// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

FOTO: O dăscăliță dintr-un cătun din Alba, singura câştigătoare din judeţ a unui premiu Merito în 2017

Pornind de la premisa că România are nevoie de oameni care să îi inspire pe ceilalți și care să determine schimbări pozitive la nivelul întregului sistem educațional, proiectul Merito a luat naștere în februarie, 2015, în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders – RBL, acesta propunându-și să prezinte modele de profesori din toată țara, din care se vor alege anual 10 profesori excelenți pentru a-i arăta tuturor.

Acest proiect al Fundației Romanian Business Leaders – comunitate de peste 300 de antreprenori, manageri și profesioniști români din diverse domenii, care doresc să contribuie la un bine public dincolo de interesele de companie, industrie sau domeniu – este unul de recunoaștere a excelenței în educație, iar echipa acestuia vrea să aducă  în ochii și în mintea românilor profesorii exemplari, aceia care schimbă Romania în bine pentru eternitate.

Pentru realizarea acestui proiect, echipa acestuia a primit informații direct de la alți profesori, de la părinți și elevi sau foști elevi, cele două obiective urmărite fiind de a arăta tuturor că există profesori cu vocație, pasionați, entuziaști, care devin modele pentru copii, precum și de a inspira toate cadrele didactice să creeze, să inoveze, să transmită copiilor pasiunea și bucuria de a descoperi și învăța. Echipa a analizat atent informațiile primite, a discutat cu profesorii respectivi, a încercat să vadă în ce măsură reușesc să aducă responsabilitate, profesionalism și creativitate în muncă lor, adică în ce măsură sunt profesorii de care noi toți avem nevoie și de la care noi toți putem învăța. În cadrul proiectului, premiile Merito ocupă un loc central, în această ceremonie publică prezentându-se cei 10 profesori excelenți aleși de echipa de proiect, pentru a fi aplaudați și a li se spune că împreună cu ei se poate schimba viitorul țării.

Premiile Merito au fost acordate pentru prima dată în 2016, iar la ediția de anul trecut doi dintre cei 10 profesori Merito au fost din județul nostru: Eva Pintea – profesoară de economie la Colegiul Economic ,,Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia și Liliana Aurica Mursa – învățătoare la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Abrud. Ediția din acest an a Premiilor Merito s-a desfășurat joia trecută la București, în cadrul ediției a VI-a a Summitului RBL, iar din județul nostru a existat și de această dată un profesor Merito: Adriana Berindeie – învățătoare la Şcoala Primară Valea Mică, unitate subordonată Liceului „Corneliu Medrea” Zlatna.

Doamna Adi – ,,dăscălița de la țară” –  este o ,,mână de femeie” de 46 de ani, aproximativ 40 de kilograme și puțin peste un metru și jumătate înălțime, fiind din Abrud, unde a făcut școala primară și cea generală. În 1989 a absolvit Liceul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai” Blaj și nefiind posturi acasă, a luat repartiție la Valea Mică, deși nu știa despre sat decât că e aproape de Zlatna. ,,Când m-au văzut așa mică și pirpirie, educatoarea și învățătorul de la acea vreme credeau că o să mă bată copiii.” își amintește cu nostalgie Adriana din primul an de învățământ. Iar oamenilor din sat nu prea le venea să creadă când o vedeau în curtea școlii jucând fotbal cu copiii – una dintre pasiunile tinerei învățătoare. În tot acest timp, un singur an a fost detașată la școala din Gura Roșiei – un sat din comuna Roșia Montană, la câțiva kilometri de casă – și un trimestru la fosta casă de copii din Abrud unde se simțea inutilă pentru că nu îi putea ajuta suficient pe copii. În rest, un sfert de secol, la Valea Mică. Din 1989 și până în 1997, cât timp în școală au fost doi învățători, Adriana a predat simultan la două clase, iar în ultimii 18 ani, predă simultan la toate cele patru clase. Ea are o soră mai mică, Angela, care e tot învățătoare și a predat peste 16 ani în satul Pătrângeni, astfel că cele două surori au locuit împreună în Valea Mică, pe perioada școlii. Inițial, cele două surori au stat cu chirie într-o casă, iar după desființarea celeilalte clase au locuit chiar în școală, într-o cameră unde Adriana stă în prezent cu Rafael, băiatul ei de nouă ani, care îi este și elev în clasa a II-a.

Făcându-și o descriere proprie pe care a denumit-o ,,Despre mine…fără introducere și fără încheiere…”, Adriana precizează următoarele: ,,Sunt o învățătoare care lucrează din 1989 la clase simultane. Cei care alegem, sau viața ne impune să rămânem dascăli la sat, trebuie să ne asumăm și impresiile negative ale unora  față de acest statut de ,,dascăl de țară”. Am trecut ușor peste aceasta datorită caracterului meu și a unei siguranțe impuse că ceea ce fac e bine. 

Nu am tipare de lucru cu copiii. Îl iau pe fiecare așa cum este el cu bune și cu rele. Mă comport cu ei așa cum mi-am dorit să se comporte dascălii mei cu mine. Încerc să-mi amintesc cum eram și eu când eram elevă pentru a le înțelege reacțiile, nedumeririle. Glumesc, îi fac să râdă pentru  că lor le place să râdă. Putem face dintr-o problemă o curiozitate spunându-le simplu: ,,Să vedeți ce rezultat frumos o să aflăm! Să vedeți ce frumoasă e această problemă!”. Le spun că peste tot e matematică. Să privească în jur. Avem atâtea bănci, până acasă au atâta de mers, merg la magazin și dau tot peste matematică și de aceea trebuie să învețe măcar abecedarul matematicii. Încerc mereu să le explic la ce le folosește ceea ce învață pentru că și eu îmi doream să mi se explice și dacă profesorii nu-mi explicau încercam eu să găsesc răspunsul pentru a-mi fi mai ușor să învăț. Îmi place să fie creativi, îi încurajez să scrie așa cum pot și am descoperit de-a lungul anilor chiar și talente poetice. Încerc să-i învăț să învețe, să facă singuri schițe, să caute răspunsuri și informații. Le cer să-mi explice, să gândească. Nu le tai elanul explicațiilor sau al ideilor chiar dacă sunt ,,pe lângă”. Însă la final din toate facem o ciorbă bună, adică formulăm concluziile corecte.

E multă insistență în ceea ce fac la clasă. Numai așa le rămâne ceva în minte. Am avut și elevi buni, și medii, și dezastre. Nici n-aș putea spune ce m-a bucurat mai mult: faptul că după două săptămâni de trasat liniuța oblică cu mânuța unei fetițe, în sfârșit a pornit și mâna ei singură la treabă sau elevii care au avut rezultate foarte bune. Până la urmă contează ca nici unul să nu stea pe loc, să progreseze după puterile lui, să fie luat în seamă. Îi încurajez să cânte dacă sunt talentați, să picteze, să danseze dacă asta le place și mai târziu vor alege singuri ce vor face pentru viitor.

Sunt apropiată de elevi, dar și categorică. Ne strângem în brațe, ne jucăm, discutăm orice, dar când e treabă serioasă, ne concentrăm la ce avem de făcut.  Nu mi-am căutat împlinirea în a avea rezultate deosebite și laude, ci în a face pentru fiecare copil cât mai mult, nu tot ceea ce pot căci nu știu măsura acestei putințe. Mă bucură mai mult comportamentul civilizat, bunul simț, latura morală a elevilor mei. Să-i văd curajoși în ceea ce e bine și reținuți în ceea ce rău. Atunci vor fi mereu respectați și vor trece mai ușor peste greutățile vieții. Fiind la sat și mereu aproape de ei, i-am văzut pe unii pierzându-se pe parcurs și m-a durut sufletul la început pentru că știam ce ar fi putut să facă, dar am înțeles că până la urmă fiecare are viața lui, deciziile lui, încercările lui și toate trebuie trăite. Aceasta m-a făcut să insist și mai mult pe partea sufletească căci echilibrul sufletesc este esențial în viață indiferent cât de deștepți sau de cultivați suntem. Și trebuie să fim pe aceeași lungime de undă cu ei. Altfel îi pierdem.

Nu procedez la fel cu nici o generație. Nu am fișe general valabile și fac totul în funcție de copii. Oricum la câte schimbări au fost de-a lungul anilor ne-am format fiecare o imagine la care ar trebui să ajungă elevul până în clasa a IV-a și le facem pe toate cum putem. Nu sunt dascălul care face minuni. Minunile le face Dumnezeu.

Bucuriile mele sunt legate de micile realizări pe care le avem în fiecare zi. De faptul că-i văd veseli,că vin la școală cu drag, că vor să învețe, că sunt fericiți dacă au înțeles și le iese ceea ce au de făcut. Știu foarte bine că nu ne putem juca cu sufletele acestor copii, indiferent cum sunt ei.”    

Înainte de a fi aleasă profesor Merito, Adriana a fost vizitată de membri din echipa proiectului, ce i-au făcut o caracterizare demnă unui ,,domn Trandafir”, în care au menționat și următoarele cuvinte: ,,Berindeie are 26 de ani la catedră, dar niciodată n-a simțit o mulțumire aparte, n-a spus <<vai, anul ăsta a fost nemaipomenit, am făcut tot ce s-a putut cu copiii>>, și tocmai starea asta de nemulțumire o hrănește. Asta, creativitatea și răbdarea fără margini pe care spune că a moștenit-o de la mamă. Pentru ea, reușitele sunt deopotrivă elevi care au terminat o facultate, una care a scos un volum de poezii, dar și doi foști elevi care nu aveau tată și care veneau după-amiezile numai să stea de vorbă cu ea. Iar dincolo de toate e să îi vadă <<oameni de omenie>>.”

Dacă gradația de merit se acordă pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat pentru alte criterii, premiile Merito se acordă profesorilor cu adevărat deosebiți, care și-au ales și-și fac meseria din pasiune și cu sufletul. Iar Adriana Berindeie merită acest premiu!

Ovidiu CULDA

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

3 Răspunsuri la FOTO: O dăscăliță dintr-un cătun din Alba, singura câştigătoare din judeţ a unui premiu Merito în 2017

  1. Viorica 14.03.2017 la 20:42

    Felicitari! Ce frumos vorbesti despre meseria de dascal! De-ar fi mai multi invatatori ca tine… chiar si la municipiu….
    Sa fii sanatoasa in continuare, pentru fiul tau si pentru toti copiii care trec prin mainile tale! Iar cei care isi doresc sa aiba un exemplu de urmat in cariera de invatator, te au pe tine. Felicitari pentru sinceritate si naturalete!

  2. Emil 15.03.2017 la 12:21

    Am ramas surprins ca cineva se intereseaza de soarta unui invatator, de munca lui, de greutatile prin care trece. In primul rand o felicit pe aceasta inimoasa invatatoare, desi nu o cunosc. Am lucrat 45 de ani ca invatator la tara si stiu ce vorbesc.
    Am vazut de multe ori bucuria din ochii unui sportiv care a castigat un trofeu. Dar am vazut de foarte multe ori bucuria unui copil care a reusit sa traga o linie oarecare, sau a reusit sa scrie o litera. Nu este alta rasplata pe lume pentru un dascal decat sa vada lumina din ochii unui asemenea copil. Munca unui invatator nu se vede decat peste multi ani. Un invatator ar trebui sa fie recompensat si dupa iesirea la pensie pentru munca depusa. Ar trebui… Intrebati ce pensie are un invatator care a muncit 45 de ani la aceeasi scoala, are toate gradele didactice si este absolvent de facultate? Va spun eu: un sfert din pensia unui militian, a zecea parte din pensia unui ofiter si a suta parte din pensia unui magistrat. Nici unul nu putea sa aiba aceasta pensie mare daca nu ar fi fost un invatator care sa le arate taina cititului, a scrisului, a socotitului si care pe o plata de mizerie sa-si faca datoria de dascal. Nimeni nu s-a intrebat din ce traieste un invatator la tara, daca ii ajung banii, si nimeni din cei care conduc destinele tarii si ale invatatmantului nu au incercat sa ii plateasca dupa munca depusa. Veti culege roadele peste o generatie. Am vazut demisia primului ministru-era cu greseli de ortografie. Am citit multe pagini de internet ale celor care pretind ca ne reprezinta. Toate sunt cu greseli de ortografie grave. Niciodata un analfabet nu va aprecia munca unui dascal amarat…
    Va multumesc.

  3. chingi 15.03.2017 la 14:51

    Romania are oameni de caracter , foarte multi oameni care te pot inspira sa faci fapte mari , personale sau pentru tara ! eu unu personal ma bucur sa vad exemple ca cel din articol !