Ştirea zilei

FOTO| Întâlnire de 10 ani, la Colegiul ”HCC” din Alba Iulia. Emoții, îmbrățișări și multe amintiri depănate

Dragoş Suciu

Publicat

în

intalnire de 10 ani la Colegiul HCC Alba Iulia02Promoția 2005 a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a organizat, vineri, de la ora 13.00, întâlnirea de 10 ani. Directorul instituției de învățământ, Valeriu Cerbu, a precizat că, pentru ei, școala rămâne deschisă și sunt așteptați să vină oricând, nu doar într-un cadru organizat.

O parte din foștii elevi au ajuns la 12.00, cu o oră înainte să sune intalnire de 10 ani la Colegiul HCC Alba Iulia55clopoțelul, și au glumit pe seama întâmplărilor petrecute în perioada liceului și a ultimilor 10 ani. Toți au fost cu zâmbetul pe buze și îmbrăcați elegant. Unii dintre ei au purtat și ochelari, doar pentru a fi în pas cu moda – soarele nefiind strălucitor.

Regulamentul intern al școlii, considerat sever de unii, a rămas în memoria unui absolvent. ”Hai că sting țigara. Nu vreau să am nota scăzută la purtare”. Alt absolvent s-a arătat uimit de schimbarea unor colegi. ”Aproape că era să nu te mai cunosc”. ”Toți sunt frumoși, privește-i!”, a exclamat unul mai optimist.

intalnire de 10 ani la Colegiul HCC Alba Iulia95Un selfie cât pentru 10 ani.

După inerentele sărutări și îmbrățișări a venit timpul fotografiilor pe clase sau pe grupuri.

Se știe, nu pentru că nu avea cine să le facă o poză, ci pentru că încă este la modă, unii au ales să-și facă singuri fotografii.

Absolvenții și profesorii au venit în număr mare.

intalnire de 10 ani la Colegiul HCC Alba Iulia195Profesorii și absolvenții au venit în număr mare la întâlnire, ceea ce arată că au fost o generație care a plăcut – lucru confirmat și de directorul Valeriu Cerbu. Bineînțeles, au existat și absolvenți mai rezervați, care nu ales să participe.

Foștii elevi au intrat în cancelarie, după cum era de așteptat, pe Gaudeamus igitur – care se cântă adesea la absolviri și împrejurări solemne.

Directorul Valeriu Cerbu a descris promoția ca fiind una frumoasă, muncitoare care a realizat multe lucruri în acești ani. El a arătat că se bucură că au revenit și că speră că școala care i-a format le aduce aminte de lucrurile pozitive, iar cele mai puțin plăcute au fost lăsate în urmă.

intalnire de 10 ani la Colegiul HCC Alba Iulia123Ziua s-a încheiat în băncile fostelor clase.

Profesorii diriginți au strigat din nou catalogul, iar foștii elevi, deveniți acum oameni mari, unii cu două facultăți și un master, și-au spus realizările și au depănat amintiri.

La Colegiul ”HCC” din Alba Iulia și deopotrivă la celelalte instituții de învățământ începe un lung șir de întâlniri. Prima întâlnire a fost cea de astăzi, după 10 ani. Urmează multe altele, la fel de emoționante și pline de bucurie, respectiv nostalgie.

[nggallery id=475]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Păcănelele în Alba Iulia: „Coadă” a operatorilor de jocuri de noroc la autorizația care le mai poate ține deschise punctele de lucru încă un an

Bogdan Ilea

Publicat

în

Păcănelele în Alba Iulia: „Coadă” a operatorilor de jocuri de noroc la autorizația care le mai poate ține deschise punctele de lucru încă un an Consiliul Local Alba Iulia aprobă în această perioadă o multitudine autorizații locale de funcționare pentru operatorii de jocuri de noroc. După ce în 31 august a fost decisă interzicerea activității […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 27 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 27 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime

Ioana Oprean

Publicat

în

Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime Un informatician din Cugir a transformat propria casă într-un adevărat laborator de idei. Mihai Oltean cultivă legume pe peretele locuinței, produce energie cu ajutorul soarelui și se plimbă prin oraș cu un vehicul […]

Citește mai mult