FOTO: La ,,Capșa” Cugirului continuă întâlnirile cu creatorii și iubitorii de frumos
La “Capșa” – Turist Caffe, din Cugir, continuă atrăgătoarele întâlniri cu creatorii și iubitorii de frumos organizate de câteva luni, de către cunoscutul poet de la poalele Drăganei, Dumitru Vasile, recompensat recent, cu premiul III pentru poezie, la cea de-a IV-a ediție a Concursului Internațional ,,Memoria Slovelor”.
Artizan al ,,Laboratorului Cultural” din cadrul Centrului Cultural Cugir, Vasile Drăgan a venit cu o inițiativă nouă, interesantă, menită să adune creatorii de frumos ai localuității și nu numai, la ,,Capșa” – (alias barul lui Billy), denumire dată de poet, după numele celebrei cafenele bucureștene Capșa. O locație, care, așa cum se știe, după Primul Război, a devenit o cafenea exclusiv literară și unul dintre principalele centre ale vieții culturale din București și chiar din România.
Sâmbătă seara, în prima zi a începutului de toamnă, “tinerii pensionari” au mai făcut o petrecere de pomină, consumând limonade, cafele, înghețate și sucuri.
“Cheful” a început cu un concurs de recitare din poeziile lui George Topârceanu, participanții fiind premiați de tizul cugirean al poetului, Ioan Topârceanu, cu plata consumației. “Tineri și neliniștiți”, cum le este felul, participanții au condimentat agapa cu “desenele copilăriei” (autoare Andrea Drăghiciu – Școala Gimnazială ,,Singidava”), apoi doamna doctor Maria Cristea a prezentat o parte dintre goblenurile domniei sale.
Deși este la o vârstă foarte respectabilă, doamna doctor continuă să creeze minunății, să recite și să fie la zi cu glumele. Cea mai importantă parte a întâlnirii a fost prezentarea tablourilor pictorului amator Nicolae Ignea, absolvent al Școlii de artă, și dânsul fiind la vârsta onorabilă de peste opt decenii. Modest, preocupat de gospodărie, pasionat de culori, cu care a cochetat în rarele momente de repaus, are zeci de lucrări, probabil peste o sută, ținute într-un subsol, de unde le-a scos cu greu, fiind prima oară când cineva s-a interesat de pasiunea sa pentru artă.
“Aici nu sunt tablouri, aici e sufletul meu”, a mărturisit, emoționat artistul cugirean. Printre cei aproape 30 de participanți, s-au aflat la eveniment, poeta Maria Trif, pictorul Viorel Maga și scriitorul Vasile Drăgan. Cu toții s-au arătat încântați de petrecere, promițând să se reîntâlnească luna viitoare, în prima zi de sâmbătă.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=6063]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
