FOTO: IPJ Alba intensifică acţiunile informative şi de prevenire în unităţile de învăţământ din judeţ
Prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor este o prioritate naţională a Poliţiei Române pentru anul în curs. În acest context, în perioada 6 – 8 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va intensifica acţiunile cu caracter preventiv menite să reducă riscul de victimizare şi de implicare a elevilor în activităţi infracţionale.
Astfel, poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii de proximitate şi cei din structurile de poliţie rutieră, vor fi prezenţi în şcolile din judeţ pentru a-i informa pe elevi despre măsurile ce trebuie să şi le ia pentru a nu deveni victime sau autori ale infracțiunilor, precum şi cu privire la regulile ce trebuie să le respecte pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere.
În cursul zilei de azi, începând cu ora 10.50, poliţiştii au fost prezenţi la Colegiul ”Alexandru Domşa” din Alba Iulia, unde le-au fost prezentate celor peste 300 de elevi ai unității de învățământ aspecte privind răspunderea penală a minorului precum şi recomandări menite să-i determine pe elevi la un comportament preventiv.
Alături de aceştia au fost cadrele didactice care au apreciat acţiunea poliţiştilor şi i-au asigurat de tot concursul în educarea antiinfracțională şi antivictimală a tinerilor.
Cu această ocazie au fost distribuite materiale informativ preventive iar mesajele pe care le-au regăsit elevii, scrise pe tablă, atunci când s-au întors în clase au fost ”Fii inteligent! Nu fi violent!”, ”Nu apela la violenţă!”, ”Violenţa poate să ucidă!”, ”Deschide-ţi inima, nu stânge pumnul!”.
Tot în cursul zilei de azi, la Centrul de Informare şi Educaţie Rutieră al Palatului Copiilor din Alba Iulia, peste 60 de elevi ai Şcolilor Gimnaziale ”Ion Agârbiceanu”, ”Vasile Goldiş” şi ”Avram Iancu” din Alba Iulia au avut ocazia să exerseze ”şofatul” la simulatorul de trafic cu care este dotat centrul.
Astfel de activităţi vor fi organizate şi în zilele următoare, atât în şcolile din Alba Iulia cât şi la cele din municipiile şi oraşele din judeţul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
