Monden-Clubbing

FOTO: Primele imagini de pe stradă cu Marius Moga, Bianca Lăpuște şi fetița lor, Maria

Ioana Oprean

Publicat

în

La o lună de când soția lui, Bianca Lăpuşte, a născut-o pe micuţa Maria, Marius Moga a fost surprins de click.ro cu cele două frumoase din familie, la o clinică medicală din București.

Petrecerea Divorțaților

marius moga1Albaiulianul Marius Moga este foarte fericit de când a devenit tată. Are o soţie frumoasă şi tânără, proaspătă mămică, pe care o ajută cum poate, atunci când nu e prins în proiectele lui muzicale sau de televiziune. Marţi seară, în jurul orei 20.00, cei doi au fost surprinşi în timp ce mergeau cu micuţa la un control medical, la o clinică particulară din zona Floreasca.
Compozitorul a ieşit din clinică cu actele, apoi i-a deschis portiera soţiei lui, care s-a aşezat pe bancheta din spate, acolo unde era instalat şi coşuleţul bebeluşei.

“Bianca este foarte tânără (n.r. – miercuri a împlinit 22 de ani), dar pot să spun că e mămica perfectă. Se descurcă foarte bine cu Maria, o alăptează, iar Marius se implică tot timpul, adoră să stea cu fetele lui. Sunt o familie fericită şi frumoasă”, a povestit pentru click.ro o sursă din apropierea jurnalistei de la PRO TV.

Marius şi Bianca s-au căsătorit în secret, pe 25 iunie, la Alba Iulia, după o relaţie de un an şi jumătate.
Tânăra mămică Bianca Lăpuşte a adus-o pe lume pe Maria la o maternitate privată din Cluj-Napoca, pe 7 octombrie 2015. Blonda a născut pe cale naturală, fetiţa cântărind 3.450 grame și primind nota 10 de la medici.

Sursa: click.ro

[nggallery id=1270]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Spectacol inedit de percuție susținut de tinerii muzicieni ai Liceului de Arte din Alba Iulia, pe scena Palatului Cultural din Blaj Un concert care promite să surprindă prin energie, sonorități spectaculoase și talentul noii generații de muzicieni va avea loc duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Palatul Cultural din […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

5 noiembrie 2026 | Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe” Să păstrăm folclorul viu înseamnă să-l ducem mai departe, pe scenă și în inimile celor tineri. Prin Festivalul „Tinerețe”, Oana Bozga-Pintea își urmează cu perseverență această misiune și aduce la Cluj-Napoca o seară […]

Citește mai mult