FOTO: Centrul Comunitar Resursă Cugir, la ora bilanţului
La centrul Comunitar Resursă din Cugir, cu sediul în localitatea Vinerea, s-a desfăşurat vineri, 19 iulie, Conferinţa de închidere a proiectului „Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale”, precum şi prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul acestui program cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013.
Proiectul a fost implementat în perioada 1 august 2010-31 iulie 2013 de un consorţiu de parteneri din România şi Austria:Consiliul Judeţean Alba, Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă, Structural Consulting Group, Centrul de Formare Continuă şi Evaluarea Competenţelor în Asistenţa Socială, Die Querdenker -Austria.
Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui model
funcţional, integrat, de economie socială şi incluziune socială destinat sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi şi a celor vulnerabile pentru a accesa piaţa muncii. Proiectul şi-a propus de asemnea să contribuie la dezvoltarea oportunităţilor de ocupare adaptate nevoilor specifice comunităţilor în care proiectul este implementat.
Aşa cum arăta în deschiderea reuniunii managerul de proiect d-na ec. Magdalena Bene, Centrul Comunitar Resursă Cugir reprezintă un complex de servicii de suport, informare şi formare, creat în completarea serviciilor sociale publice şi private exitente în cadrul comunităţii. Prin intermediul acestor servicii centrul din Vinerea – Cugir are rolul de a contribui la dezvoltarea comunităţii şi creşterea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile.De aceea, CCR Cugir a avut ca obiective: susţinerea persoanelor care se confruntă cu diferite limitări sociale, mentale, fizice sau psihice pentru a accesa piaţa muncii; susţinerea experienţei pozitive de munca şi îmbunătăţirea relaţiei dintre persoanele vulnerabile şi angajatori; susţinerea potenţialilor dezvoltatori de întreprinderi de economie socială; promovarea conceptului şi a modelului de economie socială.
În cadrul bilanţului de închidere au prezentat rapoarte membri ai echipei interdisciplinare şi anume: asistent Centru Alexandru Ţipţer, asistent social Cristian Uritescu, psiholog Corina Olteanu. Au luat cuvântul şi au făcut aprecieri şi beneficiari ai unor servicii cum ar fi cel al Formării competenţelor pentru o viaţă autodeterminată, de Consiliere vocaţională, de Self -Marcheting, de Pregătire a competenţelor sociale şi profesionale.
În alocuţiunile lor, reprezentanţii unor instituţii partenere în proiect, precum: Dan Bârnă, Alina Costin, Martin Bologh, Vasile Gafiuc şi Tom Zuljevic Salamon- partenerul austriac, au făcut aprecieri în legătură cu
faptul că pe parcursul anilor ce s-au scurs de la inaugurarea centrului şi până acum, aproape 100 de persoane aflate în risc social şi în căutarea unui loc de muncă au beneficiat de serviciile CCR Cugir. Ei au susţinut faptul că programele realizate în cadrul acestui proiect au dovedit că în măsura în care, prin finanţări şi iniţiative bine direcţionate, se generează mecanisme de încurajarea a spiritului antreprenorial la nivel local şi că se generează activităţi creative cu potenţial economic real.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului
Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului Încasările la bugetul județului Alba din redevențe de la balastierele și exploatările de agregate minerale au crescut cu 2 milioane de lei față de anul trecut. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, […]
FOTO | Modernizarea străzilor din comuna Săsciori continuă: Investiție de peste 1,3 milioane de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere
Modernizarea străzilor din comuna Săsciori continuă: Investiție de peste 1,3 milioane de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere Primăria Comunei Săsciori a lansat, în 5 iunie 2026, procedura de achiziție pentru implementarea proiectului „Modernizare Străzi în Comuna Săsciori II, județul Alba”, o investiție care urmărește creșterea gradului de accesibilitate și siguranță rutieră pentru locuitorii comunei. Potrivit […]
Comunicat PSD Alba | Tineretul Social Democrat Alba și-a ales noua conducere. Mario Ștefănescu, noul președinte al organizației
Tineretul Social Democrat Alba și-a ales noua conducere. Mario Ștefănescu, noul președinte al organizației Tineretul Social Democrat (TSD) Alba și-a desemnat noua echipă de conducere în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, eveniment la care au participat peste 150 de membri ai organizației din întreg județul, alături reprezentanți ai organizațiilor de tineret social-democrate din județele Sibiu, […]











