Sport

Foto | CSM Unirea Alba Iulia U15, între cele mai bune 16 echipe din România! Calificare în play-off după un parcurs excelent

Ioana Oprean

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia U15, între cele mai bune 16 echipe din România! Calificare în play-off după un parcurs excelent

Juniorii Unirii Alba Iulia au obținut calificarea în play-off-ul Ligii Elitelor U15, după o primă parte de sezon încheiată cu 8 victorii, o remiză și doar două înfrângeri. Cu 40 de goluri marcate, tinerii uniriști au depășit în clasament academii de tradiție precum Universitatea Craiova, Dinamo București și Corvinul Hunedoara.

Petrecerea Divorțaților

Robert Rus a fost golgheterul seriei, iar echipa pregătită de Filip Morar va începe play-off-ul la doar două puncte în spatele liderului Rapid București.

Iată textul postării pe această temă de pe pagina oficială a clubului CSM Unirea Alba Iulia:

Calificare în play-off-ul Ligii Elitelor U15!

O performanță deosebită pentru fotbalul juvenil din Alba Iulia! Echipa noastră U15 a reușit calificarea în play-off-ul Ligii Elitelor, asigurându-și un loc între cele mai bune 16 formații din România la această categorie de vârstă.
Tinerii uniriști au încheiat prima parte a sezonului cu un bilanț remarcabil: 8 victorii, un rezultat de egalitate și doar două înfrângeri, cu 40 de goluri marcate și 16 primite. Un parcurs excelent, în care Robert Rus s-a remarcat ca golgheter al seriei.

Performanța este cu atât mai importantă cu cât formația noastră a reușit să se claseze peste academii cu tradiție în fotbalul românesc, precum Universitatea Craiova, Dinamo București și Corvinul Hunedoara.
Filip Morar, antrenorul echipei U15, a vorbit despre această calificare istorică:

„A fost o primă parte de sezon extraordinară. Am reușit una dintre cele mai mari performanțe, dacă nu chiar cea mai mare, la nivelul fotbalului juvenil din județ, calificându-ne între cele mai bune 16 echipe din țară la această categorie de vârstă.

Am reușit să ne clasăm peste Universitatea Craiova, campioana Ligii 1 din sezonul trecut, Dinamo București, actualul lider al primei ligi, și Corvinul Hunedoara, revelația actualului sezon din SuperLiga.

Vom începe play-off-ul la doar două puncte în spatele liderului Rapid București, formație pe care o vom întâlni în deplasare, chiar în prima etapă.

Vreau să mulțumesc conducerii clubului pentru sprijinul acordat și pentru condițiile de cazare, transport și masă oferite pe parcursul acestei prime părți a sezonului”. 

Calificarea reprezintă o confirmare a muncii depuse de jucători, antrenori și întregul staff al academiei, dar și un pas important în dezvoltarea fotbalului juvenil din Alba Iulia.

Lotul echipei U15:

Gruiță David, David Nicolas, Miron Eduard, Candroiu David, Ignat David, Iepure Dragoș, Stoia Lucas, Pandor Antonio, Miclea Dragoș, Bărăștean Vlad, Popescu Yanis, Baciu Tudor, Parastie Alin, Coltor Alex, Andone Eduard, Muntean Ianis, Ilcu Luca, Oprișa Andreas, Pleșa Gabriel, Rus Robert, Străuț Alin, Popa Cristian și Haraguș Andrei.

Antrenor: Filip Morar.

Felicitări întregului colectiv pentru această performanță istorică și mult succes în play-off-ul Ligii Elitelor U15! Hai, Unirea! 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Pedepse la CSM Unirea Alba Iulia! Cl. Bălan, A. Dumitru și Misarăș, scoși din lot și trimiși să se pregătească separat! Vezi motivul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pedepse la CSM Unirea Alba Iulia! Cl. Bălan, A. Dumitru și Misarăș, scoși din lot și trimiși să se pregătească separat! Pedepse la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3. De câteva săptămâni, 3 dintre echipierii „alb-negri”, toți veniți în vară, au fost scoși din lot și puși să se […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Victorii pentru LPS Sebeș Under 19 și CSM Unirea Alba Iulia Under 17 | Elevii lui Kalanyos, remiză cu liderul, la Under 17, eșec drastic, 0-8 pentru „leuți”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Victorii pentru LPS Sebeș Under 19 și CSM Unirea Alba Iulia Under 17 | Elevii lui Kalanyos, remiză cu liderul, la Under 17, eșec drastic, 0-8 pentru „leuți”, 0-9 acasă! În etapa a opta a competițiilor fotbalistice juvenile organizate de FRF, conjudețenele au înregistrat două victorii (LPS Sebeș, Under 19 și CSM Unirea Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Mihaela Mih-Dehelean înaintea participării la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness 2026: „Români de pretutindeni, hai să susținem România!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihaela Mih-Dehelean înaintea participării la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness 2026: „Români de pretutindeni, hai să susținem România!” Stațiunea Santa Susanna din Spania se pregătește să găzduiască, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2026, Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, organizat sub egida Federației Internaționale de Culturism și Fitness (IFBB). La competiție va […]

Citește mai mult