FOTO: În primul test al anului, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Șelimbăr 0-2 (0-2) | Înfrângere cu divizionara secundă, la debutul lui Dragoș Militaru, vezi impresiile antrenorului unirist
În primul test al anului, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Șelimbăr 0-2 (0-2) | Înfrângere cu divizionara secundă, la debutul lui Dragoș Militaru
În primul test al anului, CSM Unirea Alba Iulia a fost învinsă, pe terenul sintetic de la Micești, de CSC Șelimbăr, scor 0-2 (0-2), la meciul de debut al antrenorului Dragoș Militaru pe banca tehnică a „alb-negrilor”, lideri în Seria 7 din Liga 3.
Citește și: CSM Unirea Alba Iulia: impresiile antrenorului Dragoș Militaru la reunire | „Alb-negrii” au 4 tineri jucători în probe

În prezența a aproximativ 100 de spectatori, golurile divizionarei secunde au fost înscrise în prima repriză, de P. Petrescu (9) și E. Lenghel (22).
„Am tras multe concluzii pozitive. A fost un antrenament sub forma unui joc, cu două reprize opuse. În prima repriză am primit două goluri, iar în a doua am creat mai multe situații, însă cel mai important a fost să văd jucătorii pentru prima dată într-un meci contra unui adversar dintr-o ligă superioară. Pentru primul meci, atitudinea tuturor a fost bună. Sigur, există întotdeauna aspecte de îmbunătățit, dar chiar dacă am fi câștigat, aș fi apreciat în primul rând efortul și atitudinea. Avem doar 12 zile de pregătire până acum”, a concluzionat Dragoș Militaru.
„Andreas Mihaiu este în regulă, a avut doar o mică problemă la gambă și nu am vrut să-l expun, mai ales pe suprafața dură de pe terenul sintetic. Se va alătura pregătirii săptămâna viitoare și va fi apt pentru cantonamentul din Turcia. Avem mare încredere în el, acesta fiind și motivul pentru care l-am adus în echipă”, a mai spus principalul Unirii Alba Iulia.
*„Nu vrem să aducem foarte mulți jucători”
„Referitor la transferuri, plecări vor exista doar dacă un jucător își va exprima dorința, lucru pe care nu-l anticipăm, iar pentru veniri, căutăm jucători care să aducă un plus de calitate față de ce avem deja. Nu vrem să aducem foarte mulți jucători, deoarece lotul actual este consistent”, a adăugat Dragoș Militaru.
Gruparea albaiuliană a aliniat două formule de echipă, după cum urmează: *prima repriză: Ștefan – Szijj, Ardei, Vomir, Ondreykovicz, Gavrilă, Jorza, Borcea, Miclăuș, Fetița, Blănaru; *repriza secundă: Roman – Lambru, Balaur, Giosu, Giurgiu, Banu, Butnariu, Ardeiu, Golda, Banyoi Pîntea; au mai intrat R. Stanciu și Glonț; rezerve Herlea, Jurj; absenți Mihaiu și Indrei (din motive medicale). În acest joc a fost testat și Mateo Miclăuș (CFR Cluj, n. 2008), mijlocaș ofensiv, asta după ce zilele trecute s-a renunțat la ceilalți tineri aflați în probe, David Berar (n. 2008) – fundaș dreapta UTA Arad Under 17, Răzvan Moldovan (2007) – fundaș dreapta, Ripensia Timișoara, David Dascălu (2007) – mijlocaș, Ripensia Timișoara, Răzvan Forgaci (2007) – atacant, Avântul Reghin. Au arbitrat R. Scrob (Alba Iulia), D. Nistor (Zlatna), R. Voicu (Cugir)
Următorul joc de verificare va fi tot acasă, cu o altă divizionară secundă, Corvinul Hunedoara, liderul eșalonului, sâmbătă, 31 ianuarie, iar apoi va fi un cantonament centralizat în Antalya.
Foto Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nera Bogodinți – CIL Blaj 1-2 (0-0) Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte, Blănaru – dublă
Nera Bogodinți – CIL Blaj 1-2 (0-0) Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte, Blănaru – dublă, în etapa a treia CIL Blaj continuă seria senzațională cu maximum de puncte după 3 etape, 2-1 (0-0), la Moldova Nouă, cu Nera Bogodinți. Citește și: Liga 3, Seria 7, etapa a treia: liderul CIL Blaj, […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0! Remiză rușinoasă pentru pretendenta la Liga 2!
CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0! Remiză rușinoasă pentru pretendenta la Liga 2! La final, din tribuna a doua s-s scandat „Demisia, demisia” Și „Rușine să vă fie”, reacții îndreptățite ale fanilor, care au taxat evoluția favoriților! Citește și: În fotbalul din Alba: 65 de transferuri la divizionarele terțe în „mercato”! […]
Update Video | Aiudeanul Andrei Cordea, gol superb, direct la vinclu, în SuperLiga: Reușită de generic în meciul jucat de CFR Cluj la Sfântu Gheorghe
Aiudeanul Andrei Cordea, gol superb, direct la vinclu, în SuperLiga: Reușită de generic în meciul jucat de CFR Cluj la Sfântu Gheorghe Aiudeanul Andrei Cordea continuă să impresioneze în SuperLiga de fotbal. În ciuda transferului ratat la campioana en-titre Universitatea Craiova, Andrei Cordea se menține într-o formă de excepție. Artă și măiestrie – poate fi […]