Actualitate

„Injecții” de la Trezorerie pentru finalizarea proiectelor derulate de autoritățile locale: „Decizia reduce riscul de pierdere a fondurilor europene”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Injecții” de la Trezorerie pentru finalizarea proiectelor derulate de autoritățile locale: „Decizia reduce riscul de pierdere a fondurilor europene”

La propunerea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 4 mai 2026 două acte normative menite să sprijine comunitățile în asigurarea cofinanțării și acoperirea cheltuielilor proiectelor europene, inclusiv PNRR, pentru deblocarea, continuarea și finalizarea acestora la timp și prevenirea pierderii fondurilor europene, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Petrecerea Divorțaților

„Decizia guvernului reduce riscul de pierdere a fondurilor europene. După cum este cunoscut, în vara acestui an au termen de finalizare toate investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de aceea este important să înlăturăm orice obstacol și să asigurăm lichiditate, cashflow pentru finalizarea investițiilor importante comunităților locale”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Actul normativ prevede posibilitatea acordării, de la Trezoreria Statului, a unor împrumuturi pe termen scurt UAT-urilor și instituțiilor publice finanțate integral din bugetul local, pentru a asigura lichiditatea necesară plății cheltuielilor eligibile, inclusiv a taxei pe valoare adăugată în vederea evitării blocării proiectelor. Împrumuturile sunt fără dobândă până la scadență și trebuie rambursate integral până la 15 noiembrie 2026, din sumele decontate prin PNRR.

Împrumutul poate fi cerut până la data de 20 iunie, iar progresul tehnic al lucrărilor trebuie să fie de minim de 60%. Plafonul total este de 10 miliarde de lei, din care Consiliile Județene, municipiile reședință de județ și sectoarele Bucureștiului pot cere cel mult 150 de milioane de lei, restul municipiilor 100 de milioane de lei, iar pentru orașe și comune actul normativ nu stabilește limite.

Unitățile administrativ-teritoriale, asociațiile de dezvoltare intercomunitară și instituțiile publice finanțate integral din bugetul local pot cere, de asemenea, conform deciziei Guvernului de astăzi, împrumuturi din Trezoreria Statului, cu dobândă preferențială pentru finalizarea proiectelor europene nefinalizate din exercițiul bugetar 2014–2020, dar și cele contractate după 2023. Suma poate fi folosită pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile aferente acestor investiții.

Împrumuturile pot fi contractate până la finalul anului curent, dintr-un plafon total de 2 miliarde lei. Valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru Consiliile Județene este de 25 de milioane de lei, pentru sectoarele Capitalei și municipiile reședință de județ 30 de milioane, 10 milioane pentru municipii, iar pentru orașe și comune actul normativ nu stabilește limite.

„Cea de-a doua măsură este menită, de asemenea, să asigure o absorbție cât mai ridicată a fondurilor europene și dezvoltarea localităților”, a conchis Cseke Attila.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile România va avea parte de o zi cu vreme rece sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe fondul condițiilor meteorologice specifice toamnei târzii. Temperaturile vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, cu valori negative în timpul nopții și dimineții, în […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple Speranțele multor oameni se îndreaptă către turism pentru că pare a fi o cale de dezvoltare accesibilă și ,,la îndemâna oricui”. Pe plan local aceste speranțe se reflectă practic în creșterea numărului de pensiuni, unități de cazare care apar în fiecare an și […]

Citește mai mult

Actualitate

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistrița, a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a amenințat că va arunca în aer un tren de […]

Citește mai mult