FOTO: Au revenit zăpezile de altădată, la Alba Iulia
A nins ore bune azi-noapte și încă mai ninge la Alba Iulia, iar orașul a fost învăluit într-un alb optimist, spre încântarea nostalgicilor zăpezilor de altădată și a copiilor, care abia au apucat să se bucure de zăpadă.
Dacă de sărbători nu au avut parte de zile cu ninsoare, în aceste zile albaiulienii se pot bucura de peisaje superbe, asemeni celor din cărțile cu povești. Fulgii de omăt care au căzut necontenit au acoperit orașul, iar atmosfera de iarnă, cu aerul tare şi fiorii gerului, parcă de-abia acum începe să se simtă cu adevărat.
Cei mai dornici de zăpadă au ieşit deja să se bucure de primii fulgi de nea, cu sania sau pur şi simplu la o bătaie cu bulgări de zăpadă.
Nu la fel de încântați au fost însă șoferii, care au circulat cu dificultate la primele ore ale dimineții, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, dar nici autoritățile care au fost luate prin surprindere.
Mai jos, o galerie foto cu imagini realizate de fotograful albaiulian Ionuț Văidean. (A.M.)
[nggallery id=3234]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cine sunt marii câștigători ai concursului ”Tropote în Țara Vinului” 2026 de la Alba Iulia: Bruma, desemnat cel mai frumos cal, Arizona a cucerit proba de viteză, iar Doru a fost cel mai puternic
Cine sunt marii câștigători ai concursului ”Tropote în Țara Vinului” 2026 de la Alba Iulia: Bruma, desemnat cel mai frumos cal, Arizona a cucerit proba de viteză, iar Doru a fost cel mai puternic Caii frumoși, puternici și rapizi au fost în centrul atenției duminică, 11 octombrie 2026, la „Tropote în Țara Vinului”, eveniment desfășurat […]
VIDEO | „Tropote în Țara Vinului” 2026, la Alba Iulia: Cele mai impresionante exemplare cabaline concurează la proba de frumusețe, viteză și forță, în poligonul de la Micești
„Tropote în Țara Vinului” 2026, la Alba Iulia: Cele mai impresionante exemplare cabaline concurează la proba de frumusețe, viteză și forță, în poligonul de la Micești Caii au devenit atracția principală a zilei de duminică, 11 octombrie 2026, în poligonul Jandarmeriei din Micești, unde a început o nouă ediție a manifestării „Tropote în Țara Vinului”. […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și […]
