4 mai – Ziua internaţională a pompierilor, prilej de a recunoaşte şi onora sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru comunităţile lor
4 mai – Ziua internaţională a pompierilor, prilej de a recunoaşte şi onora sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru comunităţile lor
Anual, la data de 4 mai, comunitatea internaţională celebrează Ziua internaţională a pompierilor, cu scopul de a recunoaşte şi onora sacrificiile pe care pompierii le fac zi de zi pentru comunităţile lor.
Ziua internaţională a pompierilor este, de asemenea, un prilej de a ne aminti de pompierii care au murit în timp ce serveau comunitatea sau de cei care îşi dedică viaţa pentru a proteja siguranţa tuturor. În acelaşi timp, este o ocazie de a arăta sprijinul şi aprecierea faţă de pompierii din întreaga lume care continuă să ne protejeze ori de câte ori este nevoie.
Citește și: 13 septembrie: Ziua Pompierilor din România. Bătălia de pe Dealul Spirii și cum a devenit această zi dedicată pompierilor
Ziua internaţională a pompierilor a fost instituită la 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri într-un incendiu de vegetaţie din Linton, statul Victoria, Australia. Garry Vredeveldt, Chris Evans, Stuart Davidson, Jason Thomas şi Matthew Armstrong au fost trimişi pe 2 decembrie 1998 să stingă un incendiu, când, o schimbare bruscă a direcţiei vântului a adus flăcările în drumul camionului de intervenţie, omorându-i pe pompieri. Mai târziu, J.J. Edmondson, pompier în Victoria, a coordonat instituirea Zilei Internaţionale a Pompierilor.
J.J. Edmondson a precizat, în anul 1999, că „Rolul unui pompier în societatea actuală, fie că se află în mediul urban sau rural, fie că este voluntar sau pompier de carieră, reprezintă sacrificiul, angajamentul şi dedicarea. Luptăm împreună împotriva unui singur duşman, focul: indiferent din ce ţară venim, ce uniformă purtăm sau ce limbă vorbim”, potrivit site-ului https://www.asro.ro/.
Pe 4 mai se celebrează şi Sfântul Florian, ocrotitorul pompierilor, care a fost comandant militar şi organizator al unei brigăzi de pompieri în vremea Imperiului Roman şi a fost martirizat în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, notează https://www.firefightersday.org/.
Ziua internaţională a pompierilor este cunoscută şi ca Ziua Sfântului Florian, celebrată de mai bine de 150 de ani în Europa.
În România, ziua de 13 septembrie, în care a avut loc Bătălia din Dealul Spirii (1848) la Bucureşti, între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată al Imperiului Otoman, a fost desemnată Ziua pompierilor.
Această dată a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluţiei Române din 1848. Legal, Ziua a fost oficializată în 1953, iar apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului Ziua Internaţională a Sărutului este celebrată anual pe 6 iulie, iar ideea din spatele acestei sărbători este aceea ca oamenii să “redescopere” plăcerea atingerii buzelor. Aceasta a fost instituită în 2006 pentru a atrage atenţia asupra sărutului între persoanele care se iubesc. Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o […]
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]