FOTO, CS Ocna Mureș – Viitorul Cluj 4-0 (2-0) | „Soda dragă”, victorie și spectacol!
CS Ocna Mureș a repurtat prima victorie din actuala stagiune, cu antrenorul Dan Roman printre titulari, tocmai împotriva fostei echipe a principalului ocnamureșean, 4-0 (2-0), cu Viitorul Cluj.
“Soda dragă” a făcut spectacol la a 3-a reprezentație stagională, iar Dan Roman (36 de ani), titular în avanposturi, a avut un rol important in desfășurarea ostilităților. De fapt, atât Dan Roman cât și Nicolae Suciu – antrenor cu portarii, au fost oponenți ai trupei lui Marius „Papi” Popescu.
O infuzie de moral pentru ocnamureșeni, în primul din cele 3 meciuri consecutive pe teren propriu, miercuri fiind marele duel din Cupa României, cu Unirea Ungheni. Gruparea din orașul salin nu mai câștigase pe propriul stadion, în Liga 3, din 22 aprilie, tot un 4-0, cu Sănătatea Cluj, înregistrând eșecuri drastice cu Gloria Bistrița (1-4), Sticla Turda (3-7) – în play-out-ul trecut și Corvinul Hunedoara (0-4).
„Un meci cu presiune pentru mine, întrucât mi-am întâlnit profesorul. Plastic se poate spune că ucenicii, eu și Nicu, ne-am învins profesorii. Am făcut un joc foarte bun, am avut atitudine, am dominat 80 la sută din partidă, au fost multe ocazii. Băieții au dovedit caracter și mă bucură că am înscris în urma unor faze lucrate la antrenament. Și schimbările făcute au dat roade, probabil că contat că am fost și eu în teren, de nevoie, întrucât nu am avut soluții în atac, dar meritul este în totalitate al jucătorilor„, a spus Dan Roman.
*1-0, MIN. 9: PALEOCA, reluare din careul mic, la o lovitură liberă executată de Al. Giurgiu
*2-0, MIN. 40: CĂT. CREȚ a majorat avantajul după o acțiune frontală și un șut de la marginea careului.
*3-0, MIN. 67: CIMPOIEȘU, gol cu capul, la centrarea lui Al. Giurgiu.
*4-0, MIN. 77: gol COLTOR, după o acțiune Socaci
Antrenorul Dan Roman este titular împotriva fostei echipe, lipsind în schimb Ceaca și D. Ghiță, din atac
Pentru CS Ocna Mureș este primul din cele 3 jocuri consecutive într-o săptămână în fața fanilor urmând meciurile cu Unirea Ungheni (miercuri, în Cupa României) și Avântul Reghin (sâmbătă,în eșalonul terț).
Echipe de start:
CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba (75, Bucșa), Paleoca, Cimpoieșu (69, Guț), D. Mic (69, Al. Țăranu), Căt. Creț, G. Goronea (75, Cioargă), Socaci, Al. Giurgiu/ cpt., Al. Coman, D. Roman (69, Coltor); pe bancă: Cadar, Oprinca. Antrenor Dan Roman.
Viitorul: D. Moldovan – R. Bartoș, Borma, Aparascăi, Porumb/ cpt, Cr. Istrate, Vereș, Calo, Miliandru, Al. Pop, Dolghi; rezerve: Măluțan, Al. Roșca, Dreve, Greu, Sucală, Selegean, N. Moldovan, Șerbănescu. Antrenor Marius Popescu.
Arbitri Cl. Ștef (Tg. Mureș), R. Moldovan (Sâncraiu de Mureș), An. Sâncrăian (Tg. Mureș) Observatori Cl. Ștefănuți (Năsăud), T. Marcu (Sibiu)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Senzațional! România, calificare în sferturile de finală ale Campionatului European, cu ocnamureșeanul Florian Barta printre remarcați
Senzațional! România, calificare în sferturile de finală ale Campionatului European, 3-0 cu Ucraina, cu ocnamureșeanul Florian Barta printre remarcați România a reușit o calificare extraordinară în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin. O victorie mare, cu Ucraina, în minimum de seturi, iar centrul din Alba a reușit 6 puncte! „Tricolorii” au învins, […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia, revanșă în derby „de Alba”, dublă victorie cu CSM Sebeș, la juniori Under 19 și Under 17
CSM Unirea Alba Iulia, revanșă în derby „de Alba”, dublă victorie la juniori Under 19 și Under 17 CSM Unirea Alba Iulia și-a luat revanșa în derby „de Alba”, dublă victorie la juniori Under 19 și Under 17 Citește și: Foto: În Cupa României, LPS Sebeș, dublă victorie cu CSM Unirea Alba Iulia, în derby „de Alba” […]
SuperLiga AJF, CSM Aiud, noua „lanternă roșie”, CS Ocna Mureș – primul eșec, CSM Sebeș, locul secund
SuperLiga AJF, etapa a patra: CSM Aiud, noua „lanternă roșie”, CS Ocna Mureș – primul eșec, Industria Galda, lider, la egalitate cu CSM Sebeș SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala […]