FOTO: ACCIDENT rutier, între Alba Iulia și Micești. Doi adulți și un copil, transportați la spital
O coliziune între două autoturisme s-a produs luni după-amiaza, pe Calea Moţilor, între Alba Iulia și Micești.
În urma impactului, trei persoane, doi adulți și un copil, au fost rănite și transportate la spital.
Din primele informații, aceștia au suferit leziuni ușoare.
La locul accidentului se desfăşoară cercetări.
UPDATE 1: În accident au fost implicate un Audi și un Peugeot, ambele înmatriculate în Alba. Din informațiile de la fața locului, este vorba despre o tamponare față-spate.
Cele trei persoane se rănite se aflau în mașina marca Audi.
La fața locului a intervenit și un echipaj al ISU Alba.
UPDATE 2: ”La data de 13.04.2015, ora 18,29, pe Calea Moţilor din Alba Iulia, F.V.A., un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Cricău, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Alba Iulia – Ighiu, nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Alba Iulia, intrând in coliziune cu acesta. In urma accidentului F.V.A. a suferit leziuni uşoare, iar 3 pasageri în autoturismul condus de acesta (o femeie, un bărbat şi un copil în vârstă de două luni), au suferit leziuni corporale grave şi au fost transportaţi la spital. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
FOTO: Alexandra MATEȘ
[nggallery id=321]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor”
Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor” Tradiția din Apuseni a fost reprezentată pe scena internațională a Balkan Folk Fest 2026, unde Tulnicăresele din Țara Moților au dus mai departe una dintre expresiile autentice ale patrimoniului cultural moțesc. Participarea a reprezentat o ocazie […]
Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț
Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]