Curier Județean

Foto | Peste 400 de elevi și 60 de cadre didactice, la „DIALOG în educație – Liceu și universitate, împreună”: Eveniment organizat de Facultatea de Informatică și Inginerie din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de elevi și 60 de cadre didactice, la „DIALOG în educație – Liceu și universitate, împreună”: Eveniment organizat de Facultatea de Informatică și Inginerie din Alba Iulia

Facultatea de Informatică și Inginerie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a organizat evenimentul „DIALOG în educație – Liceu și universitate, împreună”, o inițiativă dedicată consolidării colaborării dintre învățământul preuniversitar, mediul universitar și mediul economic.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul a reunit peste 400 de elevi și 60 de cadre didactice din Alba Iulia, Aiud, Cugir, Câmpeni, Blaj și Sebeș, alături de directori ai unităților de învățământ, reprezentanți ai mediului universitar și parteneri din industrie.

Inițiativa a fost susținută de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și de Consiliul Județean Alba, în cadrul demersurilor de dezvoltare a educației și de consolidare a legăturilor dintre școală, universitate și comunitatea locală.

Prima parte a zilei a fost dedicată târgului educațional, organizat în Sala de Sport a Universității. Elevii au avut ocazia să descopere programele de studii, domeniile de specializare și perspectivele profesionale oferite de Facultatea de Informatică și Inginerie, să interacționeze cu studenți și cadre universitare și să cunoască mai bine oportunitățile oferite de mediul economic.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanții companiilor partenere Topgeocart, Lactalis, Bosch și AUMOVIO, contribuind la apropierea elevilor de realitățile profesionale și la evidențierea legăturii dintre pregătirea universitară și cerințele pieței muncii.

Programul a continuat cu workshopul „DIALOG în educație – Liceu și universitate, împreună”, la care au participat inspectorul școlar general, domnul Cornel Sandu, directori ai unităților de învățământ preuniversitar și reprezentanți ai Facultății de Informatică și Inginerie. Discuțiile au vizat provocările tranziției de la liceu la universitate, așteptările și nevoile actuale ale elevilor, competențele necesare pentru viitor și identificarea unor direcții concrete de colaborare între instituțiile de învățământ.

În a doua parte a zilei s-a desfășurat evenimentul „Convergențe și provocări în domeniul științelor exacte și inginerești”, dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind provocările actuale ale predării și învățării în domeniile științifice și tehnologice.

„Ne dorim ca relația dintre liceu și universitate să depășească nivelul unor întâlniri ocazionale și să devină un parteneriat autentic, bazat pe dialog și colaborare permanentă. Universitatea trebuie să cunoască așteptările elevilor și realitățile învățământului preuniversitar, iar liceele trebuie să găsească în noi un partener deschis și implicat. În același timp, apropierea de mediul economic este esențială pentru ca tinerii să înțeleagă legătura dintre ceea ce învață și oportunitățile lor profesionale. Credem că educația pentru viitor se construiește împreună – școală, universitate și industrie”, a declarat conf. univ. dr. Corina Rotar, decanul Facultății de Informatică și Inginerie.

Prin această inițiativă, Facultatea de Informatică și Inginerie își reafirmă angajamentul de a dezvolta parteneriate durabile cu instituțiile de învățământ preuniversitar și cu mediul economic, de a susține orientarea academică și profesională a tinerilor și de a contribui la dezvoltarea comunității educaționale din județul Alba.

„DIALOG în educație” își propune să devină un cadru constant de întâlnire, colaborare și dezvoltare a unor proiecte comune, în beneficiul elevilor, profesorilor și comunității.

Facultatea de Informatică și Inginerie mulțumește Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Consiliului Județean Alba pentru susținerea proiectului, Inspectoratului Școlar Județean Alba, conducerilor liceelor participante, cadrelor didactice și elevilor, precum și partenerilor din industrie – Topgeocart, Lactalis, Bosch și AUMOVIO – pentru implicare și deschidere către colaborare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | „Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații Strategie, fair-play și spirit de echipă – acestea au fost coordonatele celei de-a doua ediții a turneului „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 16.11-22.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 16.11-22.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 16.11 – 22.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL IGHIU, SARD, Strada PRINCIPALA PARTIAL 16/11/2026 08:00 – 16/11/2026 16:00  ALBA IULIA –  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Disputa Primăria Alba Iulia – STP: Executarea silită inițiată de operatorul de transport, suspendată

Ioana Oprean

Publicat

în

Disputa Primăria Alba Iulia – STP: Executarea silită inițiată de operatorul de transport, suspendată Judecătoria Alba Iulia a admis, vineri, 6 noiembrie 2026, cererea Municipiului Alba Iulia și a dispus suspendarea executării silite inițiate de STP S.A., până la soluționarea definitivă a contestației la executare. „Este încă un rezultat favorabil Municipiului Alba Iulia în demersurile […]

Citește mai mult