Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO| Comuna Ciugud a găzduit Summit-ului satelor europene. Reprezentanții comunităților locale din UE au semnat „Declarația de la Ciugud”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

FOTO| Comuna Ciugud a găzduit Summit-ului satelor europene. Reprezentanții comunităților locale din UE au semnat „Declarația de la Ciugud”

Comuna Ciugud a fost pentru câteva zile capitala satelor din Uniunea Europeană, găzduind un summit care a reunit primari, oficiali și reprezentanți ai unor comunități rurale din statele membre. Desfășurat sub egida Grupului Alianța Europeană din cadrul Comitetului European al Regiunilor, summit-ul a avut tema „Satul european – baza coeziunii și dezvoltării Uniunii Europene”.

Timp de trei zile, participanții au avut întâlniri de lucru și au vizitat Comuna Ciugud, comunitate rurală considerată exemplu de bune practici în Uniunea Europeană pentru modul în care a atras și a folosit fondurile europene, pentru digitalizarea serviciilor publice, dar mai ales pentru susținerea și dezvoltarea educației.

Întâlnirea plenară în cadrul summit-ului a avut loc în Sala Unirii din Alba Iulia, participanții alegând acest loc simbol al unității românilor pentru a transmite la rândul lor un mesaj de unitate și solidaritate. Pe lângă oficialii europeni, la summit-ul satelor europene au participat și numeroși invitați din România precum secretari de stat, europarlamentari și parlamentari, președinți de consilii județene, prefecți și primari din diferite zone rurale ale țării. De asemenea, printre participanți s-au numărat și o delegație din comuna Manta din Republica Moldova, localitate înfrățită cu comuna Ciugud, precum și o delegație din Maroc, condusă de Derouiche Abdelaziz, Președintele Asociației Marocane a Președinților Consiliilor Prefecturilor și Provinciilor, Președintele Consiliului Prefecturii Rabat.

Președintele Grupului Alianței Europene din cadrul Comitetului European al Regiunilor, Karl Vanlouwe, membru al Parlamentului Flamand a declarat: „Aș dori să îi mulțumesc personal primarului Gheorghe Damian pentru invitația sa în această uimitoare zonă a României, frumoasa comună Ciugud și municipiul Alba Iulia, ca exemplu perfect pentru a arăta cum un sat al Uniunii Europene, precum Ciugud, poate fi o bază de coeziune și dezvoltare în UE. Satele, comunele și orașele trebuie să lucreze împreună, iar politicile UE trebuie să sprijine satele noastre pentru dezvoltarea viitoare”.

Reprezentanții comunităților rurale din Uniunea Europeană, prezenți la Summitul de la Ciugud, au adoptat în sesiunea plenară „Declarația de la Ciugud”, un document care cuprinde o serie de principii importante pentru viitoarele politici publice ale Uniunii Europene privind dezvoltarea satelor. Declarația este un mesaj puternic al reprezentanților comunităților rurale, care va fi transmis oficial și Comisiei Europene, președintelui Parlamentului European și președintelui Consiliului European.

Gazda evenimentului, primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a declarat: „Uniunea Europeană trebuie să rămână unită pentru a putea face față provocărilor actuale și viitoare. Avem nevoie de unitate între statele membre, dar și de unitate cu toate celelalte state europene care împărtășesc aceleași valori și principii. Doar astfel, Europa poate sta dreaptă în fața unui agresor care poartă un război nedrept la granițele sale și doar unită poate să asigure securitatea și viața normală pentru cetățenilor săi. Am fost onorați să găzduim în aceste zile primari și demnitari care au reprezentat comunități rurale din Uniunea Europeană.

Le mulțumesc tuturor pentru că au ales Comuna Ciugud și România pentru această întâlnire deosebit de importantă. Împreună am adoptat „Declarația de la Ciugud”, un document care ne dorim să fie cel mai important mesaj pe care satele europene îl transmit Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European. Este un strigăt pe care sperăm să îl audă toți decidenții europeni. Viitorul Uniunii Europene nu poate existat fără satul european, iar viitorul satului european depinde de măsurile și politicile publice ale Comisiei și Parlamentului. În tot ceea ce facem, indiferent de palierul decizional la care ne aflăm, trebuie să rămânem UNIȚI, așa cum spunea Jean Monnet: „Continuați, continuați, nu există alt viitor pentru popoarele Europei decât în uniune””.

Summit-ul Satelor Europene a fost organizat de Grupul Alianța Europeană din cadrul Comitetului European al Regiunilor în parteneriat cu Comuna Ciugud, beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Alba, al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Muzeului Național al Unirii și al Primăriei Municipiului Alba Iulia.

În ședința sa extraordinară de la Ciugud (România), Grupul Alianța Europeană (AE) din cadrul Comitetului European al Regiunilor și-a confirmat angajamentul de a consolida poziția satelor din UE ca bază pentru coeziune și pentru dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității. Grupul AE a convenit asupra următoarei declarații:

Grupul AE:

1.consideră că viitorul durabil al Europei depinde de o mai mare coeziune teritorială și de elaborarea unei agende rurale solide, menită să sprijine rolul-cheie al zonelor rurale și să combată în același timp depopularea;

2.consideră că dezvoltarea durabilă a zonelor rurale este o oportunitate care poate avea efecte benefice asupra întregii societăți, în special pentru calitatea vieții, patrimoniul cultural, bunăstare, siguranța alimentară, medii sănătoase, ocuparea forței de muncă și creștere;

3.își reiterează declarația în sprijinul viziunii pe termen lung pentru zonele rurale ale UE 2040 (LTVRA), care a introdus noi instrumente, cum ar fi mecanismul de analiză din perspectiva mediului rural sau Pactul rural. Acestea vor crea noi oportunități, vor atrage întreprinderi inovatoare, vor asigura accesul la locuri de muncă de calitate, vor promova competențe noi și mai bune, vor asigura îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor digitale și fizice, consolidând în același timp rolul agriculturii durabile și al diversificării activităților economice;

4.sprijină educația ca prioritate de dezvoltare a comunităților rurale din Uniunea Europeană. Copiii care trăiesc în satele europene au dreptul fundamental de a învăța în școli moderne, bine echipate și finanțate corespunzător;

5.evidențiază că cetățenilor din satele europene trebuie să li se garanteze dreptul la sănătate, prin investiții care să le ofere posibilitatea de a avea acces la servicii medicale de calitate;

6.consideră că crizele actuale reprezintă provocări și oportunități unice pentru a transforma și revigora zonele rurale și consideră că PAC, fondurile structurale și Instrumentul european de redresare NextGenerationEU ar trebui să fie puse în slujba stimulării socioeconomice a zonelor rurale;

7.subliniază importanța asigurării unui nivel de trai echitabil pentru fermieri și a menținerii unui model de agricultură modernă și durabilă, pentru a asigura echilibrul just între politicile de dezvoltare a mediului urban și rural;

8.consideră că trebuie instituite măsuri specifice pentru teritoriile rurale, astfel încât să se asigure dezvoltarea lor economică și să fie promovate noi oportunități de ocupare a forței de muncă, îmbunătățindu-se totodată accesibilitatea și conectivitatea cu principalele centre economice. Insistă ca dreptul la mobilitate durabilă să fie propus cetățenilor din satele europene, prin investiții în sisteme inteligente și flexibile de trafic local și regional;

9.invită instituțiile UE, statele membre și regiunile să valorifice întregul potențial al satelor inteligente pentru a spori coeziunea economică, socială și teritorială și a reduce decalajele dintre zonele rurale și cele urbane; susține că inițiativa referitoare la satele și zonele rurale inteligente ar trebui să devină parte integrantă a politicii de dezvoltare regională prin sinergii cu instrumentele existente;

10.solicită elaborarea unei politici mai ambițioase, țintită și orientată spre viitor cu privire la satele inteligente, extinsă la zonele rurale inteligente, în perspectiva noii perioade de programare, și integrarea sa efectivă în Agenda rurală europeană;

11.solicită utilizarea extinsă a abordării ascendente, bazată pe realitatea zonei, inclusiv a instrumentelor teritoriale integrate (ITI) și a DLRC, pentru a asigura o mai mare participare a părților interesate de la nivel local și a cetățenilor;

12.subliniază că trebuie avută în vedere stabilirea unor relații pozitive între zonele rurale și cele urbane și subliniază rolul orașelor mici și al satelor, care acționează ca „centre regionale” pentru persoanele care locuiesc în zonele rurale din jur și vin în aceste locuri pentru servicii;

13.subliniază că este important ca autorităților locale și regionale să li se acorde puterea de a iniția și gestiona măsuri de mediu orientate, permițându-le să introducă contracte teritoriale, semnate în comun cu furnizorii din mediul rural care utilizează metode inovatoare de generare la nivel local a energiei durabile;

14.consideră că autoritățile locale și regionale se află în poziția ideală pentru a îndeplini funcția de brokeri de inovare în stimularea potențialului zonelor rurale; în unele cazuri, ele joacă deja un astfel de rol, prin intermediul unor consilii de dezvoltare, birouri de sprijin pentru întreprinderi, proceduri de achiziții publice competitive sau zone urbane funcționale care încorporează și zone rurale;

15.solicită simplificarea accesului la fluxuri de finanțare – în cadrul programelor actuale și viitoare de dezvoltare rurală;

16.subliniază că analiza din perspectiva mediului rural trebuie integrată în elaborarea întregii legislații sensibile la aspecte teritoriale a UE, pentru a fi siguri că comunitățile rurale pot garanta un acces adecvat la servicii și oportunități de bază;

17.solicită ca politica de coeziune post-2027 să includă o orientare regională și o alocare bugetară specifice la nivelul UE pentru zonele rurale și regiunile care cuprind teritorii cu handicapuri geografice și demografice (articolul 174 din TFUE), cu un prag minim specificat în acordurile de parteneriat;

18.propune ca strategiile macroregionale care includ regiunea Carpaților să devină o prioritate în toate politicile viitoare ale Uniunii Europene;

19.invită CoR să decerneze un premiu special satelor inteligente din UE, pentru a încuraja dezvoltarea zonelor rurale;

20.îl mandatează pe președintele său să transmită prezenta declarație președintelui Comisiei Europene, președintelui Parlamentului European și președintelui Consiliului European.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ofițerul de jandarmi Daniel Narița, noul președinte al Filialei Alba a ANCMRR din MAI

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ofițerul de jandarmi Daniel Narița, noul președinte al Filialei Alba a ANCMRR din MAI Pensiunea Negrea din Ighiu a găzduit zilele trecute Conferința Județeană a Filialei „Avram Iancu” Alba a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, printre punctele aflate pe ordinea de zi numărându-se alegerea noii conduceri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea