Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO: Alexia Mărginean (TC Sun Alba Iulia), un nou talent al „sportului alb” din Alba | Aiudeanca de 9 ani vrea să calce pe urmele Simonei Halep

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

AlexAlexia Marginean TC Sun Alba Iulia 12ia Mărginean, aiudeanca în vârstă de 9 ani, legitimată la TC Sun Alba Iulia se anunţă o mare speranţă a tenisului românesc feminin, talentata jucătoare având 9 turnee câştigate în acest an, în care a pierdut un singur set!

Era în anul 2012 când Mărginean Alexia Iulia trecea pragul Colegiului Naţional Titu Maiorescu din Aiud, ca elevă în clasa pregătitoare. După mai multe ore de educaţie fizică şi sport, profesorului i-a atras atenţia talentul şi înclinaţia elevei spre activitatea sportivă.

A fost cooptată în diferite echipe – fotbal, baschet – remarcându-se ca o luptătoare, oriunde profesorul avea nevoie de ea. Lucrurile au luat însă o întorsătură neaşteptată, când în vacanţa de primăvară a anului 2013, împreună cu familia, a asistat la mai multe meciuri de tenis. În sufletul Alexiei s-a strecurat dorinţa de a încerca să intre în necunoscut. Surpriza a fost că în Aiud era un antrenor de tenis foarte bun, Radu Gheorghe, care a acceptat să lucreze cu ea. Astfel că în luna mai 2013, la vârsta de 7 ani, a luat pentru prima dată racheta de tenis în mână şi aşa a început acest joc, devenit pasiune pentru micuţa de 7 ani, Mărginean Alexia, care a dovedit talent, pasiune şi multă, multă muncă.

Pe singurul teren de tenis cu zgură existent în Aiud, Alexia a petrecut multe ore împreună cu antrenorul ei. Observând evoluţia remarcabilă pe care a avut-o la antrenamente într-un an de zile, antrenorul a decis în luna iunie 2014 că este momentul să o înscrie la clubul Tenis Club Sun Alba Iulia pentru a putea participa la turneele organizate de Federaţia Română de Tenis. Primul turneu la care a participat, la vârsta de 8 ani, a fost Cupa Zilelor Municipiului Alba Iulia în data de 07.06.2014, iar după acesta au urmat alte turnee cu rezultate pe măsura muncii ei.

Anul 2015 este un an foarte bun din perspectiva rezultatelor obţinute în turneele la care a participat. În prezent, deşi are doar 9 ani, Alexia ocupă locul 10 în clasamentul naţional FRT la categoria 10 ani feminin, urmând ca de la 01.01.2016 să ocupe împreună cu colega ei de club Ciorînga Ivana primele 2 locuri în clasamentul naţional FRT la categoria 10 ani feminin.

*Susţinută de părinţi

În anul 2015 a participat la 9 turnee de simplu de categoria 1 FRT la categoria 10 ani feminin pe care le-a câştigat pe toate, şi mai mult, în cele 9 turnee a pierdut un singur set. A participat la Campionatul Naţional Individual de Vară categoria 10 ani feminin organizat la Brăila la care, împreună cu colega ei de club Ciorînga Ivana, s-au calificat în primele 16 jucătoare pe ţară din 64 jucătoare, fiind singurele jucătoare din cele 16 care aveau vârsta de 9 ani. A participat împreună cu colega ei de club Ciorînga Ivana la competiţia pe echipe Cupa Remat – Băile Govora la care au obţinut, de asemenea, locul I.

Tot echipamentul necesar, costul antrenamentelor şi deplasările la turnee sunt suportate de către părinţi, care au hotărât să investească în pasiunea Alexiei, deşi au fost căutaţi sponsori pentru a contribui la susţinerea financiară necesară. Rotary Club Aiud şi SC Man Transport Service SRL Ocna-Mureş sunt singurii sponsori care au asigurat fonduri pentru susţinerea financiară a Alexiei.

Idolul Alexiei în tenis este Simona Halep, pe care speră să o întâlnească la meciurile de Fed Cup organizate la Cluj în februarie 2016.

 

Turnee la care a participat în 2015 la categoria 10 ani feminin:

  1. Cupa Marc Tenis Ediţia de Iarnă – 21.02.2015 – locul 1 la simplu
  2. Trofeul Dafora Mediaş – 18.04.2015 – locul 1 la simplu
  3. BT Tennis Cup II Cluj – 25.04.2015 – locul 1 la simplu
  4. Trofeul Gavella Oradea – 09.05.2015 – locul 1 la simplu şi premiul pentru cel mai bun jucător al turneului Alexia Mărginean de la TC Sun Alba Iulia a primit un frumos premiu pentru cel mai bun jucător al turneului.
  5. Cupa       Electromax Petroşani – 23.05.2015 – locul 1 la simplu
  6. BT Tennis Cup III Cluj – 25.04.2015 – locul 1 la simplu
  7. Trofeul Pro As Mediaş – 18.07.2015 – locul 1 la simplu
  8. Cupa Mulbach Sebeş – 05.09.2015 – locul 1 la simplu
  9. Trofeul Pamira Sibiu – 10.10.2015 – locul 1 la simplu şi locul 1 la dublu
  10. Cupa Remat –echipe – locul 1
  11. Campionatul Naţional Individual de Vară 2015 – calificare în primele 16.
  12. [nggallery id=1141]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSO Voluntari, noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari este noua campioană a României la volei feminin, titlu adjudecat în „Alba Blaj” Arena, după a 3-a victorie din tot atâtea dueluri în finala Diviziei A1. Dezamăgire pentru „mândria Albei”, care nu a reușit să oprească sărbătoarea formației din Voluntari, care a cucerit laurii în mimimum de partide. Nu a fost nici măcar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea