Rămâi conectat

Sport

FOTO,: Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș 4-3 (2-3), remontada și revanșă cugireană într-un derby nebun „de Alba”!!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

O partidă efectiv nebună sub Drăgana, un derby “de Alba” cu o derulare halucinantă a ostilităților, Metalurgistul Cugir – CS Ocna  Mureș 4-3 (2-3), în care amfitrionii au revenit incredibil de la 1-3.

A fost al treilea joc la rând între cele două conjudețene, cu un scenariu gen thriller (același scor și toamna trecută, când „Soda” a avut 3-1 la pauză). O dispută interzisă celor cu nervi slabi, în care de la 1-0 (Udrea) s-a ajuns la 1-3, cu două reușite de senzație semnate de D. Ghiță (1-1) și Al. Giurgiu (1-3), între acestea intercalându-se reușita cugireanului G. Goronea (1-2), prima împotriva fostei echipe. la pauză fiind 2-3 (a punctat Șaucă).

Nebunia a continuat și la reluare, jucându-se cu garda jos, ca-n curtea școlii, iar cugirenii au reușit să revină și să egaleze rapid prin P. Păcurar (50, penalty). Metalurgistul a dominat copios actul secund, a avut o sumedenie de ocazii mari, inclusiv o bară prin Tîrla, iar Boldea (81) a închis “remontada” pentru 4-3.

*Roata s-a întors!

Trupa lui Lucian Itu a vrut să se răzbune pentru eliminarea din Cupa României, când pe “Stadionul Dragostei” au condus cu 2-0 dar au pierdut 3-4., în urmă cu o lună. Metalurgistul a pus, după o partidă nebună, capăt unei serii nefaste, cu 4 partide fără succes, iar ocnamureșenii pierd la limită, un meci dramatic, după ce în etapa anterioară au învins cu același scor, 4-3 pe Avântul Reghin, după ce au fost conduși la pauză cu 2-0!

*Nuntă pentru căpitanul Tudor Șaucă

Căpitanul gazdelor, Tudor Șaucă, cel care a redus ecartul la 2-3 înaintea pauzei, se va căsători mâine, 24 septembrie, la Cugir („Casă de piatră” și din partea noastră). „Un cadou foarte frumos din partea băieților și le mulțumesc. Le-a și spus antrenorul înaintea partidei să joace și pentru mine, că pun suflet. Altfel este moralul după o victorie„, a spus mijlocașul de bandă dreaptă. „Toate meciurile noastre sunt așa întrucât noi jucăm fotbal. Mă așteptam să fie o întâlnire spectaculoasă, ținând cont și de parcursul adversarilor de până acum în Cupa Româniie. Nu o consider revanșă. Cine nu a fost la meci spune că am învins la limită, dar noi am avut peste 20 de situații clare de gol”, a încheiat jucătorul de 32 de ani.

*Dan Roman: „N-am știu să gestionăm la 3-1 pentru noi”

Un nou meci la limita infarctului, cu răsturnări numeroase de scor, o partidă spectaculoasă, frumoasă. Nu cade bine rezultatul, dar trebuie să recunoaștem că Metalurgistul a avut mai multe ocazii. La 3-1 pentru noi nu am știut să gestionăm rezultatul, ne-am precipitat, am făcut multe greșeli individuale. La modul cum se prezintă Giurgiu, este greu să-l mai ținem din iarnă, pentru că sunt convins că va avea oferte‘, a spus Dan Roman.

 

 

O partidă nebună, în care ocna,mureșenii au revenit de la 0-1, marcând de 3 ori, două dintre reușite fiind de senzație ()D. Ghiță și Al. Giurgiu).  La 1-2, cugienii trebuiau să primească un penalty la faultul lui Cadar asupra lui M. Domșa

Actul secund debutează cu ocazie mare semnată de M. Domșa (47) – șut puțin alături la o „așezare” Udrea, ce a trecut vârf de atac. Cugirul egalează și domină: M. Domța (67) – șut pe jos, prins de portar și P. Păcurar (60 – șut din 11 metri mult peste! Gol marcat de Șaucă (63) – a deviat șutul lui Udrea, dar anulat pe motiv de ofsaid. Șaucă (70) – incursiune de semzație, cursă de 30 de metri, închieată cu un șut alături din postură de singur cu portarul. Tirla (73) – cap în transversală din 5 metri, la cornerul lui P. Păcurar. Roman (90+1, ultima ocazie, la cornerul lui Giurgiu

*1-0, MIN. 3: UDREA reeia plasat din 8 metri, pasa excelentă din stânga trimisă de P. Păcurar

*1-1. MIN. 12: execuție magnifică D. GHIȚĂ, reluare cu călcâiul, din careul mic, cu boltă, la un corner executat de Al. Giurgiu din stânga

*1-2, MIN. 21: G: GORONEA finalizează în poarta goală, o pasă din stânga venită de la Guț

*1-3, MIN. 38: șut extraodinar Al. GIURGIU de la 30 de metri, pe jos,în dreapta portarului.

*2-3, MIN. 40: ȘAUCĂ, scăpat în dreapta, șut sub bară, din unghi

*3-3, MIN. 50: P. PĂCURAR transformă un penalty obținut de M. Domșa în duel cu Paleoca

*4-3, MIN. 81: BOLDEA șut de la 20 de metri, în dreapta portarului

 

Șut centrare .  Domșa (17), prin fața porții. Șut Șaucă (18), în diagonală, alături. Cap Tirla (19), la colțul scurt, parat de Cădar. Cugirenii solicită penalty la ciocnirea dintre Cadar și M. Domșa, o ciocnire violentă la o minge aeriană (26), portarul busculându-l pe atacant. Cap alături, din apropiere S. Itu (29). La 2-3. Paleoca scoate de pe linia porții, reluarea cu capul trimisă de P/ Păcurar (45)

În formula gazdelor este titular S. Itu, iar pe foaie de rezervă a apărut în premieră N. Lazăr (junior, 2004). Puțini spectatori în tribună, în jur de 300 de persoane

Conjudețenele sunt în situații diferite, amfitrionii având un singur succes în acest sezon (runda inaugurală), o serie nefastă de 4 jocuri fără victorie și o sterilitate ofensivă (în eșalonul terț, 3 din cele 4 reușite au fost din lovituri de pedeapsă).

Pe de altă parte ocnamureșenii sunt pe val, cu un singur eșec în 7 întâlniri disputate pe două fronturi (cu oboseala inerentă), campionat și Cupa României – unde o așteaptă săptămâna viitoare meciul din play-off cu divizionara secundă CSM Slatina.

Echipe de start:

Metalurgistul: Jisa – Dohotariu, Vlădia, S. Itu, Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Udrea (87, I. Grozav), Tîrla (75, Bura; 79, Haj) – P. Păcurar, M. Domșa (75, Cocan); rezerve Perjeriu, Șuteu,Selagea, M. Neagu, N. Lazăr Antrenor principal Lucian Itu.

CS Ocna Mureș: Cadar – Gorba, Cimpoieșu (51, Al. Țăranu), Paleoca, D. Mic – Al. Giurgiu/ cpt, Socaci – G. Goronea (67, Roman), Guț (51, Ceaca), Căt. Creț (79, Coltor) – D. Ghiță (67, Ad. Coman); rezerve R. Stângă, Cioargă, Bucșa, Oprinca. Antrenor Dan Roman.

Arbitri M. Ardelean (Arad), A. Revnic (Cluj-Napoca), A. Mureșan (Florești) Observatori M. Bordean (Sibiu), C. Mardan (Făgăraș)

Avertismente: Boldea (53)/ D. Mic (67)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

LPS Sebeș U17, eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită pentru LPS Sebeș U17 LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș U17, echipă pregătită de Doru Oancea, a părăsit cu capul sus Cupa României la fotbal.  În meciul eliminatoriu din sferturile de finală ale competiției, găzduit de Baza Sportivă „Pielarul”, LPS Sebeș U17 a fost învinsă la limită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea