FOTO: Lectura, promovată într-un mod inedit la Alba Iulia. Zeci de cărți ”uitate” în cetate, pe bănci, în taxi sau autobuz. Campanie cu succes, lansată de un tânăr albaiulian
Campania ”Uită o carte pe 8 martie”, lansată de tânărul albaiulian Adrian Fiț, a avut succes. Modul inedit de a dărui o carte i-a impresionat pe zeci de albaiulieni care au dorit să împărtășească și altora din lectura lor. Însoțite de câte un mesaj scris pentru viitorul proprietar, zeci de cărți au fost ”uitate”, pe 8 martie, în diverse locuri publice din oraș.
Adrian Fiț, inițiatorul acțiunii, a lansat acest eveniment în urmă cu un an, când, în ideea de a promova lectura, a ”lăsat” mai multe cărți în cetate. La fel a făcut și în acest an, iar exemplul lui a fost urmat de alți zeci de cititori.
Pe o bancă, în taxi sau autobuz sunt doar câteva dintre locurile în care cărțile s-au făcut ”uitate”.
Cuprinși de un sentiment special, cei care le-au împărțit au lăsat și câte un mesaj în care au ținut să le ureze lectură plăcută găsitorilor.
”Am <uitat> și eu o carte ieri pe o bancă. Găsitorului îi urez lectură placută”, spune unul dintre cei care s-au implicat în campanie.
Alte zeci de mesaje au fost postate pe rețeaua de socializare Facebook, unde a fost lansat evenimentul:
”Deoarece nu am avut foarte mult timp la dispoziție, am uitat o carte în taxi ,,945”. Sper ca următorului client, să-i însenineze ziua și să-i amintească de cel mai profund sentiment de pe pământ – iubirea – Felicitări organizatorilor pentru eveniment. O primăvara frumoasă și cu mult soare!”;
”Misiune indeplinită. Am plasat astăzi această cărticică pe o bancă pe bulevard”;
”Primăvară cu multe cărți citite!”;
”Sper ca prima mea carte de poezii pentru copii să-i aducă un zâmbet viitorului cititor și să-i amintească de frumoasa copilărie… (Stația Mercur)”;
”Sper ca noul proprietar sa o citească cu drag!”;
”Sper să-i placă celui care o va găsi”.
Inițiatorul campaniei a dorit să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat și a lansat invitația încă de pe acum și pentru anul următor.
”Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat, v-ați implicat (mai ales sufletește), distibuind o carte pe 8 martie! Ne vedem în 2017 pe aceeași dată calendaristică, 8 a lui martie. O seara bună și lecturi pe sufletele voastre, vă urez!”, a transmis Adrian Fiț.
Precizăm că acest eveniment social de anvergură (pornit în Quebec dar care a luat aripi în întreaga lume) se înscrie în şirul altor activități de promovare a lecturii (cum ar fi bookcrossing/livre voyageur, free library etc) şi este considerat ca fiind un fenomen social original, dinamic şi chiar necesar pentru orice societate pentru că astăzi cu noile tehnologii care ne inundă viața avem tendința să citim din ce în ce mai puțin.
Astfel, pe rețelele sociale există mai multe evenimente create în acest sens, fie la nivel mondial, european sau local cum este cazul evenimentului inițiat de tânărul albaiulian Adrian Fiț. (A.M.)
[nggallery id=1749]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă, 26 septembrie 2026 în localitatea Izvoru Ampoiului. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Potrivit Jandarmeria Alba, în localitatea Izvoru Ampoiului a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului […]
A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă
A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru își reafirmă rolul de motor al tranziției energetice regi-onale, participând în calitate de partener strategic […]
Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate
Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia. În urma verificărilor au fost constatate șase nereguli și aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 55.000 […]