Sport

FOTO: Rapid Teiuș – FC Micești 3-1, în prima etapă a Ligii a IV-a *Horațiu Rusu l-a învins din nou pe Fogoroși

Tudor Stan

Publicat

în

Rapid CFR Teiuș a învins nou-promovata FC Micești în prima etapă din noua ediție a Ligii a IV-a, scor 3-1 (1-0). În primaRapid Teius-FC Micesti23 - Copy repriză a marcat C. Cristea (28), iar în mitanul secund Cerghedean a reușit dubla în minutele 71 și 73. Reușita de onoare a fost trecută în dreptul lui Barna (84). Horațiu Rusu a reușit să îl învingă din nou pe Fane Fogoroși, după ce în sezonul trecut Teiușul i-a administrat prima înfrângere Arenei Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

La Teiuș s-a întâlnit echipa tânără a Rapidului Teiuș cu nou promovata FC Micești, într-o partidă lipsită de prea multe ocazii la cele două porți. Casian Cristea a deschis scorul în minutul 28 al partidei, iar în repriya secundă Cerghedean a reușit dubla în numai două minute, liniștind spectatorii din tribune, prezenți în număr de circa 150. Pentru Micești a înscris Barna în minutul 84.

În consecinţă, programul rundei inaugurale arată astfel: *sâmbătă, 23 august, ora 18.00: CS Ocna Mureş – Dalia Sport Daia Română, RCuprirom Abrud – Viitorul Sântimbru, Şurianu 1945 Sebeş – Mureşul Vinţu de Jos; *duminică, 24 august, ora 18.00: ACS Pianu 2013 – AS CIL Blaj, Inter Ciugud – Energia Săsciori, CSO Cugir – Euro Şpring.

Actualul sezon are 6 nume noi printre combatante, patru dintre ele duelându-se în primul meci, ASC Pianu şi CIL Blaj, respectiv CSO Cugir şi Euro Şpring (foste colege de serie). Întâlniri dificile şi pentru restul debutantelor: FC Miceşti deplasare la Teiuş, Şurianu Sebeş în „Arini”, cu Mureşul Vinţu de Jos.

[nggallery id=2213]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, 3-0 cu CSU Alba Iulia în derby „de Alba”, în ultima etapă a turului în Liga 3, Seria 7! Pustai și Manea, declarații la comun: „Suntem pe drumul bun” – Pustai, „Încercăm să strângem puncte” – Manea Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la […]

Citește mai mult

Sport

Video: CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia 0-3 (0-2), în ultima etapă a turului Ligii 3 | Liderul, a șaptea victorie consecutivă, în derby „de Alba” Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat a șaptea victorie consecutivă, 3-0 (2-0), la Micești, cu concitadina CS Universitar Alba Iulia, la debutul lui Mihai Manea pe […]

Citește mai mult

Sport

Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027

Dan HENEGAR

Publicat

în

Transylvania Open 2027, tenis de mare clasă și spectacol, în „BT Arena”, în 30 ianuarie-7 februarie 2027! Transylvania Open WTA250 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și își propune să ducă experiența tenisului dincolo de terenul de joc. Sub conceptul ”Trăiește tenisul-spectacol! Match time. Showtime!”, cea de-a șaptea ediție a turneului WTA 250 care va […]

Citește mai mult