FOTO | Aur la volei feminin pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal
Aur la volei feminin pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal
Echipa de volei feminin a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a ocupat locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal.

O performanță deosebită având în vedere că întrecerea a adus față în față echipe bine pregătite, care au oferit meciuri spectaculoase și echilibrate. Pentru fetele pregătite de doamna profesoară Felicia Vancea, fiecare partidă a fost o provocare. Să-și depășească emoțiile, să își coordoneze cât mai bine evoluțiile și să joace la capacitate maximă. Indicațiile doamnei profesoare și susținerea necondiționată a colegilor la toate partidele, au contribuit la obținerea acestui succes, se arată într-un mesaj publicat de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
„Câștigarea locului I reprezintă o realizare deosebită pentru noi, care reflectă nu doar talentul, ci și munca, disciplina și spiritul de echipă care ne-au definit pe parcursul întregii competiții. Este o victorie construită prin efort constant, încredere reciprocă și dorința de a ne depăși limitele. Suntem mândre de fiecare moment petrecut pe teren, de fiecare punct câștigat și de modul în care am rămas unite indiferent de provocări. Această reușită nu este doar despre un trofeu, ci despre lecțiile învățate, prieteniile consolidate și caracterul format prin sport. Privim această victorie ca pe un nou început, o motivație de a continua să evoluăm și să reprezentăm cu onoare valorile liceului”, au spus fetele.
Din echipa campioană fac parte elev sergent Diandra Câmpeanu, elev sergent major Georgiana Bozga, elevele sergent Delia Dogaru și Daria Cășeriu, elevele caporal Mara Puric, Maria Fetița, Bianca Vrânceanu, elevele fruntaș Alexandra Năprădean, Alisa Toplicean, Raisa Ștefan și eleva Natalia Baran, se mai arată în mesajul publicat de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale
Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale Pompierii din Aiud intervin pe strada Strâmtă, miercuri, 14 octombrie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în mun. Aiud, strada Stramta. Din […]
Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei
Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei Tribunalul Alba a închis, luni, 12 octombrie 2026 faza camerei preliminare și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit un card bancar găsit pentru cumpărături în magazinele din […]
16-17 octombrie 2026 | Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul
Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează, în zilele de 16 și 17 octombrie 2026, o serie de manifestări culturale în cadrul Festivalului de Umor, ediția a XVII-a, un eveniment dedicat literaturii și artei […]
