târgul de Crăciun, chiar dacă nu suntem nici la mijlocul toamnei. Muncitorii au înşirat milioanele de luminţe pe străzi, iar căsuţele comercianţilor au fost revopsite şi decorate. Tema de anul acesta este „Tărâmul […]
Studenții din România, reducere de 90% și 50% la călătoriile cu trenul, în noul an universitar. FAcilități anunțate de CFR Călători
Studenții din România, reducere de 90% și 50% la călătoriile cu trenul, în noul an universitar. FAcilități anunțate de CFR Călători Studenții din România, cu vârsta de până la 30 de ani, vor beneficia și în anul universitar 2026-2027 de reduceri de 90% sau 50% la călătoriile cu trenul, în funcție de instituția de învățământ […]
Foto | Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor
Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, prezent la Muzeul Național Cotroceni la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”: Fotografia de pe copertă îl are ca autor Marți, 29 septembrie 2026, în prezența președintelui Nicușor Dan, a avut loc evenimentul de lansare a volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, dedicat […]
