Curier Județean

FOTO/ Revelion 2019 – Cugir: Sute de localnici au ieșit în stradă pentru a marca trecerea dintre ani. Focuri de artificii, șampanie, lampioane și foarte multe petarde

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de cugireni s-au bucurat de un show incendiar in noaptea dintre ani. Încercând să păstreze tradiția, aproximativ 500 localnici au ales să-și petreacă timp de mai bine de o oră, Revelionul în stradă, punctul de întâlnire fiind ca de fiecare dată, platoul din fața Bisericii Ortodoxe ,,Adormirea Maicii Domnului”. Nu au lipsit focurile de artificii, șampania, dar și zgomotul asurzitor al petardelor.

Zona din apropierea bradului de Crăciun a fost ocupată la cumpăna dintre ani, de cei care au dorit să petreacă un altfel de Revelion și să-l întâmpine cu bucurie pe 2019. Pe lângă cei peste 1000 de participanți, care au ales să-și petreacă Revelionul la restaurantele și barurile din apropiere, oameni de toate vârstele s-au adunat aici, cu sticle de vin și de șampanie, cu dorința de a ciocni un pahar cu cei dragi și cu prietenii și pentru a-și ura reciproc, de Anul Nou, tradiționalul ,,La mulți ani”.

Din păcate, unii dintre ei, au venit la întâlnire înarmați cu un adevărat arsenal de petarde, spectacolul pirotehnic cu zgomote greu de suportat, au transformat zona din jurul bradului de Crăciun, într-un fel de ,,teatru de război”. Doar focul de artificii organizat de primărie și lampioanele lansate de localnici au creat un spectacol agreabil, diminuând disconfortul fonic produs de sutele de petarde, aruncate peste tot.

La final, cei prezenți s-au ,,răzbunat” într-un mod plăcut, aruncând în stradă și pe trotuare, sticle goale, de șampanie și pahare, tot ca semn al obișnuitei tradiții, la cumpăna dintre ani. (C.P.)

[nggallery id=6635]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii” la Palatul Principilor pe 15 septembrie 2026: Horea Paștina va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu Mircea Paștina – Doi frați, două priviri asupra lumii” la Palatul Principilor pe 15 septembrie 2026: Horea Paștina va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alba Iulia  Palatul Principilor Transilvaniei găzduiește marți, 15 septembrie 2026, de la ora 18:00, vernisajul expoziției „Horea Paștina și Ovidiu […]

Citește mai mult

Curier Județean

General al Armatei Române, găsit împuşcat: Un pistol a fost găsit lângă trupul său

Bogdan Ilea

Publicat

în

General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap: Un pistol a fost găsit lângă trupul său  Generalul Dorin Ioniță, 61 de ani, a fost găsit fără suflare, vineri dimineață, 11 septembrie 2026, într-un imobil pe care îl deținea în localitatea Păulești, județul Prahova. Lângă trupul său a fost găsit un pistol, despre care primele verificări […]

Citește mai mult

Curier Județean

Zeci de persoane și mașini verificate de polițiști la Ocna Mureș: Amenzi de peste 5.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Zeci de persoane și mașini verificate de polițiști la Ocna Mureș: Amenzi de peste 5.000 de lei Polițiștii din Ocna Mureș au dat amenzi de peste 5.000 de lei și au verificat zeci de persoane și de mașini. Potrivit IPJ Alba, la data de 10 septembrie 2026, în intervalul orar 19.00 – 22.00, polițiștii din […]

Citește mai mult