Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și 7 luni, când au făcut primii pași în tenis și au fost legitimați la Clubul Sportiv Dinamo București – Filiala Brașov.
De-a lungul anilor, cei doi au participat fiecare la peste 200 de turnee la nivel național și au reușit să obțină numeroase clasări pe primul loc, demonstrând talent, perseverență și multă pasiune pentru tenis.

În prezent, Laura-Maria și Laurențiu-Mihai se pregătesc la Clubul Tenis Sun din Alba Iulia, sub îndrumarea antrenorilor Călin Moldovan și Radu Contor. În paralel, sunt elevi ai Liceului Sportiv din Alba Iulia, unde își îmbină pregătirea școlară cu activitatea sportivă de performanță.
Rezultatele lor confirmă munca și seriozitatea de care dau dovadă. La sfârșitul anului 2025, Laura-Maria Vîlcu ocupa locul 3 în clasamentul național al Federației Române de Tenis. La rândul său, Laurențiu-Mihai, care a împlinit 8 ani abia în luna aprilie 2026, ocupa deja locul 7 la nivel național în clasamentul FRT.
Cel mai recent succes a venit în weekendul trecut, la un turneu de tenis de câmp organizat la Sebeș, unde ambii frați au reușit o performanță deosebită: locul I la categoriile lor.
„Prin muncă, disciplină și pasiune, Laura-Maria și Laurențiu-Mihai construiesc pas cu pas un frumos parcurs în tenisul de performanță.
Le dorim mult succes în continuare, cât mai multe victorii și rezultate deosebite! Felicitări pentru toată munca și ambiția lor!”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Mirăslău.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe tari pentru CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea
Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe „de șașe puncte” pentru liderul CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea Meciuri tari pentru conjudețene în a noua rundă a Seriei 7 din eșalonul terț, cu derby-uri externe tari pentru liderul CSM Unirea Alba […]
Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României
Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]
Foto | Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren”
Fotbaliștii de la CSM Unirea Alba Iulia au adus zâmbete pe chipurile copiilor de la Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”: „Uniți și dincolo de teren” Fotbalul unește oamenii și dincolo de gazon. O parte dintre jucătorii divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia au vizitat miercuri, 14 octombrie 2026 Așezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”, […]
