Rămâi conectat

Sport

FOTO: Alba Iulia City Race 2015 – promovare pentru Cetatea Alba Carolina şi beneficii financiare însemnate pentru municipiul albaiulian

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba Iulia City Race 2015 – promovare pentru Cetatea Alba Carolina şi beneficii financiare însemnate pentru municipiul albaiulian

Ediţia a doua a evenimentului atletic „Alba Iulia City Race” se va desfăşura sâmbătă, 14 martie, în municipiul reşedinţă de judeţ. Acţiunea este una extrem de importantă, întrucât vorbim despre o manifestare sportivă de anvergură, care aduce notorietate şi un mare plus de imagine „Celeilalte Capitale”. Alba Iulia City Race3Graţie acestei acţiuni, Alba Iulia devine un reper semnificativ pe harta competiţiilor de valoare din ţara noastră, ştiindu-se că în 2014 au fost prezenţi în jur de 600 de competitori, iar în acest an sunt aşteptaţi circa 1000 de participanţi. Pe lângă latura pur sportivă, „Alba Iulia City Race” înseamnă şi un impact de natură financiară, principalii beneficiari fiind hotelierii albaiulieni, care se bucură de un aflux al persoanelor prezente pentru câteva zile în urbe.
*La start, nume de top, Marian Oprea – imaginea competiţiei
La start se vor regăsi toţi atleţii de top pe care România îi are în acest moment, printre cele mai reprezentative nume fiind cele ale lui Ionuţ Zinca (al doilea clasat în ierarhia mondială a alergătorilor montani în anii 2013 şi 2014) şi Marius Ionescu (cel mai valoros maratonist român). Nu putem omite nici faptul că, după ce prima ediţie a fost promovată de către celebra Ana Maria Brânză, acum i-a venit rândul altui sportiv de rezonanţă, Marian Oprea (declarat cel mai bun atlet român în ultimii doi ani, vicecampion olimpic la triplusalt, la Atena în 2004) să fie ambasadorul ediţiei din acest an şi promotorul acţiunii de marcă.

*”Alba Iulia City Race” umple spaţiile de cazare
Se poate spune că evenimentul sportiv de la mijlocul lunii martie aduce un “boom” pe plaja serviciilor hoteliere, ajungându-se la Alba Iulia City Race7grade înalte de ocupare a spaţiilor de cazare, sau chiar la locaţii “full”. Pentru a identifica ce înseamnă din acest punct de vedere “Alba Iulia City Race” am efectuat un sondaj de opinie în rândul reprezentanţiilor câtorva hoteluri şi pensiuni din municipiu. “Ca şi alte multe acţiuni prin care este promovată imaginea «Cetăţii Alba Carolina» şi aceasta are un impact pozitiv. În majoritatea timpului dintr-un an calendaristic, locaţia noastră hotelieră este solicitată la maximum, cu prilejul diverselor activităţi turistice din municipiu, în acest context regăsindu-se şi «Alba Iulia City Race», un eveniment ce produce inerent şi beneficii de natură materială”, a spus Cosmina Stoica, reprezentanta Stadium Residence.

Din punctul nostru de vedere acest eveniment reprezintă un pas mare înainte pentru promovarea municipiului Alba Iulia. Comparativ cu ediţia inaugurală, interesul, inclusiv din străinătate, este la un nivel superior. Nu putem omite şi impactul de natură financiară, în ceea ce ne priveşte. În respectivul weekend suntem ocupaţi 100 la sută, lucru care se mai întâmplă doar de 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naţionale a României”, a declarat Tiberiu Ţăran, director general al hotelui „Cetate”.

De asemenea, şi pensiunile din municipiul Alba Iulia au un grad de ocupare ridicat în perioada 13-15 martie, când în „Capitala de suflet a românilor” are loc Grand Prix-ul „Alba Iulia City Race 2015”. Pe lângă faptul că foarte multe persoane sunt interesate de cazare în această perioadă, mai mulţi concurenţi şi aparţinători şi-au făcut planurile din timp şi şi-au rezervat camere la diferite pensiuni. „Anul trecut, când a fost organizată prima ediţie «Alba Iulia City Race» impactul a fost unul răsunător, atât din punct de vedere turistic, dar şi al ocupării locurilor de cazare. Este un eveniment foarte bine organizat, pe care îl recomand. Avem şi noi câteva camere rezervate pentru cei care vor participa la această cursă”, a declarat Adrian Moţoc, administratorul Pensiunii La Maison de Caroline.

Ne bucurăm că se fac astfel de evenimente în Alba Iulia. Este foarte bine atât pentru oraş, cât şi pentru cei care oferă locuri de cazare. Foarte multe persoane prinse în cadrul acestui eveniment au apelat la serviciile noastre de cazare, iar în acea perioadă vom avea pensiunea plină. «Alba Iulia City Race» este un eveniment pe care îl întâmpinăm cu drag şi sperăm caAlba Iulia City Race1 acesta să devină tradiţie în municipiul nostru”, a precizat Simona Mocu, angajată a Pensiunii Mary Lou.

«Alba Iulia City Race» este un eveniment foarte bun, atât din punct de vedere turistic, cât şi financiar pentru oraşul nostru. Noi avem deja camerele pline în acea perioadă, dar lumea încă ne sună, şi am observat că multe persoane ţin cu tărie să se cazeze în Alba Iulia tocmai pentru acest concurs. Avem persoane care au luat mai multe camere, apartamente, care au achitat deja avansul. Aşa a fost şi anul trecut cu această competiţie, toate locurile de cazare au fost ocupate. «Alba Iulia City Race» are un impact incredibil pentru municipiul nostru”, a conchis Ana Maria Tonea, administratorul Pensiunii Onel.

Fără îndoială că, pe lângă capitalul de imagine acumulat, “Alba Iulia City Race” promovează implicit frumuseţile şi potenţialul turistic al Cetăţii Alba Carolina şi ale judeţului Alba, întrucât în urbe vor fi prezente, în perioada 13-15 martie, aproximativ 1000 de persoane (competitori şi însoţitori), majoritatea din alte localităţi. Transformaţi ad-hoc în turişti, aceştia se cazează, beneficiază de serviciile de masă şi implicit se bucură de shoping, lucruri care direct şi indirect aduc beneficii materiale investitorilor din mediul hotelier.

Grupaj realizat de Dan HENEGAR şi Tudor STAN

[nggallery id=95]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena, în 18-21 aprilie Echipa de volei feminin gimnaziu a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a câștigat turneul final de la Brăila și a devenit, pentru al doilea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea