FOTO: Nneka Onyejekwe rămâne sub comanda lui Darko Zakoc, în “Mica Romă” | În noul sezon, Volei Alba Blaj debutează la Olomouc, în preliminariile Ligii Campionilor
Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, va debuta în sezonul 2018/2019 cu o confruntare europeană contând pentru turul secund din preliminariile Ligii Campionilor, în Cehia, la Olomouc, miercuri, 24 octombrie (ora
19.00, a României).
Returul este fixat în Sala “Transilvania” din Sibiu, marți, 30 octombrie, de la ora 18.00, iar între aceste jocuri din competiția continentală este fixată și prima rundă a Diviziei A1, al cărui țintar a fost refăcut după retragerile echipelor CSU Oradea și Medicina Tg. Mureș. Dacă va trece de VK UP Olomouc, gruparea din “Mica Romă” se va duela, pentru intrarea în grupele Ligii Campionilor, cu învingătoarea din confruntarea Allianz MTV Stuttgart (Germania) – UVC Holding Graz (Austria)/Sliedrecht Sport (Olanda) – o dublă contând pentru primul tur preliminar.
*Mutare importantă: Nneka rămâne!
Volei Alba Blaj a început pregătirile pentru noul sezon competițional, în care este obiectivul este recucerirea eventului național, pătrunderea în grupele Ligii Campionilor și un parcurs cât mai lung în întrecerea stelară a voleiului european. Nneka Onyejekve este una dintre cele trei jucătoare rămase din lotul sezonului trecut, alături de Ramona Rus și Marina Vujovic, dar păstrarea internaționalei “tricolore” reprezintă o mutare importantă a perioadei, voleibalista fiind curtată insistent de rivala CSM București, unde a ajuns Adina Salaoru. Deocamdată, sub comanda lui Darko Zakoc sunt 10 jucătoare, lipsind motivat Mariya Karakasheva și Lora Kitipova (Bulgaria), Katerina Zhidkova (Azerbaijan) și Maja Aleksić (Serbia) – ce se pregătesc cu naționalele respective pentru turneul final al Campionatului Mondial, din 29 septembrie-20 octombrie, în Japonia. Cu un preparator fizic nou, Aleksandar Kukrić (39 de ani, un tehnician apreciat în spațiul fostei Iugoslavii, care a activat, până acum, în baschetul profesionist, reputat profesor la Universitatea din Banja Luka, Bosnia Herțegovina), Blajul se pregătește pe plan local, cu două antrenamente zilnice. Până la startul oficial Volei Alba Blaj va participă la câteva turnee de pregătire. Două dintre acestea sunt confirmate deja: Cupa Blajului (5-7 octombrie) și turneul internațional organizat de KS DevelopRes Rzeszów, fosta adversară din ediția trecută a Ligii Campionilor (12-14 octombrie).
*Confruntarea cu CSM București, în ultima etapă a turului!
Federația Română de Volei a refăcut tragerea la sorți a meciurilor sezonului regulat 2018/2019 pentru Divizia A1 feminin, campionat tot cu zece echipe la start. În prima etapă Volei Alba Blaj va juca pe teren propriu, cu nou promovata CSU Belor Galați. Prima confruntare cu CSM București va avea loc în ultima etapă a turului, pe terenul campioanei României, în finalul acestui an, în Sala “Timotei Cipariu” poposind CSM Târgoviște, Știința Bacău sau Dinamo. Divizia A1 la volei feminin va începe în 27 octombrie 2018 şi se va încheia pe 14 mai 2019. Program tur: etapa 1: CSU Belor Galați (a), etapa a 2-a: Agroland Timișoara (d), etapa a 3-a: Universitatea Cluj (a); etapa a 4-a: CSM Târgoviște (a), etapa a 5-a: Penicilina Iași (d), etapa a 6-a: Știința Bacău (a), etapa a 7-a: CSM Lugoj (d), etapa a 8-a: Dinamo (a), etapa a 9-a: CSM București (d). În Cupa României, Volei Alba Blaj, calificată direct în faza sferturilor de finală, va juca, într-o singură manşă, pe terenul învingătoarei dintre CSU Belor Galaţi şi Penicilina Iaşi.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
