FOTO | Comunitatea din SÂNCEL câștigă prima etapă ,,CULTURĂ PENTRU CULTURĂ”, ediția a XVII-a. Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri, eveniment unic în România și în Europa
Comunitatea din SÂNCEL câștigă prima etapă ,,CULTURĂ PENTRU CULTURĂ”, ediția a XVII-a. Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri, eveniment unic în România și în Europa
Prima etapă „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ” din acest an, desfășurată duminică, 16 iunie 2024, în Cetatea Greavilor din Gârbova, și-a stabilit câștigătorii.
Premiul I a fost câștigat de comunitatea din SÂNCEL, Premiul II i-a revenit comunității din GÂRBOVA, iar Premiul III a fost obținut de comunitatea din CÂLNIC. Acestea au fost urmate în clasamentul final de comunitatea din ȘPRING (Premiul IV) și de comunitatea din CUT (Premiul V).
Citește și: DUMINICĂ | Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri ”Cultură pentru cultură”: Prima etapă, în Cetatea Greavilor din Gârbova. PROGRAMUL

Festivalul-Concurs de Tradiții și Obiceiuri ,,CULTURĂ PENTRU CULTURĂ”, un proiect marca Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba, este cel mai important proiect de cercetare, conservare, promovare și valorificare a Patrimoniului Cultural Imaterial din județul Alba.
Ajuns la ediția a XVII-a, acest eveniment unic în România și în Europa aduce împreună comunități din mediul rural pentru a celebra și a menține vii tradițiile și obiceiurile străvechi.
Juriul concursului „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ” reunește personalități marcante din domeniul Patrimoniului Cultural imaterial din România:
• Elise Stan, etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, membru în juriul talent-show-ului ,,Vedeta populară” – TVR1.
• Gheorghița Nicolae, etnolog, realizator și prezentator al emisiunii ,,Tezaur folclor” la Televiziunea Română.
• Doina Ișfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române.
• Ionuț Fulea, interpret de folclor, Președinte al Uniunii ARtiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România, inițiator al proiectului alături de Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Prima etapă „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ” s-a încheiat cu un spectacol extraordinar, cu teme ,,Bicentenarul nașterii eroului națiunii române, Avram Iancu”, susținut de orchestra și soliștii Ansamblului Folcloric al Județului Alba: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, dirijor Alexandru Pal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
