Sport

FOTO: În meci de baraj, scor de maidan: CSU Alba Iulia – CSO Baraolt 11-2 (5-2) | Studenții, deja promovați în Liga a 3-a!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia, campioana Ligii a 4-a Alba, a învins la o diferență incredibilă pe CSO Baraolt (Covasna) în prima manșă a barajului de promovare în Liga  3-a, pe “Cetate”, scor 11-2 (5-2)!!!

Petrecerea Divorțaților

Alba se poate bucura de o nouă echipă în eșalonul terț după acestă demonstrație de forță, în fapt cea mai netă victorie înregistrată în cele 19 meciuri disputate în această fază. Au punctat: Circov (7, 45+1), Baghiu (19, 55, 66), Ad. Lăcătuș (21, 73), Bucurică (36, 47), R. Trif (69), Fențiu (84).

„O victorie meritată, cu toate că am primit foarte ușor două goluri din lipsă de concentrare. Determinarea, unitatea și valoarea și-au spus cuvântul. Suntem cu un picior și jumătate în Liga a 3-a, dat trebuie să abordăm returul cu aceeași seriozitate și să ne respectăm. Pentru mine este un pas nou în carieră, la primul baraj să reușesc prima promovare„, a spus Mihai Manea.

Peste 600 de spectatori au asistat la încercarea studenților de a accede în eșaloinul superior. În prima repriză, una dominată de albaiulieni, s-a jucat ca-n curtea școlii. Elevii lui Mihai Manea au atacat în valuri, dar au fost surprinși la două contre ale covăsnenilor, ce au reșit, surprinzător, să egaleze la un moment dat. Circov (7) a deschis festivalul ofensiv, marcând după o acțiune pe dreapta. Egalarea a venit rapid, în minutul 10, când Csog a profitat de o neatenție defensivă.

“Alb-albaștrii” au trecut rapid în prim plan și s-au distanțat prin reușitele lui Baghiu (19, după acțiune Frențiu) și Ad. Lăcătuș (21, reluare din fața porții, la pasa lui Baghiu). La oaspeți a ieșit A. Lazar (căpitan, antrenor și golgheter), iar cel intrat, Gajdo (23) a fructificat din apropiere un șut ratat al unul coechipier.  Jocul a avut aceleași coordonate, însă “căpitanul” Bucurică (36), lob de finețe, și Circov (45+1), șut de la marginea careului, au dus scorul la 5-2, mai aproape de realitatea de pe teren.

La reluare festivalul a continuat, vizitatorii s-au prăbușit, iar căpitanul Bucurică a realizat și el dubla, din careul mic (47). Și Baghiu și-a trecut în cont dubla în minutul 55, punctând în poarta lui Herman, abia intrat în teren. Atacantul CSU a realizat tripla cu un șut pe jos din careu (66), iar scorul a ajuns unul de maidan: 8-2. R. Trif (69), cap la colțul scurt, după corner Bucurică, și-a trecut numele pe lista marcatorilor, iar Ad. Lăcătuș (73, după ce a driblat portarul) a dus scorul la 10-2!!! Frențiu (84) – șut sub bară a făcut 11-2, scorul celei de-a doua reprize fiind de 6-0, un set la zero

După cum s-a prezentat în acest joc, echipa campioană din Covasna nu este valoric o formație care să se regpsească în prima jumătate a ierarhiei Ligii a 4-a din Alba.

CSU Alba Iulia: Căt. Suciu – Frențiu, I. Neag, R. Trif, Bucurică/ cpt (82, Cos. Năcreală) – Circov (82, Ad, Hăprian), Al. Petrescu, Herci (75, Joldeș), Ad. Lăcătuș – M. Domșa (68, Cl. Oara), Baghiu (68, S. Fulea); rezerve V. Ignat, Apetri,  Șt. Radu, Gylien. Antrenor Mihai Manea.

CSO: Trinfa (48, Hermán) – Neagoie (64, Nagy), Csiki, Szöcs, Román – Z. Szabó (64, Molnár), I. Kovács, G. Szabó, N. Lázár – A. Lázár (22, Gajdó), Csog; rezerve Szakáts, Pál, Á. Szabó, Zelch. Antrenor Attila Lázár

Oponenta studenților este CSO Baraolt, desemnată campioană în Covasna după o ediție scurtă, numai 8 jocuri (7 victorii și o remiză), returul fiind programat sâmbăta viitoare, în 25 iunie, de la ora 17.30, în deplasare.

Arbitri M. Chioran (Florești), M. Bălan (Cluj-Napoca), Cs. Antal (Baciu) Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), T. Biriș (Hunedoara)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, 3 eșecuri în Liga Elitelor Under 15, ultimul, 1-7 cu CFR Cluj

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, 3 eșecuri în Liga Elitelor Under 15, ultimul, 1-7 cu CFR Cluj! CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat 3 eșecuri consecutive în Liga Elitelor Under 15, ultimul joc însemnând o înfrângere drastică, 1-7, acasă, cu CFR Cluj. „Alb-negrii” pregătiți de Filip Morar au început excelent play-off-ul în Seria 2, victorie externă […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin | Campioana României continuă în Challenger Cup

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin, grupă găzduită de Bazinul Olimpic | Campioana României continuă în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, a pierdut toate cele 3 jocuri disputate în grupa D a preliminariilor Conference Cup, urmând a continua în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia […]

Citește mai mult

Sport

Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]

Citește mai mult