Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare.
Creșa va avea o capacitate de 40 de locuri, asemenea celor construite recent în orașele Aiud și Sebeș. Valoarea investiției în creșa din Ighiu se ridică la peste 8.700.000 de lei.

Stadiul lucrărilor este de 85%
Traian Rusu, primarul comunei Ighiu, a explicat că lucrarea se află în stadiul de execuție, iar procentul de realizare a ajuns la aproximativ 85%. Partea de interior este aproape finalizată, mai exact compartimentarea, iar în această perioadă se desfășoară lucrările de zugrăvire.
Mai mult decât atât, echipamentele necesare și dotările destinate celor mici au fost deja comandate, urmând ca acestea să fie livrate în câteva săptămâni:
„Lucrarea este în stadiul de execuție, undeva la un procentaj de 85%. Interiorul este finalizat, ce înseamnă compartimentări interioare, acum se zugrăvește. Pe urmă, toate dotările vizavi de ce înseamnă echipamente, plus dotări pentru copii, sunt comandate, care vor veni în curs de 2-3 săptămâni, asta înseamnă luna viitoare”, a explicat edilul din Ighiu.
Tot în această perioadă se vor realiza și lucrările de montare a obiectelor sanitare și a instalațiilor electrice. Vor fi echipate băile, iar ulterior vor fi montate corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele:
,,Vor fi echipate începând de săptămâna viitoare băile cu obiectele sanitare. Și cele electrice, adică se vor monta ce înseamnă lămpii, întrerupătoare, prize.”, a mai spus Traian Rusu.
Amenajările exterioare, aproape și ele de finalizare
În ceea ce privește exteriorul creșei, lucrările se află într-un stadiu avansat. Edilul a explicat că în această perioadă se lucrează și la amenajările exterioare, urmând ca acestea să fie finalizate în aproximativ două săptămâni:
„Se lucrează acum la amenajările exterioare, care se vor finaliza undeva în maximum două săptămâni”, a mai transmis edilul.
Primar: „Începând cu jumătatea anului viitor se poate intra în activitate”
Astfel, Traian Rusu spune că în primăvara anului viitor noua creșă modernă din comună va fi finalizată, iar începând cu jumătatea anului viitor va putea intra în activitate:
„În primăvară, absolut, va fi finalizată. Începând cu jumătatea anului viitor se poate intra în activitate”, a mai declarat Traian Rusu.
Mai mult decât atât, vorbind despre importanța investiției, edilul a explicat că familiile tinere cu copii vor avea posibilitatea să folosească noua creșă din comună, nemaifiind nevoite să îi ducă pe cei mici la creșele din localitățile apropiate, precum Alba Iulia:
„Este o investiție așteptată de familiile tinere care au copii în comuna Ighiu. Acum, o parte dintre ele, își duc copiii la creșă în Alba Iulia sau în altă parte. Ele așteaptă cu interes să fie finalizată și să poată fi folosită efectiv în comuna în care locuiesc”, a spus, la final, Traian Rusu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
25 septembrie -31 octombrie 2026 | Amenzi de 265.000 lei date de inspectorii ISU Alba în urma unor controale inopinate în restaurante, cluburi, baruri și terase din județ
25 septembrie -31 octombrie 2026 | Amenzi de 265.000 lei date de inspectorii ISU Alba în urma unor controale inopinate în restaurante, cluburi, baruri și terase din județ Inspectorii ISU Alba au dat amenzi de 265.000 lei date de în urma unor controale inopinate efectuate în perioada 25 septembrie -31 octombrie 2026, în restaurante, cluburi, […]
