Curier Județean

FOTO: Campania ”Și tu poți deveni polițist”, la Liceul Sportiv din Alba Iulia. Peste 800 de elevi au aflat ce presupune munca de poliție. Câinele Fer, în centrul atenției

Alexandra Mates

Publicat

în

si tu poti deveni politist06Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfășurat, joi, o acțiune la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, în cadrul Campaniei „SI TU poți deveni POLIŢIST”. Campania se desfășoară la nivel național și are ca scop promovarea profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de formare din Ministerul Afacerilor Interne.

Joi, 29 octombrie, poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Special, alături de poliţişti ai Serviciilor Rutier, Ordine Publică, Criminalistic, ai structurii de prevenire a criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi poliţişti de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, au fost prezenţi în mijlocul elevilor Liceului cu Program Sportiv din municipiul Alba Iulia.

Cei peste 800 de elevi au avut posibilitatea să afle de la poliţişti, ce presupune munca de poliţie, atribuţiile ce revin fiecăreia dintre structurile operative prezentate şi au avut ocazia să vadă, în mod concret, autospecialele şi mijloacele de intervenţie.

si tu poti deveni politist13Totodată, elevilor din clasele de liceu, le-au fost oferite informaţii despre oferta educaţională a Ministerului Afacerilor Interne şi le-au fost puse la dispoziţie materiale informative.

Cei mai mici dintre elevi au fost încântaţi de prezenţa lui Fer, câinele labrador, special antrenat, pentru detectarea explozivilor, folosit de poliţiştii Grupei Pirotehnice, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Criminaliştii le-au demonstrat copiilor cum pot fi prelevate urmele, iar poliţiştii de la rutieră le-au explicat rolul şi competenţele agentului de circulaţie.

Au fost discutate aspecte legate de abilităţile necesare unui poliţist, misiunile posibile, avantajele oferite tinerilor ce urmează  şcolile de poliţie (gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor), iar elevii au fost invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească din timp pentru o eventuală admitere la o şcoală ce pregăteşte viitori poliţişti.

Despre campania ”Și tu poți deveni polițist”

În perioada aprilie – iunie şi octombrie 2015 – iunie 2016, Poliţia Română desfăşoară o amplă campanie de promovare a profesiei de poliţist în rândul liceenilor, intitulată „ Şi tu poţi deveni poliţist!”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ai Serviciului Resurse Umane şi ai Compartimentului Relaţii Publice, derulează această campanie în toate liceele din judeţul Alba, promovând profesia de poliţist în rândul elevilor din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a.

Instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne sunt Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi şcolile postliceale.

Academia este o instituţie de învăţământ superior acreditată, din reţeaua de stat. Face parte din categoria universităţilor de educaţie şi cercetare, desfăşoară activităţi de învăţământ superior, organizate prin programe de studii universitare de licenţă, de studii universitare de masterat şi de studii universitare de doctorat, în domenii şi specializări acreditate, precum şi alte forme de pregătire, de perfecţionare şi specializare.

Şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne fac parte din sistemul naţional de învăţământ sunt Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.

[nggallery id=1195]

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă, 26 septembrie 2026 în localitatea Izvoru Ampoiului. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Potrivit Jandarmeria Alba, în localitatea Izvoru Ampoiului a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului […]

Citește mai mult

Curier Județean

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă

Bogdan Ilea

Publicat

în

A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru își reafirmă rolul de motor al tranziției energetice regi-onale, participând în calitate de partener strategic […]

Citește mai mult

Curier Județean

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia.  În urma verificărilor au fost constatate șase nereguli și aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 55.000 […]

Citește mai mult