FOTO: Expoziţie de ceramică şi os realizată de tinerii din Şeuşa în cadrul atelierelor proiectului ARHEX
Sâmbătă, 14 septembrie a avut loc în curtea Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, o expoziție de ceramică și os, artefacte realizate de tineri din Șeușa, judeţul Alba și nu numai, în cadrul celor două ateliere ale proiectului ARHEX, proiect finanțat de Fundația Comunitară Alba prin programul „Fondul pentru Cultură” și inițiat de Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Programul „Fondul pentru Cultură” are ca partener național Asociația pentru Relații Comunitare, iar proiectul ARHEX are partener local și Primăria comunei Ciugud. Această activitate a însemnat de fapt finalizarea proiectului ce a avut ca scop facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la activități de arheologie experimentală prin implicare și stimularea acestora spre creativitate cultural istorică.
La final de proiect obiectivele propuse la început au fost în mare măsură atinse, implicarea tinerilor în număr mare în cadrul unor astfel de ateliere fiind un argument pentru continuarea unor astfel de demersuri culturale. De altfel în cadrul proiectului am discutat despre sustenabilitatea acestuia în viitor, având în plan realizarea acestor tip de activități în cadrul unor școli de vară. În condițiile în care atelierele de arheologie experimentală se vor dezvolta pe parcursul mai multor zile, se vor putea aborda și realizarea altor artefacte din materiale diferite, iar exponatele realizate de tineri vor fi de o calitate mai bună. Așa cum menționam și în cadrul proiectului în județul nostru nu au existat până acum astfel de inițiative și doar munca specialiștilor de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, se alătură acestor încercări de educare a tinerilor și a publicului larg prin metode alternative de educație, nonformale. Ca și rezultate ale acestui proiect putem spune că cei peste 50 de tineri (mai mult decât am estimat) care au participat cu entuziasm la atelierele noastre care au aflat și au și asimilat informații referitoare la modul de viață al oamenilor din comunitățile preistorice și istorice, cum aceștia își confecționau cele de trebuință și dificultatea și durata mare realizării unor astfel de obiecte. Ca și impact al proiectului sunt cele peste 400 de aprecieri primite pe pagina de Facebook a proiectului facebook.com/arhex.alba, numărul mare de articole de presă publicate, pentru care mulțumim și presei albaiuliene care a mediatizat constant activitățile proiectului precum și interesul crescut al tinerilor să participe la astfel de evenimente.
Cristian Dima, Președinte Asociația Alumni UAB
[nggallery id=256]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic. În urma confirmării, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat un plan de măsuri pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Prefecturii Sibiu. ,,Centrul […]
