Curier Județean

Foto: Liga a IV-a amânată cu o săptămână *Campionatul va începe în 25/ 26 august

Dan HENEGAR

Publicat

în

Noua ediţie a Ligii a IV-a Alba va începe în 25/ 26 august, cu o săptămână mai târziu decât fusese programat iniţial. Reprezentanţii echipelor din al 4-lea eşalon au solicitat acest lucru în cadrul Adunării Generale a AJF Alba ce a avut loc în această dimineaţă, în consecinţă fiind inclusă în ţintarul turului o etapă intermediară, în 26 septembrie (runda a 6-a).

Petrecerea Divorțaților

Liga a V-a, la al cărei start s-au înscris deocamdată 27 de echipe (vor fi probabil numai două serii) va debuta în noua stagiune o săptămână mai târziu, în 1/ 2 septembrie.

*CSO Cugir marea favorită, FC Cugir – singura absentă

CSO Cugir pare marea favorită la câştigarea campionatului următor, unul ce va cuprinde tot 16 echipe, scopul formaţiei de sub Drăgana fiind promovarea în Liga a 3-a, însă echipa lui Emil Ţimpea are în runda secundă o deplasare dificilă pe Ampoi.

Tot în cadrul şedinţei de astăzi reprezentanţii echipelor de Liga a IV-a şi-au exprimat opţiunile în privinţa disputării jocurilor de acasă, după cum urmează: *sâmbătă dimineaţa: Olimpia Aiud; *sâmbătă după amiaza: Cuprirom Abrud, Sportul Sebeş, Metalul Aiud, CSO Cugir, CS Ocna Mureş; *duminică dimineaţa: CS Zlatna, Performanţa Alba Iulia (va juca la Oarda), Viitorul Sântimbru (va evolua la Coşlariu), Energia Săsciori, Rapid Teiuş; *duminică după amiaza: Dalia Sport Daia Română, Inter Ciugud, Arena Alba Iulia, Arieşul Apuseni Baia de Arieş. Singura echipă absentă la stabilirea ţintarului Ligii a IV-a a fost FC Cugir, care probabil va evolua tot sâmbăta dimineaţa

*Programul primei runde, un duel al nou-promovatelor

Runda inaugurală va cuprinde următoarele întâlniri: CSO Cugir – Dalia Sport Daia Română, Viitorul Sântimbru – CS Zlatna, Energia Săsciori – Performanţa Alba Iulia, Arieşul Apuseni Baia de Arieş – Olimpia Aiud, Rapid Teiuş – CS Ocna Mureş, Metalul Aiud – Sportul Sebeş, Arena Alba Iulia – Inter Ciugud (duelul nou-promovatelor), FC Cugir – Cuprirom Abrud.

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]

Citește mai mult