Curier Județean

FOTO: Festivalul Internațional de Folclor Aiud – prima zi

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Aproximativ 300 de aiudeni au fost prezenți în această seară în Piaţa “Dr. Constantin Hagea” din Aiud, unde a avut loc deschiderea Festivalului Internațional de Folclor.

Petrecerea Divorțaților

La evenimentul ce se află la a doua ediție au participat, alături de primarul Mihai Horațiu Josan, prefectul Dan Coriolan Simedru, consilierul județean Sorin Bumb și alți reprezentanți ai Consiliului Local Aiud și Consiliului Județean Alba.

În cuvântul de deschidere, după prezentarea evenimentului și formațiilor participante, reprezentantul organizatorilor, Ada Rus, le-a mulțumit locuitorilor din zonă pentru înțelegere având în vedere că sunt, vrând-nevrând, spectatori la eveniment.

Până duminică, 22 iulie, când festivalul se va încheia cu o paradă a portului popular, gala tuturor ansamblurilor participante şi un foc de artificii, peste 200 de solişti, dansatori şi instrumentişti, din Germania, Bosnia, Estonia, Serbia, Grecia şi Turcia, dar şi din ansamblurile româneşti „Doina Aiudului”, „Dor de Sat” din Dumbrava, „Flori Remeţene” din Remetea Mare şi „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca vor susţine spectacole în fiecare seară, între orele 20.00 – 23.00.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17-18 noiembrie 2026 | Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate

Ioana Oprean

Publicat

în

Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în perioada 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în vederea executării unor lucrări în cadrul proiectului […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 13 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei Poliția Orașului Ocna Mureș a organizat la data de 12 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a comunelor arondate, care a avut drept scop menținerea unui climat […]

Citește mai mult