FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș 3-2 (1-1)! „Alb-negrii”, prima victorie stagională, într-un derby nebun „de Alba”!!!
Derby nebun “de Alba” pe “Cetate”, la finele căruia CSM Unirea Alba Iulia a realizat prima victorie stagională, scor 3-2 (1-1) cu CS Ocna Mureș. O partidă incendiară în care ambele formații au trecut prin toate stările posibile, amfitrionii conducând cu 1-0, iar vizitatorii au avut la un moment dat 2-1.
Într-un meci început cu un moment de reculegere în memoria lui Constantin Roman (fost echipier al oaspeților din anii ’70-’80), CSM Unirea Alba Iulia a spart gheața în acest sezon, realizând un succes mult așteptat, după o întâlnire în care s-a jucat cu garda jos, cu ocazii mari și perioade de dominare de ambele părți. O confruntare spectaculoasă și 3 puncte mari pentru “alb-negri”, care au predat și “lanterna roșie”, în acelațși timp revanșându-se pentru eșecul din urmă cu 7 săptămâni, în Cupa României, împotriva aceluiași oponent.
*Norocul, de partea gazdelor!
“Soda dragă” a punctat la impresia artistică, a remontat de la 0-1, însă la fel ca la Cugir a pierdut la limită o confruntare pe care la un moment dat a avut-o sub control, determinantă fiind dubla experimentatului Răzvan Fetița, dar trebuie consemnat și pulus adus de intrarea lui Circov (transversală 72, pasă decisivă la egalarea lui Indrei). De data aceasta norocul a fost de partea uniriștilor, care au în câteva zeci de scunde au avut șansă la trei ocazii ale adversarului (49), între care și o bară. În plus, tânărul goalkeeper Florin Stângă a gafat decisiv în două rânduri, la deschiderea scorului și apoi când a provocat aiurea penalty-ul devenit decisiv.
*Marcel Rusu: „Un meci cum nu aș vrea să mai trăiesc”
„O victorie mare pentru băieți, club, municipalitate și oraș, obținută cu sacrificii și un consum psihic extraordinar. Un meci cum nu aș mai vrea să trăiesc pe bancă, împotriva unui adversar care în ultimii doi ani ne-a învins de fiecare dată, exceptând un meci. Credeam că avem jocul la discreție după ce am deschis scorul, apoi a fost o cădere și după ce am fost conduși am început să jucăm din putere. Rezultatul ne mulțumește, mai puțin jocul, dar vrem să creștem din toate punctele de vedere, de la o etapă la alta. Este un nou început, avem șansa să ne reabilităm în perioada următoare. Felicit băieții pentru efort și mulțumim municipalității pentru susținere”, a spus Marcel Rusu, prezent pe bancă în ciuda problemelor de sănătate (aprindere de plămâni).
*Dan Roman: „Nu credeam că pierdem, după aspectul jocului”
„Un meci spectaculos, așa cum ne-am obișnuit. Am avut 2-1, puteam face 3-1, un moment cheie al disputei. Am dominat în deplasare, am avut posesia, însă ne-am destabilizat pe final. La cum s-a jucat, aveam speranțe mari că vom învinge Controlam întâlnirea, am reușit să remontăm, însă am fost învinși după greșeli mari individuale, Fl. Stângă la deschiderea scorului și la penalty, respectiv Gorba, când am fost egalați„, a precizat Dan Roman.
*1-0, MIN. 3: FETIȚA, lovitură liberă de la 30 de metri, pe jos, iar portarul Fl. Stângă scapă mingea în plasă.
*1-1, MIN. 39: GUȚ, fostul unirist, șut din 12 metri în stânga, după o pasă excelentă în spate de la Căt. Creț
*1-2, MIN. 53: voleu SOCACI din 8 metri, la mingea întoarsă cu capul de D. Ghiță
*2-2, MIN. 70: INDREI, șut plasat, din stânga, după pasa lui Circov.
*3-2, MIN. 73: FETIȚA, din penalty, după ce portarul Fl. Stângă l-a lovit la un balon aerian pe Indrei.
La primul meci din postura de titular, Fetița a marcat întâiul său gol stagional, în fața a aproximativ 300 de spectatori
Actul secund debutează cu șutul lui Giurgiu (47) – peste transversală. Ocazie mare a Unirii: voleu Benkirat (48) – peste, din 8 metri, la centrarea lui Circov. Intervenție excelentă Iovicin (49) la trasorul lui D. Ghiță, la cornerul următor portarul unirist a respins reluarea cu capul trimisă de Paleoca, iar la faza următoare D. Ghiță a reluat cu capul în bară. Fetița (58) scăpat singur la pasa lui Circov, ocazie mare de egalare, însă a tras alături din 12 metri, din poziție favorabilă. Cap milimetric alături Al. Giurgiu (63) la centrarea lui Guț. Căt. Creț (70) – acțiune individuală încheiată cu un șut peste de la 18 metri. Circov (72) – șut de la 20 de metri, în transversală! După 3-2, Indrei (77) – șut boxat de Fl. Stângă. Epure (83) – șut parat de Fl. Stângă. Ceaca (90) – șut alături de la marginea careului
Reluare acrobatică Ad. Coman (8) – mult peste, Lansat în adâncime, frontal, Fetița este anticipat de Stângă (13). „Liberă” din lateral dreapta Al. Giurgiu (22) prinsă de Iovicin. Uniriști cer penalty pentru henț la Paleoca (25), la un balon bâlbâit de apărătorul advers. Incursiune periculoasă Căt. Creț (27), încheiată cu un șut pe lângă, la colțul scurt. O nouă lovitură liberă din lateral Al. Giurgiu (32), prinsă în doi timpi de Iovicin. C. Cristea (35) șut-centrare din lovitură liberă, Fl. Stângă a ieșit greșit și a creat emoții. Șut Indrei (45) de la marginea careului, puțin alături
Partida contând pentru etapa a 7-a a Ligii 3 este prima pe care “alb-negrii” o abordează în acest campionat din postura de “lanternă roșie”.
Echipe de start:
CSM Unirea: Iovicin – Bârdea, Benkirat E. Codrea, Oneț – Agbomoniyi (46, Circov), Mâlnă (46, Temdieu), A. Moldovan (62, Sebaș), Indrei (81, R. Ivan) – C. Cristea/ cpt – Fetița (81, Epure); rezerve N. Itu, C. Dănilă, Cîrloanță, Harangozo. Antrenor Marcel Rusu.
CS Ocna Mureș: R. Stângă – Gorba (78, Bucșă), Cimpoieșu, Paleoca, D. Mic (78, Cioargă) – Socaci, Al. Giurgiu/ cpt, Guț (69, G. Goronea) – Căt. Creț, D. Ghiță (57, Ceaca), An. Coman; rezerve Cadar, Al. Țăranu, Al. Kiraly, Coltor, Roman. Antrenor Dan Roman.
Arbitri L. Rășteanu, M. Barbu, P. Barbu (toți Craiova) Observatori G. Szabo (Cluj-Napoca), Cr. Gîț (Deva)
Avertismente: Oneț (83), Bârdea (90+1)/ Fl. Stângă (73)
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga
Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga Antrenorul aiudean Bogdan Andone a repurtat a doua victorie consecutivă, în stil italian, 1-0, la Mioveni, cu „lanterna roșie” FK Csikszereda Miercurea Ciuc (fără punct sau gol marcat), în SuperLiga. În acest meci a rămas, la vizitatori, rezervă […]
Trei divizionare terțe din Alba, miercuri, în turul al doilea al Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, în fieful „virușilor verzi”, iar Metalurgistul Cugir și CIL Blaj, dispute interne
Trei divizionare terțe din Alba evoluează, miercuri, în turul al doilea al Cupei României | CSM Unirea Alba Iulia, în fieful „virușilor verzi”, iar Metalurgistul Cugir și CIL Blaj, dispute interne Miercuri, 5 august, la ora 17.30, trei divizionare terțe din Alba sunt angrenate în turul secund al Cupei României, pentru „alb-negri” fiind primul joc […]
În 14 august 2026, pentru Superliga și Liga 4, se stabilește programul turului pentru ediția 2026/2027 Asociația Județeană de Fotbal Alba a decis ca programul turului și ședințele de lucru cu reprezentanții cluburilor din SuperLiga și Liga 4 să desfășoare vineri, 14 august, de la ora 17.00, respectiv 18.00. Citește și: Liga 4, ediția 2026/2027, cu […]