Curier Județean

FOTO: Incendiu la acoperișul Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Detașamentul de pompieri din Alba Iulia a intervenit vineri după-amiază, începând cu orele 16.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul Casei de Cultură a Studenților.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit reprezentantului ISU, incendiul a fost localizat foarte repede. În prezent se acționează pentru eliminarea lui în totalitate și stabilirea prejudiciului produs.

UPDATE: Flăcările au fost stinse de către pompieri, pericolul extinderii incendiului fiind eliminat definitiv.

Focul a cuprins acoperișul unei porțiuni de câțiva metri pătrați din latura de vest a clădirii. Potrivit directorului Casei de Cultură a Studenților, interpretul de muzică Gheorghe Berghian, incendiul s-a produs când, împreună cu un angajat al instituției, cu autorizație de lucru cu focul, au încercat să reparare izolația de carton bituminos a acoperișului, într-o zonă în care se infiltra apa. Aceștia au folosit în cadrul operațiunii flacăra unei butelii, din cauza căreia a luat foc izolația acoperișului. Au sunat la 112, iar până la venirea pompierilor au încercat să stingă focul descărcând două extinctoare.

Acum, rămâne de văzut cum va arăta raportul pompierilor în ceea ce privește pagubele produse și cine se face răspunzător pentru această situație care, din fericire, nu s-a lăsat cu urmări dramatice.

Revenim cu amănunte.

[nggallery id=929]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026 Pentru unii, drumul spre un trofeu durează ani. Pentru tânăra albaiuliancă Victoria Stan (7 ani), membră a Grupului Vocal „Glasuri Sebeșene“, a durat… un prim concurs. Micuța interpretă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul de reabilitare a conductei de aducțiune a apei tratate pentru Cugir nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul este APA CTTA SA Alba. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul local Andrei-Ioan Draschan (AUR), care se află în consultare publică până pe 22 decembrie 2026, propune o reducere de 50% la tarifele de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia pentru persoanele pensionare, indiferent de categoria […]

Citește mai mult