Curier Județean

FOTO: Peste 40 de lucrări de artă realizate la ediția 2018 a Taberei Internaţionale de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 40 de lucrări de artă au fost realizate la ediția din acest an a Taberei Internaţionale de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj, organizată în mod tradițional de Primăria Blaj. Ediția a XXII-a a manifestării culturale, la care au participat 22 de pictori și trei sculptori din România, Germania, Republica Moldova și Grecia, a beneficiat și de sprijinul companiei Jidvei. În acest sens, pentru prima dată în istoria taberei, au fost organizate două expoziții cu lucrările realizate în cele două săptămâni ale evenimentului, una la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj și o alta la castelul „Bethlen-Haller” de la Cetatea de Baltă.

O analiză a lucrărilor din acest an, create la Tabăra Internaţională de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj, o face, ca de fiecare dată, conf. dr. Cornel Tatai-Baltă, istoric și critic de artă: „Și această ediție poate fi pusă sub semnul sacrului și al profanului, pentru că și de această dată au fost abordate teme sacre și teme profane. Tehnicile sunt diverse, manierele sunt diverse, de la artă figurative, destul de vizibilă, până la artă abstractă. Aceste lucrări dovedesc seriozitatea artiștilor prezenți la această ediție a taberei; unii au adus de acasă lucrări elaborate, dar au și creat aici alte opere frumoase. În acest sens, am avut ocazia să văd cu câtă seriozitate au abordat diferitele teme, care s-au deschis prin organizarea taberei și la Jidvei și Cetatea de Baltă: au avut ocazia să picteze castelul, bisericuța veche sau peisajele din zona Târnavei Mici. Eu cred că este o expoziție reușită și mă bucur că, spre deosebire de alte tabere de acest gen, la Blaj nu există ani de pauză.”

Și pictorul Horea Cucerzan, directorul Taberei de Artă „Ioan Inochentie Micu Klein” Blaj, a vorbit despre ediția ce tocmai s-a încheiat: „Și în acest an lucrările sunt convingătoare și incitante, mai ales că majoritatea au fost realizate în natură. Am avut două categorii importante de artiști, pictori și sculptori, iar fiecare dintre aceștia fac atât grafică, cât și alte tipuri de artă. Le mulțumesc pentru lucrările pe care le-au făcut în acest an; avem și două sculpturi mari, care sunt foarte greu de transportat. Mulți pictori s-au depășit și în acest an, prin concept, prin compoziție și prin culoare și sunt convins că avem lucrări care vor fi foarte apreciate peste ani, pentru că timpul este cel care va dovedi dacă lucrările sunt capodopere sau mediocre, însă eu știu că fiecare artist care vine aici se respectă profesional și dă tot ceea ce e mai bun în această tabără.”

O parte dintre lucrările realizate în acest an vor putea fi văzute până în luna octombrie la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” Blaj, așa cum ne-a declarat directorul instituției, Simona Frâncu: „19 lucrări vor rămîne la Jidvei, pentru că aici artiștii participanți au avut ocazia, timp de trei zile, să lucreze și vreau să mulțumesc companiei Jidvei România pentru sprijinul acordat ediției din acest an. Restul lucrărilor vor putea fi vizionate la muzeul nostru. Fiecare artist a donat taberei cîte două opere de artă, am avut și pictori care nu au putut participa la tabără, dar care au trimis lucrări pentru secţia de artă contemporană a muzeului din Blaj.”

Inaugurată în anul 1997, Tabăra Internaţională de Artă „Inocenţiu Micu Klein” Blaj s-a desfășurat neîntrerupt, în organizarea Primăriei și Consiliului Local Blaj. În fiecare an, artiştii participanţi, care au cazare şi masă asigurată de municipalitate, donează secţiei de artă contemporană din cadrul Muzeului de Istorie „Augustin Bunea” Blaj câte două lucrări. Până acum s-au adunat peste 820 de opere de artă, din diverse domenii ale artei: pictură, sculptură, grafică, artă decorativă și tapiserie.

[nggallery id=6020]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată Primăria Cugir a lansat marți, 28 iulie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire prin licitație a contractului de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții „Centrul multicultural dr. Ioan Mihu, Cugir”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Noi modificări pentru transportul public din Alba Iulia: Ce se schimbă în contractul cu STP

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi modificări pentru transportul public din Alba Iulia: Ce se schimbă în contractul cu STP Primăria Alba Iulia pregătește modificarea contractului de delegare a transportului public local, în contextul investițiilor realizate prin PNRR. Proiectul de hotărâre nr. 300 din 22 iulie 2026, care va intra la aprobare în ședința de joi, 30 iulie 2026 a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 38 de ani, rănit la un picior, după o accidentare în zona Rimetea. Intervenție Salvamont

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 38 de ani, rănit la un picior, după o accidentare în zona Rimetea. Intervenție Salvamont Echipa de serviciu a Salvamont Alba intervine miercuri, în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat de 38 de ani, rănit în zona Rimetea. Potrivit reprezentanților Salvamont Alba, un bărbat de aproximativ 38 ani a suferit […]

Citește mai mult