FOTO, Liga a IV-a, Energia Săsciori – Şurianu Sebeş 0-1 (0-1) | Liderul, la prima victorie din 2017, cu doi jucători mai puțin și mari emoții!
Şurianu Sebeş, liderul Ligii a IV-a Alba a câştigat întâiul meci din retur, în deplasarea de la Săsciori, scor 1-0 (1-0), unicul gol fiind marcat de golgheterul Val. Drăgan (44). Trupa lui Doru Oancea a suferit enorm, fiind nevoită să joaca în inferioritate numerică, cu doi jucători mai puțin din minutul 60, după eliminările lui Cl. Marcu (55) și Ad. Lăcătuș (60).
În celalalt joc al etapei, CS Ocna Mureș – Sportul Petrești 2-0 (1-0), goluri marcate de T. Cristea (27) și Căt. Ivașcu (85). Primul eșec al lui Ștefan Fogoroși pe banca oaspeților.
Emoții multe la Săsciori pentru prima clasată, ce a avut parte de o replică dârză din partea amfitrionilor conduși din teren de antrenorul Ioan Marcu.
De partea cealată, nou-venitul Cotoară a început în primul unsprezece, fostul ocnamureșean jucând în centrul liniei mediane, pe bancă rămânând M. Neagu.
După semieșecul din runda inaugurală a returului, din „Arini”, Șurianu nu-și permitea un nou pas fals. Săsciorenii nu puteau uita umilința acelui 0-8 din tur și au încercat să reziste împotriva unei echipe ce era favorită pe hârtie. Șurianu a dominat primul mitan, fără a avea însă priculozitate la buturile lui Morariu. Golul marcat de Val. Drăgan a pornit de la poarta cealaltă, din degajarea lui N. Bănică, fază speculată la maximum de abilul atacant aiudean.
*Claudiu Marcu și Adrian Lăcătuș, două „roșii” în 5 minute!
După pauză, s-a iscat nebunia, arbitru Sg. Popa (Aiud) eliminându-i în numai 5 minute pe Cl. Marcu (55) și Ad. Lăcătuș (60), ambele „roșii” fiind firești. cu mai bine de jumătate de oră cu doi jucători mai puțin, Șurianu s-a strâns precum un arici în preajma careului de 16 metri al lui N. Bănică, pentru a conserva minimum avantaj. Energia a presat însă N. Bănică a păstrat pasa imaculată. Cea mai mare oportunitate de egalare a fost irosită de Bulgaru (75) – când Bănică a prins reluarea cu capul, iar gazdele au invocat faptul că mingea a depășit linia porții. Sebeșul a suferit mult, dar a rezistat, obținând trei puncte importante în duelul orgoliilor de pe Valea Frumoasei.
Au evoluat echipele: *Energia: Morariu – Jula, Șt. Bogdan, Petruse, Bulgaru – Nazarie, I. Marcu, Aloman, L. Goronea – Fîntînă, G. Avram; rezerve Bănățan – P. Borza, Al. Popa, Ghințu, Doștețan, Vulcu. Antrenor Ioan Marcu.
*Șurianu: N. Bănică – Rahovean, Cutean, R. Trif, Mirca – Cotoară, Ludwig – Ad. Lăcătuș, Bălaș, Cl. Marcu – Val. Drăgan; rezerve Stănilă, S. Fulea, A. Fulea, Comănese, Deaconu, M. Neagu, Osogo. Antrenor Doru Oancea.
[nggallery id=3646]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
