FOTO: Cea mai mare adunare din ultimul secol de pe Câmpia Libertăţii – peste 6000 de oameni la prima ediţie Blaj aLive
Blaj aLive a adunat un public numeros venit din toate colţurile Transilvaniei. La 165 de ani de la Marea Adunare Naţională, Câmpia Libertăţii din Blaj a reunit peste 6.000 de oameni. Blaj aLive a dinamizat comunitatea locală şi a unit fanii trupelor Vama, Voltaj, Blackstar şi a celor trei membrii Lala Band, din oraşele: Alba-Iulia, Mediaş, Sebeş, Aiud, Abrud şi chiar Cluj, Târgu Mureş sau Sibiu.
Publicul a primit cu multe aplauze trupa Voltaj, prima din line-up-ul Blaj aLive, o trupă care a cucerit definitiv Transilvania. Performance-ul incendiar al trupei Voltaj a reuşit să-i readucă în faţa scenei pe toţi cei speriaţi de stropii de ploaie şi a alungat norii ameninţători cu ajutorul fanilor care au fredonat versurile pieselor ”Şi ce?”, ”Asta-i viaţa” şi ”Mi-e dor de (soare)”.(vezi aici)
Un element surpriză al evenimentului a fost amenajarea unei zone de agrement, c
are a oferit publicului de toate vârstele şansa de a-şi petrece ziua într-un mod foarte activ, bucurându-se de prezenţa pe câmpie a unui Twister, a unui trenuleţ electric, unui tobogan gonflabil înalt de 13 metri şi a animatorilor care i-au captat atenţia cu sesiuni de ”face painting” şi modelaj de baloane.
Interesul celor mai mici şi al adolescenţilor participanţi la Blaj aLive
faţă de parcul de distracţii a fost dat uitării când au urcat pe scenă cei trei membrii ai mult îndrăgitei trupe pop-dance Lala Band (vezi aici). Fanii au avut ocazia să primească autografele celor trei idoli ai noi generaţii – Alina Eremia, Dorian Popa şi Sore – să se fotografieze alături de ei, dar şi împreună cu echipa lor de dansatori şi invitatul lor special, artistul Mihai Ristea, care a interpretat piesa ”Beautiful Life” în duet cu Sore.
Cu un stil pop-rock foarte fresh plin de optimism şi un sound bine definit, trupa Blackstar a reprezentat Blajul cu mare succes şi a susţinut entuziasmul miilor de spectatori de pe Câmpia Libertăţii până la apus.(vezi aici)
Fără să se lase copleşit de un maraton de momente artistice pline de energie şi
emoţii, publicul Blaj aLive a aşteptat cu mare nerăbdare sosirea headliner-ului evenimentului: Vama. Trupa s-a dezlănţuit într-un live show impecabil, concertând pentru prima oară în Blaj. Tudor Chirilă le-a mulţumit fanilor pentru prezenţa în număr neaşteptat de mare, pentru fidelitatea faţă de muzica rock şi a inundat Câmpia Libertăţii cu imnurile mai multor veri: ”18 ani”, ”Vama Veche”, ”Copilul care aleargă către mare” şi hitul lui 2013 ”Perfect fără tine”.(vezi aici)
Ecourile Blaj aLive s-au propagat uşor în noapte, ducând vestea că oraşul Blaj
redevine un pol atractiv şi dinamic al Transilvaniei. Pe 8 iunie Câmpia Libertăţii a fost gazda primei ediţii Blaj aLive, un eveniment menit să reînsufleţească un oraş încărcat de istorie, leagăn al conştiinţei naţionale, ţinut al multiculturalităţii şi al convieţuirii armonioase a mai multor etnii.
Blaj aLive 2013 a fost primul episod dintr-o serie anuală, fiind o manifestare care îşi propune să promoveze valorile locale şi naţionale într-un context cultural internaţional şi să sprijine libera exprimare artistică.
Evenimentul a fost iniţiat de către Bosch-Rexroth în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel
14 noiembrie 2026 | TUVALU – o LUME în PERICOL, un nou spectacol la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel Teatrul de Păpuși Prichindel se pregătește de un nou spectacol, o nouă poveste, la care vă invită sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 12:00, la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel – TUVALU – o LUME în PERICOL, […]
VIDEO | Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars
Paulo, artistul din Aiud, a lansat o nouă melodie și un videoclip. Piesa „Tot la tine ajung” a fost prezentată la Antena Stars Cătălin Milea, cunoscut publicului sub numele de scenă Paulo, cântărețul originar din Aiud, a lansat o nouă melodie, intitulată „Tot la tine ajung”, însoțită de un videoclip. Noua piesă a fost prezentată […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]
