FOTO: „Golf Cup Elis 2014” – o competiţie de excepţie la Pianu de Jos
Pe terenul de golf „Paul Tomiţa” s-au reluat competiţiile săptămâna trecută. după o perioadă de vacanţă a jucătorilor golfieri, vacanţă în care unii şi-au continuat pregătirea la diferite turnee în străinătate: Italia, Austria, Spania, Slovenia, Bulgaria etc. La turneul de golf ”Elis” s-au înscris un număr record de jucători români şi străini.
Cea de-a opta ediţie deţine recordul de participare de până acum, lucru ce se datorează faptului că Elis Pavaje a susţinut o competiţie sportivă unică în România. „Este un domeniu în care vom continua să investim, atât din pasiune pentru acest sport, cât şi din dorinţa de a ne implica permanent în activitatea socială a comunităţii”, a declarat Emil Elisiu Goţa, director general al Elis Pavaje, care la fel ca Vasile Goţa, a participat la diferite turnee din ţară şi din străinătate, alături de jucătorii români cu care au relaţii de amiciţie.
Prezenţa mare a competitorilor se datorează şi faptului că au avut prilejul să evolueze într-o competiţie de top pe singurul teren cu 18 trasee (cupe) omologat internaţional din România şi care la ora jocului s-a prezentat foarte bine, asta şi datorită ploilor căzute în ultimul timp, dar şi sistemului de udat pe tee şi greenuri, ce funcţionează computerizat. Revenind la întrecerea din weekend, trebuie să spunem că s-a jucat în sistem „Stroke play net”, la categoria I (0-12 HCP) şi „Stableford”, la categoriile a II-a şi a III-a, 18 cupe pe distanţele de 6.060 m domni, 5.165 m doamne şi 2.585 m juniori, care au jucat vineri, 29 august, de la ora 16.00. Startul s-a dat, în premieră, de la un singur tee, nr. 1, la ora 7.30, stabilit de sponsorul Emil Goţa, membru în consiliul de conducere al clubului de golf. A durat 9.30 ore, iar în funcţie de HCP-ul jucătorilor şi ora de start comisia sportivă (Iulian Străjan), verificând cărţile de scor, a validat rezultatele următoare:
Categoria I (0-12 HCP): I. campion: Viorel Coman (Clubul Paul Tomiţa, Sebeş) – 69 de lovituri (departajare hcp); II. vicecampion: Daniel Morar (Clubul Paul Tomiţa, Alba Iulia) – 69 de lovituri (departajare hcp);
Categoria a II-a (12,1-24 HCP): I. campion: Radu Cirtina (Oradea) – 45 de puncte; II. vicecampion: Mircea Ciceo (Cluj-Napoca) – 41 de puncte (departajare hcp); Categoria a III-a (24,1-36 HCP): I. campion: Petru Bacalu (Clubul Paul Tomiţa, Vatra Dornei) – 43 de puncte; II. vicecampion: Mihai Septimiu Nemeş (Cluj-Napoca) – 42 de puncte (departajare hcp);
Categoria seniori – I. campion: Mihai Mureşan (Clubul Paul Tomiţa, Cluj-Napoca) – 40 de puncte; Categoria seniori: II. vicecampion: Mircea Ludoşan (Clubul Paul Tomiţa, Alba Iulia) – 36 de puncte;
Categoria Lady I – campion: Laura Stoia (Clubul Paul Tomiţa, Cluj-Napoca) – 46 de puncte; Categoria Lady – II. vicecampion: Mihaela Pal (Clubul Paul Tomiţa, Cluj-Napoca) – 41 de puncte (departajare hcp);
Categoria Juniori – I. campion: Antonio Pop (Clubul Paul Tomiţa, Petreşti) – 22 de puncte; Categoria Juniori – II. vicecampion: Horia Bărbat (Clubul Paul Tomiţa, Alba Iulia) – 11 puncte (departajare).
În cadrul festivităţii de premiere, preşedintele Clubului de Golf „Paul Tomiţa” din Pianu de Jos, arhitectul Ioan Străjan, a mulţumit familiei Goţa: Elisiu Emil, Vasile şi colaboratorilor, doamnei directoare Cristina Burja-Udrea, pentru implicarea în acest mare proiect care face cinste judeţului Alba, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Festivitatea de premiere a început la ora 19.00, la Restaurantul Golf Hotel Pianu de Jos, la care invitaţii au participat la o seară texană, unde au avut parte de câteva surprize pregătite de firma Elis Pavaje. Potrivit directorului de concurs, profesor Nicolae Ursu, alături de Elis Pavaje, la reuşita turneului au contribuit o serie de invitaţi speciali printre care colaboratoarea Televiziunii Române, Dana Săvuică, Heritage Auto Bucureşti – care a prezentat autoturisme de epocă cu care cei prezenţi s-au plimbat în comuna Pianu, Casa de modă Black Tie Bucureşti, formaţia Desperado din Cluj-Napoca – ce a încântat invitaţii cu muzică country şi nu în ultimul rând Centrul de călărie Aladin, din Benic, de unde au fost aduşi doi cai superbi care au completat atmosfera texană. A urmat masa festivă la terasa Golf Hotel Pianu de Jos şi dansul, jucătorii de golf, împreună cu familiile lor, relaxându-se într-o atmosferă caldă, primitoare. Următorul turneu de golf are loc sâmbătă, 13 septembrie – Cupa de Cristal.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu s-au calificat în semifinalele Cupei României
Inter Unirea, Viitorul Sântimbru și Performanța Ighiu sunt primele 3 echipe calificate în semifinalele Cupei României, faza județeană. Ultima echipă va fi decisă luni, în urma disputei dintre Hidro Mecanica Șugag și CIL Blaj. Tragerea la sorți va avea loc marți, 30 aprilie, la sediul AJF Alba. În sferturile de finală partidele au fost echilibrate, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox