Monden-Clubbing

Foto| Balul Bobocilor 2013 „HCC”: Diana Vîtcă şi Andrei Negrea au câştigat titlurile de Miss şi Mister Boboc

Dragoş Suciu

Publicat

în

După 5 probe de foc şi un spectacol extraordinar, juriul format din profesori şi elevi a decis că Diana Vîtcă şi Andrei Negrea merită să câştige titlurile de Miss şi Mister Boboc 2013 de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. Cei mai populari boboci, desemnaţi teoretic de public, dar practic de juriu au fost Medina Dumitrescu şi Robert Grozav.

Petrecerea Divorțaților

Spectacolul a început de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar misiunea bobocilor nu a fost una deloc uşoară, în faţa unui public de peste 700 de persoane. Pe lângă tradiţionalele probe de prezentare, dans şi cultură generală, bobocii au trebuit să facă faţă probei surpriză, la care organizatorii au pregătit sarcini diferite pentru fiecare pereche, pentru a testa creativitatea, inventivitatea şi originalitatea. La proba de talent, bobocii au întruchipat celebre personaje din desenele animate. La această probă a fost testat mai mult talentul actoricesc al celor care abia au intrat în primul an de liceu. Cu toate acestea, bobocii s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Între probe, organizatorii  au pregătit momente umoristice, program artistic, recitaluri şi teatru.

Diana Vîtcă, emoţionată până la lacrimi după ce a câştigat titlul de Miss Boboc

 „Nu-mi vine să cred, este o experienţă unică, sunt foarte fericită şi entuziasmată. Toţi meritam să câştigăm, toţi am depus foarte mult efort. Mă bucur nespus de mult şi mulţumesc celor care au crezut în mine, deşi eu nu mă aşteptam”, a spus Diana Vîtcă, după ce a fost desemnată Miss Boboc 2013.

Andrei Negrea este şi câştigătorul titlului de Mister Ziarul Unirea la de Colegiul Naţional „HCC”

„În primul rând mă bucur că am reuşit să fac lumea să se simtă bine şi mă bucur pentru că am câştigat. Sunt foarte fericit şi mulţumesc celor care au fost alături de mine”, au fost cuvintele lui Andrei Negrea, Mister Boboc 2013.

Revenim cu mai multe imagini

[nggallery id=526]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 –29 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall A Talent for Murder / Un talent criminal Avanpremiera Regia: Anton Corbijn Cu: Olivia Cooke, Helen Mirren, Alden Ehrenreich, Juliet Stevenson, James Faulkner Gen Film: Biografic, Crima, Drama, Thriller Durată: 106 min Rating: […]

Citește mai mult