Societate

FOTO Deținuții din Penitenciarul Aiud, activități religioase în Postul Crăciunului: Picturi de icoane pe sticlă, colinde și daruri pentru cei necăutați

Ioana Oprean

Publicat

în

Deținuții din Penitenciarul Aiud, activități religioase în Postul Crăciunului: Picturi de icoane pe sticlă, colinde și daruri pentru cei necăutați

Postul Crăciunului s-a dovedit a fi plin de roade atât pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul Aiud, cât și pentru membrii Serviciului Reintegrare Socială din cadrul instituției.

Astfel, în ziua de 17 noiembrie, credincioși și preoți din comunitate s-au reunit în rugăciune la slujbele Sfintei Liturghii și a Parastasului în cinstea mărturisitorului Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor. A fost evocată, în cadrul unei conferințe, personalitatea părintelui, dar și rolul providențial pe care acesta l-a avut în perioada interbelică și în cadrul mișcării duhovnicești „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din București.

Citește și: Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi

În zilele de 25, respectiv 29 noiembrie, deținuții merituoși și implicați în activitățile administrativ-gospodărești din penitenciar au vizitat Mănăstirea Râmeț și Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

În cadrul activităților prilejuite de 105 ani de la Marea Unire, marți, 28 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul persoanelor vârstnice private de libertate din Penitenciarul Aiud, a sfințit o icoană a Maicii Domnului – ocrotitoarea mărturisitorilor din temnița Aiudului, a asistat la concertele corurilor „Metanoia”, format din angajați ai unității și „Anastasios”, format din medici și studenți la medicină din Cluj Napoca și a binecuvântat întrunirea preoților din penitenciarele situate în Regiunea Centru.

Pe parcursul lunii decembrie, corul „Metanoia” a adus bucurie și lumină în sufletele credincioșilor din câteva parohii din județele Alba și Mureș, dar și în inimile angajaților instituțiilor care colaborează cu această Penitenciarul Aiud.

Citește și: MESAJE de CRACIUN 2023

Duminică, 17 decembrie, membrii Asociației ASCOR din Cluj Napoca au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârșită în capela unității, au încălzit inimile deținuților prezenți la acest moment cu tradiționalele colinde și au împărțit daruri celor necăutați.

Miercuri, 20 decembrie, preoții Tudor Man și Cătălin Todea, însoțiți de cetele de colindători din Ampoița și Pătrânjeni îmbrăcați în straie populare, au săvârșit Sfânta Liturghie la capela unității și au colindat polițiștii de penitenciare, interpretând străvechi colinde specifice zonei. Tot cu această ocazie, mai multe serii de persoane private de libertate le-au transmis oaspeților de pe Valea Ampoiului, vestea Nașterii Domnului, fiind răsplătiți cu aplauze si daruri duhovnicești.

Ultima activitate cu impact a fost realizată joi, 21 decembrie, la inițiativa doamnei profesoare Teodora Roșca, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, în clubul „Petre Țuțea” al Serviciului Reintegrare Socială. Zece persoane private de libertate au învățat să picteze icoane pe sticlă și au ascultat frumoasele colinde interpretate de cei 15 studenți ai Secției Artă Sacră care au contribuit la reușita acestei lucrări. La încheierea atelierului, invitații au vizitat o secție de deținere, fiind informați cu privire la programul zilnic al celor care își ispășesc păcatele în acest loc încărcat de multă istorie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce beneficii certe pentru sănătate are mierea de albine, alimentul dulce cu proprietăți surprinzătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce beneficii certe pentru sănătate are mierea de albine, alimentul dulce cu proprietăți surprinzătoare Folosită de mii de ani atât ca aliment, cât și ca remediu tradițional, mierea de albine continuă să atragă atenția cercetătorilor. Studiile au identificat în miere compuși cu proprietăți antioxidante, antimicrobiene și antiinflamatoare, iar cercetările clinice indică posibile beneficii în anumite […]

Citește mai mult

Societate

Ce se ascunde în boabele de strugure și de ce merită consumate toamna

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se ascunde în boabele de strugure și de ce merită consumate toamna Toamna își face simțită prezența și în piețe, unde ciorchinii de struguri ocupă un loc aparte printre fructele sezonului. Dulci, aromați și disponibili într-o varietate impresionantă de soiuri, strugurii nu sunt doar un simbol al recoltei, ci și un aliment care poate […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Video știrea ta | Trotinetist teribilist, surprins în viteză pe pista de biciclete din Micești: A depășit cu mult limita legală

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trotinetist teribilist, surprins în viteză pe pista de biciclete din Micești: A depășit cu mult limita legală Un tânăr a fost surprins circulând cu viteză pe pista de biciclete din Micești, pe sensul de mers spre Alba Iulia, recent.  Potrivit martorilor care au surprins momentul, tânărul s-ar fi deplasat cu o viteză considerabil mai mare […]

Citește mai mult