FOTO| Degustare de vinuri Lacerta, în localul Gavroche Cafe Brasserie din Alba Iulia
Gavroche Cafe Braserie și-a întâmpinat în această seară clienții cu o mare surpriză, un eveniment rar întâlnit în Orașul Unirii. A fost vorba de o degustare de vinuri românești, din gama Lacerta. Gazda serii a fost Bogdan Raul Todor, un somelier de exceptie, cunoscător al vinului de calitate și nu numai, care a prezentat celor aproximativ 50 de persoane prezente, patru tipuri de vinuri, două roșii, respectiv două albe.
După cum este obiceiul la astfel de evenimente, somelierul a început prin a prezenta istoria vinului, care a ieșit pe piață în anul 2010. Nu au lipsit ingredientele unui astfel de eveniment, brânzeturi, fructe uscate și boabe de cafea, pentru ca fiecare tip de vin să fie primit la adevărata valoare, cu o analiză corectă din punct de vedere olfactiv, gustativ și de ce nu, vizual. Dar haideți să vorbim câte puțin despre vinurile degustate, care au intrat de astăzi, într-un mod oficial, spre comercializare, în localul Gavroche.
Sauvignon Blanc 2011:
Vin alb, sec cu reflexe galben-verzui, cu aromă de grapefruit, ananas și flori de viță de vie. Gustul este vioi și citric dar în același timp intens si lung. Temperatura optima de consum este de 8-10 °C. Recomandat cu preparate din peste, pui, salate.
Chardonnay 2010:
Vin sec cu personalitate puternică, cu aroma de citrice, banana și fructe tropicale. În gust se regăsesc nuanțe de unt proaspăt. Temperatura optima de consum: 8-10 °C. este recomandat cu pui și pește la grătar, fructe de mare, carne albă, brânzeturi.
Merlot 2010:
Este un vin cu o culoare roșie intensă, cu aromă elegantă de zmeură și fructe de pădure negre. Temperatura optimă de consum este 17-19 °C, fiind recomandat cu carne roșie, carne de curcan și brânzeturi afumate.
Cabernet Sauvignon/Shiraz 2010:
Vin cu o culoare roșie intensă, cu aromă fructuoasă de menta, smochina, cireșe și mure. Temperatura optima de consum este între 17-19 °C și este recomandat cu carne roșie, în special vânat, brânzeturi puternic aromate și ciocolată.
După cum a precizat somelierul, viața vinului este ca și a omului, urcă din punct de vedere calitativ și scade odată cu trecerea timpului.
Un vin bun, poate face diferența.
[nggallery id=872]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]
Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!
Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]
