FOTO | Alba Iulia la revoluția și cumpăna lui `89. Un curaj inconștient și nebun spre libertate: „Cartelele ne dădeau dreptul să nu murim”

FOTO | Alba Iulia la revoluția și cumpăna lui `89. Un curaj inconștient și nebun spre libertate: „Cartelele ne dădeau dreptul să nu murim”

Nicu Murgășanu, marcant actant al revoluției de la Alba Iulia, în decembrie 1989, așteaptă și astăzi, la 35 de ani distanță, fără de „certificat de revoluționar”,  efectul real al lui „Ceaușescu pică”. Despre cartele și înfometare, căldura din apartamente ori apa caldă din văni, beznă și cozi interminabile, atunci și așteptările de astăzi a celui botezat „fotograful revoluției”, avem a afla ACUM.

Citește și: FOTO | Expoziție de fotografie la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Instantanee din Alba Iulia și Cugir, din timpul Revoluției din 1989

AU TRECUT 35 DE ANI: „Era decembrie 1989 și se apropia CRĂCIUNUL. Toţi eram înfriguraţi şi aproape înfometaţi, eram trişti şi deprimaţi, visam căldură în apartamente şi apă caldă în vană. Căutam prin magazine săpunuri, detergenţi, portocale, banane, carne şi pâine, voiam ouă, lapte şi unt, ne săturasem de beznă, uram cozile interminabile şi cartelele care ne dădeau dreptul să mâncăm atât cât să nu murim, detestam securitatea represivă şi partidul comunist, voiam să ne mişcam şi să gândim liberi, ascultam “Europa Libera” în surdină şi speram… În dimineaţa de 22 decembrie 1989, SPERANTA, frigul şi foamea ne-au scos din casă pe străzi cu un curaj inconştient şi nebun. Timişoara vuia, ţara fierbea, în Europa sistemul comunist căzuse, zarurile fuseseră aruncate la Malta.

Era rândul nostru şi rând pe rând ne-am încolonat, nu la comandă, ci spontan şi voluntar am ieşit în strada să ne cerem drepturile, convinşi că vom întoarce o filă în cartea neamului. Erau destule semne din afară (Radio Europa Liberă) şi din interior, că acel copac numit COMUNISM se va rupe. Semne din interior veneau inclusiv de la activiştii şi propagandiştii sistemului politic de atunci.

În acea dimineață m-am încolonat lângă ceilalţi și am ajuns în fața Comitetului Județean de Partid, și pentru câteva momente, când am văzut țeava unei mitraliere la una din ferestre, m-a încercat un sentiment de spaimă, am simțit frica de gloanțe, teama că voi muri. Am vrut să fug nu de frica morţii, ci pentru gândul la cele două fete ale mele, micuţe atunci. Ce mai puteau face ele cu un tată mort?! Sincer, am vrut să ies şi să fug, dar nu reuşeam, eram om în om, umăr lângă umăr.

Emulația, entuziasmul general al celor din jurul meu, care strigau „Ceaușescu pică”, mi-a dat curaj, și la început cu teamă am scos din buzunar acel aparat de fotografiat, „mic și deștept” pentru acele vremuri, un „Canon” adus pe sub mână de un prieten stabilit în Germania.
Am fost luat de guler de câteva ori, am fost pe aproape să fiu bătut, dar norocul meu că erau şi oameni care mă cunoşteau şi au strigat că sunt de-al lor. Personaje importante atunci au fost toți care-au ieșit în stradă, inclusiv cei care n-au fost, dar în sufletul lor era revoluție. Cu ochii minții revăd balcoanele cu oameni care plângeau și aplaudau coloana noastră, a manifestanților.

Aparatul de fotografiat cu care am imortalizat parte din acele momente, la cerere l-am donat ca obiect de patrimoniu, Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Presa post-decembristă m-a botezat „fotograf de revoluție”. Nu eram fotograf și nici jurnalist de profesie. Eram șef de birou desfacere la Intreprinderea de Industrializare a Laptelui Alba. Vocația de jurnalist am descoperit-o în zilele următoare, când am pus bazele periodicului „A C U M”. Săptămânalul „ACUM” a fost prima publicație de presă liberă din Alba și printre primele din țară, publicație dependentă numai de cititori și neimplicată politic.

Am fost întrebat ce-am așteptat atunci și dacă am regrete. Regrete?!… – poate faptul că în percepția mea timpul stă pe loc și noi trecem prea repede prin el. Nu regret că n-am intrat în politică, nu regret că nu am „certificat de revoluționar”, acea bucată de hârtie dată multor impostori care s-au bucurat și se bucură de facilitățile ei.

Așteptări?!… – ce-am așteptat atunci în decembrie 1989, aștept și astăzi… O LUME MAI BUNĂ!”, afirmă cu tărie Nicu Murgășanu.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News